30 august 2021

HCL 282/2021 Botoșani adoptată

Hotărâre pentru reglementarea accesului liber al elevilor in curtile si pe terenurile de sport din unitatile de invatamant preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botosani

Denumire
Hotărârea nr. 282 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
282 / 2021
Data
30 august 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să permită elevilor acces liber în curțile și pe terenurile de sport ale unităților de învățământ din municipiul Botoșani în scop recreativ și sportiv, începând cu 1 ianuarie 2022. Accesul se poate face după programul de curs în fiecare zi, în afara orelor, pentru activități de agrement; acesta poate implica reguli de utilizare ale facilităților școlare, iar impactul pentru locuitori include activități extracurriculare la școli, eventual cerințe de supraveghere și utilizare responsabilă a spațiilor din proximitatea locuințelor. (Textul nu este complet despre condiții și zone exacte, dar transmite ideea generală a permisivității pentru after-school/after-classes).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL __________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind reglementarea accesului liber al elevilor în curțile și pe terenurile de sport din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoșani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOȘANI având în vedere propunerea domnului Primar Cosmin Ionuṭ Andrei ṣi ai consilierilor locali Ṭurcanu Eugen Cristian, Raluca Ṣtefania Curelariu, Marcel Gheorghiṭă ṣi Liviu Toma în calitate de iniṭiatori, privind reglementarea accesului liber al elevilor în curțile și pe terenurile de sport din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoșani, precum și propunerile formulate în cursul dezbaterii proiectului de hotărâre, văzând raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, din cadrul aparatului de specialitate al primarului și rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. c) , alin. (6) lit.(a), alin. (7), lit. (a),(c), (e) ṣi (f), art. 297 ṣi următoarele, respectiv art.349, art.350 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, în conformitate cu prevederile Legii educației fizice și a sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și conpletările ulterioare, precum și a Codului civil, în temeiul art. 139 alin. (3) lit. (g), art.196 alin. (1) lit. a (și 240 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 Începând cu data de 01.01.2022 se aprobă accesul liber al elevilor, în vederea desfășurării unor activități de agrement în scop recreativ și sportiv în curțile și pe terenurile de sport din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoșani. Art. 2 Accesul liber în curțile și pe terenurile de sport din incinta unităților de învățământ se va realiza: ➢ după orele de curs, în fiecare zi, de Luni până Vineri, până la ora 21ºº; ➢ în zilele de Sâmbătă, Duminică și în perioada vacanțelor școlare, în intervalul orar între orele 09ºº- 13ºº și 14 ºº- 21 ºº, cu restrângerea acestuia în funcție de anotimp, astfel încât activitățile sportive sș se desfășoare în condiții de lumină naturală. Art. 3 Elevii care utilizează curțile și terenurile de sport vor respecta normele de comportament specifice unităților de învățământ. Art. 4 Se aprobă Regulamentul privind accesul liber al elevilor în incinta curților și terenurilor de sport din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoșani, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5 Finanțarea costurilor în vederea realizării activităților se asigură din bugetul local. Art.6 Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Botoșani, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre și se comunică Serviciului Patrimoniu, Direcției Economice, Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și Instituṭiei Prefectului Judeṭul Botoṣani. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, NU CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Bogdan Ciprian Buhăianu Secretar general, Oana Gina Georgescu conform referat nr. 444 din 07.09.2021 Botoşani, 30 august 2021 Nr. 282 ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL __________________________________________________________________________________ ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. 282 DIN 30.08.2021 REGULAMENT privind accesul liber al elevilor în curțile și pe terenurile de sport din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoșani Art.1.(1) Prezentul regulament stabilește raporturile dintre personalul unității de învățământ și elevii – beneficiari ai utilizării curților și terenurilor de sport în scopul desfășurării în condiții optime a activităților de recreere și sportive. (2). Regulamentul cadru privind accesul copiilor/elevilor în curţiile şi pe terenurile de sport în aer liber transmise în administrare unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoṣani, denumit în continuare “Regulament”, cuprinde norme privind modul de utilizare al amenajărilor menționate, denumite în continuare „ curṭi ṣi teren(uri) de sport”, în baza Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, ale Legii educației fizice și a sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și conpletările ulterioare precum și a Codului civil. Art.2 Curṭile ṣi terenurile de sport care fac obiectul prezentului regulament sunt domeniu public al municipiului Botoṣani și se află în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoṣani ṣi au destinația de spaṭii în scop de recreere și activităṭi sportive. Art.3 În vederea petrecerii timpului liber, în scop de recreere și al practicării sportului, vor fi deschise elevilor curțile și terenurile de sport ale următoarelor unități de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Botoșani, al căror acord este exprimat prin decizie a directorului unității de învățământ sau hotărâre a Consiliului de Administrație. Art.4 Pentru utilizarea curților și terenurilor de sport din incinta unităților de învățământ: a) Se va ține cont cu prioritate de următoarele activități: ➢ Activitățile didactice prevăzute în curricula școlară; ➢ Activitățile de educație fizică și sport prevăzute în planurile de învățământ; ➢ Activitățile extrașcolare; ➢ Activitățile de agrement în scop de recreere și sportive. b) Unitatea de învățământ asigură dotările curților și terenurilor de sport din incinta unităților de învățământ (bănci, aparate de joacă, porți, suprafață tușată etc.); c) Accesul liber în curțile și pe terenurile de sport exterioare din incinta unităților de învățământ se va realiza: ➢ după orele de curs, în fiecare zi, de Luni până Vineri, până la ora 2100, cu restrângerea acestuia în funcṭie de anotimp, astfel încât activităṭile sportive să se desfăṣoare în condiṭii de lumină naturală; ➢ în zilele de Sâmbătă, Duminică și în perioada vacanțelor școlare, în intervalul orar 0900-1300 ṣi 14ºº - 21ºº , cu restrângerea acestuia în funcṭie de anotimp, astfel încât activităṭile sportive să se desfăṣoare în condiṭii de lumină naturală; d) Programul de acces pe terenurile de sport se va afișa de către conducerea unității de învățământ la loc vizibil din exteriorul incintei. Art.5 Drepturile și obligațiile utilizatorilor: A. Drepturi: a) Accesul în curțile și pe terenurile de sport ale unităților de învățământ este gratuit pentru elevi, indiferent dacă învață sau nu în unitatea respectivă de învățământ; b) Accesul este gratuit la toaletele ecologice exterioare existente sau care vor fi montate special pentru a deservi activitățile sportive în aer liber; c) Elevul/Copilul cu vârsta cuprinsă între 10 - 18 ani poate fi însoțit de un aparținător (părinți, bunici, frați majori, etc), dacă aceştia doresc supravegherea minorului. Aparținătorul poate la rândul ṣặu să fie însoțit de alți fii/fiice de vârstă preșcolară. În aceste situații, aparținătorul, răspunde de acțiunile și faptele minorilor, potrivit art. 1372 - 1374 ale Codului civil; B. Obligații: a) Elevul/Copilul cu vârsta sub 10 ani va fi însoțit obligatoriu de un aparținător (părinți, bunici, frați majori, etc), pentru supravegherea minorului. Aparținătorul poate la rândul sặu să fie însoțit de alți fii/fiice de vârstă preșcolară. În aceste situații, aparținătorul, răspunde de acțiunile și faptele minorilor, potrivit art. 1372 - 1374 ale Codului civil; b) Elevii care utilizează curțile și terenurile de sport răspund, prin reprezentanții lor legali, material și financiar, pentru eventualele pagube produse în timpul folosirii; c) Aparținătorul minorului, care a solicitat prezența în vederea supravegherii acestuia, nu are dreptul de a participa sau de a interveni în desfășurarea activităților sportive; d) Să aibă asupra sa şi să prezinte la cerere agenţilor de pază carnetul de elev; e) Să aibă asupra sa minim un număr de telefon mobil al unui părinte/reprezentant legal la care în caz de urgenţă acesta poate fi contactat de către agenții de pază; f) Elevii au obligația să păstreze curățenia în curțile și pe terenurile de sport, să respecte ordinea și liniștea publică, regulile de conduită și programul de folosire a acestora; g) Este interzis fumatul, consumul băuturilor alcoolice și a substanțelor stupefiante. Acestă obligație este opozabilă și aparținătorilor copiilor/elevilor. În situația în care persoanele care însoțesc minorul se află în stare de ebrietate, sub influența substanțelor psihotrope, au un comportament care lezează ordinea și morala publică publică sau pătrund cu ţigări aprinse în incinta unității de învățământ, aceștia sunt invitați să părăsească incinta sau accesul este strict interzis; h) Este interzis accesul pe terenurile de sport cu mâncare, animale de companie, biciclete, skateboard-uri, trotinete, role, scutere, mașini, etc; Echipamentul sportiv folosit pentru deplasare (biciclete, role, skateboard, trotinete) nu va putea fi folosit în incinta terenurilor sportive sau unității de învățământ, ci doar depozitat în apropierea locurilor unde utilizatorii își desfășoară activitățile sau în locurile special amenajate, pentru a putea fi supravegheate de către proprietari sau de către personalul de pază; i) Este interzis accesul în curți și pe terenurile de sport al elevilor cu comportament necivilizat și violent; j) Este interzisă orice altă activitate care nu se încadrează în categoria ”activități sportive în aer liber”; k) Elevii trebuie să poarte haine și echipament sportiv potrivit activității desfășurate și anotimpului. l) Elevii au obligația să părăsească terenurile de sport și curțile aparținând unităților de învățământ la sfârșitul programului de utilizare sau în cazul în care sunt somați în acest sens de agentul de pază sau de reprezentanții Poliției Locale Botoșani, datorită nerespectării obligațiilor de mai sus. m) Utilizarea, instalațiilor și echipamentelor destinate activității de educație fizică și sport aflate în curțile și terenurile de sport, vor putea fi folosite conform normelor de utilizare și a regulamentului propriu de ordine interioară ṣi a regulamentului propriu de funcṭionare care vor fi afișate la loc vizibil de către conducerea unității de învățământ. n) Accesul utilizatorilor la bazele sportive ce formează obiectul prezentei hotărâri se face pe propria răspundere a părinţilor/reprezentanţilor legali ai copiilor/elevilor. Art.6 Drepturile și obligațiile unităților de învățământ: A. Drepturi: a) Să desemneze agentul de pază prezent pe timpul orarului de desfășurare a activităților din curțile și terenurile de sport în aer liber; b) Unitatea de învățământ nu își asumă răspunderea pentru accidentele apărute în timpul jocului și pentru pierderea obiectelor personale; c) Interzicerea accesului/evacuarea imediată a elevilor sau a însoțitorilor acestora dacă nu respectă întocmai regulamentul elaborat de conducerea unității de învățământ; d) Interzicerea accesului elevilor și însoțitorilor în orice altă zonă exterioară sau interioară a unității de învățământ, cu excepția curții și terenurilor de sport în aer liber. B. Obligații: a) Pe perioada de utilizare a curților și terenurilor de sport, unitățile de învățământ asigură paza umană prin personal calificat; b) Unitatea de învăṭământ va asigura agentului de pază, o trusă de prim ajutor specifică celor utilizate la orele de educație fizică, pe care acesta din urmă are obligaţia să o pună la dispoziţia utilizatorilor în caz de urgenţă; c) La ora la care se permite accesul în curțile și pe terenurile din incinta unităților de învățământ, agentul de pază al școlii are obligația de a deschide porțile pentru accesul liber al elevilor; d) La încheierea programului de utilizare a curților și terenurilor de sport, agentul de pază are obligația să invite elevii prezenți să părăsească incinta acestora și să închidă (cu lacăt) poarta de acces. În cazul în care elevii nu se conformează la invitația agentului de pază de a părăsi unitatea de învățământ, acesta solicită sprijinul Poliției Locale Botoșani; e) Agentul de pază trebuie să gestioneze eventualele altercații dintre elevi/copii și/sau însoțitorii acestora. În situațiile în care apreciază că nu poate gestiona anumite altercații intervenite între elevi și/sau însoțitorii acestora, în vederea asigurării ordinii și liniștii publice și a bunei desfășurări a activității sportive va solicita intervenția Poliției Locale a Municipiului Botoṣani; f) Agentul de pază are obligația să apeleze numărul unic de urgență 112, în cazul unor evenimente care pun în pericol sănătatea, integritatea și viața copiilor și a însoțitorilor. Art.7 Sancṭiuni : a) Distrugerea dotărilor, echipamentelor, spațiilor aparținând terenurilor de sport atrag după sine consecințele prevăzute de reglementările legislației în vigoare și de regulamentele de ordine interioară ale unităților de învățământ în cauză. b) La elaborarea regulamentelor proprii, unitățile de învățământ vor putea stabili reguli specifice, cu respectarea Regulamentului cadru anexat prezentei hotărâri. Reglementările derogatorii de la prezentul Regulament se vor putea face în mod justitificat, în raport de condițiile existente la nivelul fiecărei școli. Regulamentul propriu de funcționare va fi afișat în mod vizibil pentru publicul larg pentru a putea fi adus la cunoștința utilizatorilor curților și terenurilor de sport aflate în aer liber din unitatea de învățământ respective. Art.8 Dispoziṭii finale a) Prezentul Regulament intră în vigoare la data aducerii la cunoștință publică, conform legii. b) Modificarea prezentului Regulament se poate face ori de cate ori se consideră necesar, în conformitate cu actele normative în vigoare. c) Prezentul Regulament se completează cu prevederile legislației în vigoare. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, NU CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Bogdan Ciprian Buhăianu Secretar general, Oana Gina Georgescu conform referat nr. 444 din 07.09.2021 ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL __________________________________________________________________________________ ANEXA NR. 2 LA H.C.L. NR. 282 DIN 30.08.2021 Nr. Dotări teren Pază umană Toalete ecologice crt. UNITATE DE ÎNVĂȚĂMÂNT lei (TVA inclus) (TVA inclus) lei TOTAL LEI lei TOTAL PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, NU CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Bogdan Ciprian Buhăianu Secretar general, Oana Gina Georgescu conform referat nr. 444 din 07.09.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă