27 noiembrie 2025

HCL 530/2025 Botoșani adoptată

Hotărâre privind prelungirea contractelor de închiriere a unor spaţii de locuit repartizate în regim de urgenţă – noiembrie 2025

Denumire
Hotărârea nr. 530 din 2025 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
530 / 2025
Data
27 noiembrie 2025
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere pentru spațiile de locuit repartizate în regim de urgență, în noiembrie 2025. Cetățenii vor rămâne în aceste spații până la o soluționare definitivă, iar autoritatea poate menține sau ajusta chiria și condițiile în funcție de normele legale aplicabile. Decizia afectează locuirea a persoanelor alocate în regim de urgență și poate implica termenele de prelungire și eventuale modificări ale suprafețelor ocupate, conform prevederilor legale în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind prelungirea contractelor de închiriere a unor spaţii de locuit repartizate în regim de urgenţă – noiembrie 2025 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerile domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind prelungirea contractelor de închiriere a unor spaţii de locuit repartizate în regim de urgenţă – noiembrie 2025, văzând raportul de specialitate comun al Serviciului Centru Informaţii Cetăţeni, Serviciului Juridic Contencios, precum şi rapoartele de avizare și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, urmare adresei S.C. Locativa S.A. Botoșani cu nr. 4089/20.11.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Botoșani cu nr. 28949 /21.11.2025, în baza prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor Metodologice de punere în aplicare a Legii locuinţei aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată prin Legea nr. 241/2001, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1777, art. 1783, art. 1828 şi art. 1835 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 366/21.12.2015 privind mandatarea viceprimarului municipiului Botoşani căruia i s-au delegat atribuţiile la furnizarea serviciilor publice privind locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea municipiului Botoşani, pentru soluţionarea cererilor privind includerea unor persoane în contractele de închiriere, a cererilor privind extinderea spaţiilor de locuit chiriaşilor a căror suprafeţe locative nu corespund cu exigenţele minimale stabilite de Legea nr. 114/1996 - legea locuinţei, precum şi repartizarea în regim de urgenţă a unor spaţii de locuit, modificată prin Hotarârea Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 7 din 31.01.2018 pentru modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 366/21.12.2015, în temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. q), ale art. 196 alin. (1) lit a), ale art. 139 alin. (3) lit. g) și ale art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr. 555/5.07.2019, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. 1 Se aprobă prelungirea pe o perioadă de 3 ani a contractului de închiriere a spaţiilor de locuit repartizate în regim de urgenţă, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. Art. 2 Primarul Municipiului Botoşani, prin Serviciul Centru Informații Cetățeni și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, precum şi S.C. Locativa S.A. Botoșani, prin reprezentantul legal, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Relu Constantin Chiriac Oana - Gina Chițanu Botoşani, 27 noiembrie 2025 Nr. 530 ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL Anexa la H.C.L. nr. 530 din 27.11.2025 Număr BENEFICIAR contract STRADA Nr. Sc. Ap. 1 MACSIM NICOLAE 2806 AL. TIBERIU CRUDU 8 B AP4 2 MIHAILOVICI FLORIN 2808 CALEA NAŢIONALĂ 34A 58 3 ARGENTI VIVIANA-ELENA 2809 CALEA NAŢIONALĂ 34A 83 4 FERARU DIANA 2810 PARCUL TINERETULUI 14 89+90 5 MATEI MIHAELA KASANDRA 2811 ADRIAN ADAMIU 12 4 6 UDILĂ GEORGIANA ELISABETA 2814 ADRIAN ADAMIU 10 B 27BIS PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Relu Constantin Chiriac Oana - Gina Chițanu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă