11 martie 2021

HCL 79/2021 Botoșani adoptată

HOTĂRARE Pentru aprobarea cuantumului si a numarului de burse acordate in invaţamantul preuniversitar de stat din municipiul Botosani, pentru anul scolar 2020 – 2021

Denumire
Hotărârea nr. 79 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
79 / 2021
Data
11 martie 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Botoșani aprobă cuantumul și numărul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2020–2021. Se stabilesc sumele: 300 lei pentru bursa de performanță, 150 lei pentru bursa de merit (iar textul se întrerupe la „bursa de s…”, dar ideea e că se aprobă aceste valori și intră în vigoare de la începutul lunii următoare). Pentru locuitori înseamnă bani concreți primiti, acordați elevilor care îndeplinesc condițiile, începând cu prima zi a lunii următoare adoptării hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă cuantumul burselor ce se vor acorda în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Botoşani, începând cu data de întâi a lunii imediat următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri, după cum urmează: - bursa de performanță – 300 lei - bursa de merit – 150 lei - bursa de studiu - 130 lei - bursa de ajutor social - 120 lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL ______________________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind aprobarea cuantumului si a numărului de burse acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Botoşani, pentru anul şcolar 2020 – 2021 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerea d-nei consilier Ada Alexandra Macovei, precum și amendamentul Primarului municipiului Botoșani la proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului si a numărului de burse acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Botoşani, pentru anul şcolar 2020 – 2021, având în vedere adoptarea, cu majoritate covârșitoare de voturi, a Hotărârii Consiliului Local Botoșani din data de 26 noiembrie 2020, privind aprobarea cuantumului și a numărului de burse acordate elevilor din municipiul Botoşani, din învățământul preuniversitar de stat, precum și propunerile formulate în cursul dezbaterii proiectului de hotărâre, văzând raportul de specialitate al Direcţiei Economice, raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului local, precum și referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, în baza dispoziţiilor art. 4 alin 2) din Criteriile Generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar aprobat prin Ordinul MECTS nr. 5576/07.10.2011, cu modificările şi completările ulterioare și Hotărârii Guvernului nr. 1064 din 4 decembrie 2020, pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2020 – 2021, în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă cuantumul burselor ce se vor acorda în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Botoşani, începând cu data de întâi a lunii imediat următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri, după cum urmează: - bursa de performanță – 300 lei - bursa de merit – 150 lei - bursa de studiu - 130 lei - bursa de ajutor social - 120 lei Art. 2 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate şi ordonatorii terţiari de credite din invăţământul preuniversitar de stat din municipiul Botoşani, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Mihail Gabriel Tanasă Secretar general, Ioan Apostu Botoşani, 11.03.2021 Nr. 79

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă