ROMANIA
JUDETUL BOTOSANI
MUNICIPIUL BOTOSANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea înființării unui Centru municipal de colectare deșeuri reciclabile
nepericuloase necuprinse în SMID
şi modificarea listei bunurilor concesionate către S.C Urban Serv S.A.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOȘANI
analizând propunerile domnului Primar Cătălin Mugurel Flutur privind aprobarea înființării
unui Centru municipal de colectare deşeuri reciclabile nepericuloase necuprinse în SMID şi trecerea în
administrarea UAT Botoșani, prin Direcţia Edilitare din cadrul Primăriei Municipiului Botoşani, a unor
terenuri aflate în administrarea S.C Urban Serv S.A.,
având în vedere prevederile: Legii serviciului de salubrizare a localităţilor, nr.101/2006,
republicată, cu modificările și completările ulterioare; Legii nr. 211/2011, privind regimul deșeurilor,
cu modificările și completările ulterioare, OUG nr. 5/2015, privind deşeurile de echipamente electice
şi electonice, cu modificările și completările ulterioare; OUG nr.74/2018 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea
de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
196/2005 privind Fondul pentru mediu; OUG nr.196/2005- privind Fondul de mediu, cu modificările
şi completările ulterioare; HG nr. 349/2005 privind depozitarea cu modificările şi completările
ulterioare,
în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (1), (2) lit. a), c), d) și alin .(7) lit. n), art. 139 alin. (3) lit. e) și
art. 240 alin. (2) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al
României nr.555 din 05 iulie 2019,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă preluarea terenului de 0,7 ha, identificat prin planşa din Anexa nr. | la prezenta
hotărâre, din lista bunurilor concesionate către S.C Urban Serv S.A. Botoşani prin Actul Adiţional nr.
11 la „Contractul de concesiune nr. 7/10.12.1998 de concesiune a Serviciului public de colectare,
transport, neutralizare gunoi”.
Art.2 Se aprobă înființarea pe terenul de 0,7 ha, identificat prin planșa din Anexa nr.1 la prezenta
hotărâre, a unui Centru municipal de colectare deşeuri reciclabile nepericuloase, având ca obiect
de activitate preluarea cu titlu gratuit de la populaţie și instituţii publice a unor categorii de deşeuri
nepericuloase necuprinse în SMID, în vederea reciclării, tratării şi valorificării.
Art. 3 Se aprobă preluarea în administrarea UAT Botoșani, prin Direcţia Edilitare din cadrul
Primăriei Municipiului Botoşani, a Centrului municipal de colectare deșeuri reciclabile
nepericuloase.
Art. 4 Se aprobă preluarea terenului de 0,15 ha, identificat prin planșa din Anexa nr. 2 la prezenta
hotărâre, prin radierea acestuia din lista bunurilor concesionate către S.C Urban Serv S.A. Botoșani
prin
HCL nr.211/2016 privind completarea listei bunurilor concesionate de către S.C. Urban Serv SA.
prin contractul 7 din 1998 și a actelor adiţionale ulterioare; FICL nr.
254/ 2016 privind modificarea
Hotărârii Consiliului Local nr. 211 din 28 septembrie 2016 completarea listei bunurilor concesionate
de către S.C. Urban Serv S.A. prin contractul 7 din 1998 şi a actelor adiţionale ulterioare şi
HCL nr.
133/2017 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 211 din 28 septembrie 2016 completarea
listei bunurilor concesionate de către S.C. Urban Serv S.A. prin contractul 7 din 1998 şi a actelor
adiționale ulterioare.
Art. 5 Se aprobă preluarea în administrarea UAT Botoșani, prin Direcţia Edilitare din cadrul
Primăriei Municipiului Botoşani, a terenului de 0,15 ha identificat prin planşa din Anexa nr. 2 la
prezenta hotărâre, pentru operaţiuni de umplere, rambliere şi nivelare a acestuia în scopul valorificării
materiale în urma tratării, a deşeurilor provenite din construcţii şi demolări/renovări de la populaţie şi
a deşeurilor stradale rezultate din operaţiunea de măturat mecanizat,
Art. 6 Se aprobă folosirea terenului de 0,15 ha identificat prin planşa din Anexa nr. 2 la prezenta
hotărâre, pentru operaţiuni de umplere, rambliere și nivelare a acestuia în scopul valorificării materiale
în urma tratării, a deşeurilor provenite din construcții și demolări/renovări de la populaţie și a deșeurilor
stradale rezultate din operațiunea de măturat mecanizat, după obţinerea tuturor avizelor privind această
activitate.
Art. 7 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei se abrogă următoarele: Hotărârile
Consiliului Local:
HCL nr.211/2016 privind completarea listei bunurilor concesionate de către S.C.
Urban Serv S.A. prin contractul 7 din 1998 și a actelor adiţionale ulterioare; FICL nr.
254/ 2016
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 211 din 28 septembrie 2016 completarea listei
bunurilor concesionate de către S.C. Urban Serv S.A. prin contractul 7 din 1998 şi a actelor adiționale
ulterioare și
HCL nr. 133/ 2017 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 211 din 28
septembrie 2016 completarea listei bunurilor concesionate de către S.C. Urban Serv SA. prin
contractul 7 din 1998 şi a actelor adiţionale ulterioare;
Art. 8 Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate şi S.C. „URBAN
SERV” S.A. Botoşani, vor lua măsuri de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ,
Consilier, Oroşanu Marius Leonardo
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretar general,
Oana Gina Tr; u
pi
Botoşani, 28 octombrie 2019
Nr. 360
0 eueo
Je du53 1233158$
hefaz
diu 090 = $ '
: ejenănei aizefiei
dag 28
1 ENRUDER BULODEIL
“dn ase = s
: afezgni “aizeBer
"dui â0'99€ = Ss
:oduiea “ţisdoae npeds E
-03 08 'EphaSeq ue)
“dit 604 = Ss
:unasap epdaoaa *andara 2upelo (EEI
-2y 0zid =
: epeuoiszduaa Eejesdns CI
+ epuafam
VZVINAISVULNOD
sal ae
RE 775 a
6/PZ
7 _
OP 82 /o76 no 77j 7)
Ptr x
uosoofDosoeeneeeoee “9IJisu0)
OP 87Uip8s91d
sr?
Q Sz Na
aia] e
î7YĂ
"du 00'009 = ZS
: J043W09/2Je91e9sap eyejexdns “2
"du 00'006 = is
; aieuzodap eyegexins 3
: 91e9 uip
"du 00'0084 = $
: U8183 312J8powu
nuuad esndoad eejesdns
"VS Ad3S NvsIn
“eo4ea)Siuţupe ui Eyeşeadn$ CI
> epuo6a]
5797 "0122
Pg 7277 27) ndsa3.o0oa j, 2 :3 R
i uip'ieu 1Pu27 pi 18/|ISU0)
ee poe Aug a ia 7 fiere (ip oxulpesaud
: YZVINWNISVULNO) 3 ,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.