30 septembrie 2025

HCL 411/2025 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii unui acord notarial de vecinătate şi emiterii acordului în vederea obținerii autorizaţiei de construire în temeiul prevederilor Certificatului de urbanism nr. 542 din 13.08.2024

Denumire
Hotărârea nr. 411 din 2025 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
411 / 2025
Data
30 septembrie 2025
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui acord notarial de vecinătate și emiterea acordului necesar pentru obținerea autorizației de construire, în vederea extinderii unei anexe și împrejmuirii terenului pe lotul situat pe bulevardul Mihai Eminescu nr. 70, conform Certificatului de urbanism nr. 542 din 13.08.2024. Practic, locuitorii vor vedea posibilitatea ca administrația să negocieze cu proprietățile vizate și să emită actele necesare pentru autorizarea lucrărilor de construcție și concesionarea terenului, în cadrul verificărilor legale, fără schimbări imediate în buget sau în zonele urbane existente. Termenele exacte și detaliile financiare vor rezulta din procesul de acord notarial și din cerințele autorizației, conform reglementărilor în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă construirea obiectivului ,,extindere anexă, împrejmuire teren - lucrări realizate fără autorizaţie de construire” pe linia de hotar comună cu terenul proprietate privată a Municipiului Botoşani, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, la obiectivul propus prin Certificatul de urbanism nr. 542 din 13.08.2024 în scopul ,,Extindere anexă, împrejmuire teren - lucrări realizate fără autorizaţie de construire şi concesionare teren”, pe amplasamentul din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 70, identificat prin CF/NC 64305 învecinat cu imobil-teren, proprietate privată a Municipiului…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL ______________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii unui acord notarial de vecinătate şi emiterii acordului în vederea obținerii autorizaţiei de construire în temeiul prevederilor Certificatului de urbanism nr. 542 din 13.08.2024 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuţ Andrei privind aprobarea încheierii unui acord notarial de vecinătate şi emiterii acordului în vederea obținerii autorizaţiei de construire în temeiul prevederilor Certificatului de urbanism nr. 542 din 13.08.2024, având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, prevederile Certificatului de Urbanism nr. 542 din 13.08.2024, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului ṣi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local al Municipiului Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 561, art. 611, art. 612 şi art. 662 Cod Civil şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcṭii, republicată, cu modificările ṣi completările ulterioare, în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c), art. 362 din Ordonanṭa de urgenṭă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ṣi completările ulterioare, în temeiul art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) ṣi art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. (1) Se aprobă construirea obiectivului ,,extindere anexă, împrejmuire teren - lucrări realizate fără autorizaţie de construire” pe linia de hotar comună cu terenul proprietate privată a Municipiului Botoşani, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, la obiectivul propus prin Certificatul de urbanism nr. 542 din 13.08.2024 în scopul ,,Extindere anexă, împrejmuire teren - lucrări realizate fără autorizaţie de construire şi concesionare teren”, pe amplasamentul din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 70, identificat prin CF/NC 64305 învecinat cu imobil-teren, proprietate privată a Municipiului Botoṣani, situat în Aleea Trandafirilor, nr.7A, identificat cu CF 70629, conform planşei din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se mandatează domnul Gherase Iulius Sebastian, Şef Serviciu Patrimoniu în cadrul Direcţiei Dezvoltare Locală, să semneze acordul autentic de construire. (3) Cheltuielile notariale aferente încheierii actului autentic privind acordul Municipiului Botoṣani vor fi suportate de către domnul Prisăcariu Ionuţ Lucian. Art. 2. Primarul Municipiului Botoşani, prin Direcţia Urbanism, Direcţia Dezvoltare Locală și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, va lua măsuri de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Petru Taielup Oana - Gina Chițanu Botoşani, 30 septembrie 2025 Nr. 411 ROMÂNIA JUDETUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL Anexa la H.C.L. nr. 411/30.09.2025 Planşă ,,Extindere anexă, împrejmuire teren - lucrări realizate fără autorizaţie de construire şi concesionare teren”, pe amplasamentul din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 70, identificat prin CF/NC 64305 învecinat cu imobil-teren, proprietate privată a Municipiului Botoṣani, situat în Aleea Trandafirilor, nr.7A, identificat cu CF 70629 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Petru Taielup Oana - Gina Chițanu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă