18 decembrie 2025

HCL 579/2025 Botoșani adoptată

Hotărâre privind declararea de uz şi interes public local a unui bun si transmiterea acestuia în administrare Liceului cu Program Sportiv Botoșani

Denumire
Hotărârea nr. 579 din 2025 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
579 / 2025
Data
18 decembrie 2025
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide declararea de uz și sau de interes public local a unui bun identificat în anexa 1 și trecerea acestuia din domeniul privat al municipiului în domeniul public, precum și administrarea lui de către Liceul cu Program Sportiv Botoșani. Practic, bunul va face parte din patrimoniul public și va fi gestionat de liceu, ceea ce poate implica folosire pentru activități liceale și eventuale lucrări de întreținere finanțate din bugetul local. Pentru locuitori, înseamnă că zona/bunul respectiv intră în administrarea publică și este supus reglementărilor locale, cu impact asupra finanțării și operațiunilor ce țin de liceu, conform prevederilor legale aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă declararea de uz ṣi de interes public local a bunului identificat în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre și trecerea acestuia din domeniul privat al Municipiului Botoșani în domeniul public al Municipiului

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind declararea de uz şi interes public local a unui bun si transmiterea acestuia în administrare Liceului cu Program Sportiv Botoșani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț privind declararea de uz şi interes public local a unui bun si transmiterea acestuia în administrare Liceului cu Program Sportiv Botoșani, văzând referatul de aprobare al inițiatorului, raportul de specialitate comun al Serviciului Patrimoniu și Direcției Economice, precum şi rapoartele de avizare și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în baza prevederilor art. 554, art. 858 și ale art. 863 lit. e) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, modificată și completată, în conformitate cu prevederile art. 286 alin. (1) și alin. (4), art. 287 lit. b) și art. 606, precum și cu cele ale art. 298 - 300 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 296 alin. (2) și art. 354 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a) și b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 139 alin. (2) și alin. (3) lit. g), art. 196 alin (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă declararea de uz ṣi de interes public local a bunului identificat în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre și trecerea acestuia din domeniul privat al Municipiului Botoșani în domeniul public al Municipiului. Art. 2 (1) Se aprobă includerea bunului prevăzut la art. 1 în domeniul public al Municipiului Botoșani. (2) Inventarul bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Botoșani va fi actualizat prin grija Serviciului Patrimoniu, care va lua și măsuri de promovare a procedurilor reglementate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în vederea actualizării inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Botoșani. Art. 3. Se aprobă darea în administrare Liceului cu Program Sportiv Botoșani a bunului, proprietatea publică a Municipiului Botoșani, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4 (1) Se aprobă modelul contractului de dare în administrare a bunului prevăzut la art. 1, ce va fi încheiat între Municipiul Botoșani şi Liceul cu Program Sportiv Botoșani, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Predarea – primirea bunurului prevăzut în anexa nr. 1 se va efectua prin proces verbal de predare – primire, care va constitui anexă la contractul de administrare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Art. 5. Primarul Municipiului Botosani prin Serviciul Patrimoniu, Direcția Economică și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, precum și Liceul cu Program Sportiv Botoșani vor lua măsurile de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 6. Prezenta hotărâre va fi comunicată Primarului Municipiului Botoșani, Serviciului Contabilitate, Serviciului Patrimoniu, Liceului cu Program Sportiv Botoșani și Instituției Prefectului Județul Botoșani. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Relu Constantin Chiriac Oana - Gina Chițanu Botoşani, 18 decembrie 2025 Nr. 579 ROMÂNIA JUDETUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 579/18.12.2025 Cod Denumire bun Elemente de Anul Valoare Situație Clasi- identificare punerii în (lei) juridică ficare funcțiune 4 Branșament electric NA2XAbY 3x150 2020 90.086,13 Domeniul sală atletism Liceul cu + 70 mp, nr. 6 din public al Program Sportiv TDRI PTZ 1905 municipiului Botoșani - 135 m Botoșani Firida E3-4 – 1 buc Cablu alimentare de rezervă – 260 m, din TDRI aferent PTZ 1904 Botoșani BMPT 125 A Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 838/22.10.2020 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Relu Constantin Chiriac Oana - Gina Chițanu ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 579/18.12.2025 CONTRACT DE DARE ÎN ADMINISTRARE NR. ............... I. PĂRŢILE CONTRACTANTE 1.1. MUNICIPIUL BOTOȘANI, cu sediul în Botoșani, str. Piaţa Revoluţiei nr.1, cod de înregistrare fiscală 3372882, cont nr. RO53TREZ11621A300530XXXX deschis la Trezoreria Municipiului Botoşani, reprezentat prin Cosmin Ionuț Andrei având funcţia de Primar, în calitate de PROPRIETAR, și 1.2. LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI, cu sediul în Botoșani, str. Mihai Kogălniceanu nr. 29, cod de înregistrare fiscală 3860280, reprezentată legal prin Director Gabriel Hârtie, în calitate de ADMINISTRATOR, II. BAZA LEGALĂ 2. Baza legală încheierii prezentului contract este: a) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. .........din ............. b) O.U.G. nr. 57/2019, privind codul administrativ; c) Articolele 867, 868, 869 şi 870 Cod Civil. III. OBIECTUL CONTRACTULUI 3. Obiectul prezentului contract îl reprezintă transmiterea în administrare Liceului cu Program Sportiv Botoșani a branșamentului electric pentru alimentarea cu energie electrică a sălii de atletism a liceului. IV. DURATA CONTRACTULUI 4. Prezentul contract se încheie pe durata derulării activității Botoșani, dacă legea nu prevede alt fel. V. DESTINAŢIA SPAŢIULUI DAT ÎN ADMINISTRARE 5. Bunurile prevăzute la punctul 3.1 se transmit în administrare Liceului cu Program Sportiv Botoșani. VI. DREPTURILE SI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR 6.1. Drepturile şi obligaţiile proprietarului: 1) are obligaţia să predea administratorului bunul, pe bază de proces verbal de predare primire; 2) are obligaţia să nu-l împiedice pe administrator să folosească bunul potrivit destinaţiei lor, până la termenul convenit; 3) are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de administrare, cu notificarea prealabilă a administratorului din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local; 6.2. Drepturile şi obligaţiile administratorului: 1) foloseşte şi dispune de bunul aflat în administrare în condiţiile stabilite de lege şi potrivit destinaţiei; 2) are obligaţia de a asigura protecţia şi conservarea bunului, ca un bun proprietar, şi de a suporta toate cheltuielile necesare unei bune funcţionări; 3) are obligaţia să execute în condițiile legii, lucrările de investiţii şi reparaţii conform obiectului său de activitate; 4) să obţină toate avizele şi autorizaţiile prevăzute de lege necesare desfăşurării activităţilor specifice; 5) să reevalueze bunul, în condiţiile legii; VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ADMINISTRARE 7.1. Contractul de administrare încetează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în una din următoarele situaţii: a) odată cu încetarea dreptului de proprietate publică, sau prin actul de revocare emis, în condiţiile legii, dacă interesul public o impune, de către organul care l-a constituit, potrivit art. 869 din Codul Civil; b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către proprietar. c) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră a bunului, sau în cazul imposibilităţii obiective a administratorului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri; 7.2. Prezentul contract încetează de drept fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără nici o altă formalitate prealabilă, în caz de schimbare a proprietarului. VIII. CLAUZE PRIVIND REZILIEREA CONTRACTULUI 8. Contractul de administrare se reziliază, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în una din urmatoarele situaţii: a) Administratorul nu îşi execută obligaţiile stabilite în sarcina sa, prevăzute la art. 6.2; b) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la cap. VI din prezentul contract, de către una dintre părţi, în mod culpabil şi repetat, dă dreptul părţii lezate de a considera contractul desfiinţat de plin drept, fără somaţie, punere în întârziere, sau intervenţia instanţei de judecată. IX. FORŢA MAJORĂ 9.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea în termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător total sau/şi parţial, a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective, a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice în scris celeilalte părţi, în termen de 3 zile, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui. 9.2. Dacă în termen de 3 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune interese. X. MODIFICAREA CONTRACTULUI 10.1. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai după o prealabilă notificare scrisă, cu acordul ambelor părţi. 10.2. Prezentul contract va fi adaptat corespunzător reglementărilor legale, ulterioare încheierii acestuia, care îi sunt aplicabile. XI. LITIGII 11.1. Părţile prezentului contract vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere, sau dispută care se poate ivi între ei, în cadrul sau în legătura cu îndeplinirea contractului. 11.2. Dacă după 15 de zile de la începerea acestor tratative, părţile nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente. XII. DISPOZIŢII FINALE 12. Prezentul contract a fost încheiat în două exemplare, din care un exemplar pentru Administrator. Proprietar, Administrator, MUNICIPIUL BOTOȘANI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI PRIMAR, DIRECTOR, COSMIN IONUȚ ANDREI DIRECTOR ECONOMIC, ȘEF SERVICIU CONTABILITATE, MIRELA GHEOEGHIȚĂ ȘEF SERVICIU PATRIMONIU, IULIUS SEBASTIAN GHERASE PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Relu Constantin Chiriac Oana - Gina Chițanu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă