28 mai 2026

HCL 168/2026 Botoșani adoptată

Hotărâre privind declararea de uz şi interes public local al unui obiectiv – parcare de reşedinţă

Denumire
Hotărârea nr. 168 din 2026 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
168 / 2026
Data
28 mai 2026
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă declararea unui teren de 120 mp din Botoșani, Aleea Arcului, drept uz și interes public local și trecerea lui din domeniul privat în domeniul public al municipiului, pentru a fi folosit drept parcare de reședință. Se aprobă includerea acestui bun în domeniul public cu destinația parcare de reședință, cu valoare de inventar de 99.400 lei, fiind pas intermediar pentru modificarea inventarului domeniului public printr-un viitor proiect de hotărâre. Practic, locuitorii vor avea o parcare pentru reședință în zonă, iar actul pregătește pașii administrativi și documentația necesară pentru realizarea ei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă declararea bunului imobil – teren situat în Botoșani, Aleea Arcului, f.n., în suprafață de 120 m.p., identificat cu număr cadastral 51774, Cartea funciară 51774, de uz şi interes public local şi trecerea din domeniul privat al Municipiului Botoșani în domeniul public al Municipiului Botoșani a acestui bun

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind declararea de uz şi interes public local al unui obiectiv - parcare de reşedinţă CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind declararea de uz şi interes public local al unui obiectiv - parcare de reşedinţă, văzând referatul de aprobare al inițiatorului, raportul de specialitate comun al Direcției Economice, Serviciului Cadastru și Serviciului Patrimoniu, rapoartele de avizare, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în baza prevederilor art. 554, art. 858 și ale art. 863 lit. e) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, modificată și completată, în conformitate cu prevederile art. 296 alin. (2) și art. 354 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. (a), art. 139 alin. (2), al art. 196 alin. (1) lit. a) ṣi al art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă declararea bunului imobil – teren situat în Botoșani, Aleea Arcului, f.n., în suprafață de 120 m.p., identificat cu număr cadastral 51774, Cartea funciară 51774, de uz şi interes public local şi trecerea din domeniul privat al Municipiului Botoșani în domeniul public al Municipiului Botoșani a acestui bun. Art. 2 (1) Se aprobă includerea bunului prevăzut la art. 1 în domeniul public al Municipiului Botoşani cu destinaţia parcare de reşedintă, cu o valoare de inventar 99.400 lei. (2) Prezentul act administrativ este act premergător în vederea elaborării proiectului de hotărâre de modificare a inventarului domeniului public, care însoţit de extrasele de carte funciară şi de alte documente justificative va fi transmis Institutiei Prefectului - Judeţul Botoşani pentru comunicarea punctului de vedere cu privire la proiectul de hotărâre de atestare, potrivit prevederilor art. 289 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 3 Primarul Municipiului Botoşani, prin Serviciul Patrimoniu și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, vor lua măsuri de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Botoşani, Serviciului Patrimoniu Serviciului Cadastru, Serviciului Contabilitate şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Botoşani. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Bogdan Ciprian Buhăianu Oana - Gina Chițanu Botoşani, 28 mai 2026 Nr. 168

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă