26 mai 2021

HCL 162/2021 Botoșani adoptată

HOTĂRARE Pentru stabilirea unor masuri privind punerea in aplicare a prevederilor Ordinului nr.2525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru interventia de urgenta in cazurile de violenta domestica

Denumire
Hotărârea nr. 162 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
162 / 2021
Data
26 mai 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă formarea unei echipe mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică în municipiul Botoșani, formată din câte două persoane din Direcția de Asistență Socială și din Poliția Locală (total 4 membri), cu desemnarea coordonatorului echipei de către aceasta. Se stabilesc condițiile de numire ale membrilor (pregătire în asistență socială sau psihologie pentru DAS, respectarea procedurilor interne pentru Poliția Locală) și faptul că deciziile interne privind componența se emit prin dispoziție a directorului DAS. Pentru locuitori înseamnă că va exista intervenție rapidă în cazuri de violență domestică, cu echipă dedicată disponibilă în oraș, coordonată de un manager al protecției copiilor, asigurând sprijin și intervenție în situații de urgență.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aproba componenţa echipei mobile pentru intervenția de urgență in cazurile de violență domestică în municipiul Botoșani în următoarea componenţă: 1.reprezentanti ai Directiei de Asistență Socială Botoșani – 2 membri; 2.reprezentanți ai Politiei Locale Botoșani - 2 membri; (2)Desemnarea persoanelor din cadrul DAS Botoșani, precum și stabilirea atribuțiilor acestora se va realiza prin Dispoziție a directorului executiv al DAS Botoșani, de preferat dintre angajații cu pregătire în asistență socială sau psihologie. (3)Desemnarea reprezentanților Poliției Locale Botoșani se face conform…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri privind punerea în aplicare a prevederilor Ordinului nr.2525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru intervenția de urgență in cazurile de violență domestică CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerile domnului Primar Cosmin Ionut Andrei privind raportul de specialitate comun întocmit de Directia de Asistenţă Socială Botoșani și Poliția Locală Botoșani înregistrat sub nr.7178/2152/12.05.2021 precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Botoşani, având în vedere: Legea asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările si completările ulterioare; Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul nr.2525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru Interventia de urgenta in cazurile de violență domestica; Ordinul nr.146/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestic de către polițiști; în temeiul art. 129, art. 133 alin. (2), lit. a), art. 134 alin. (4), art. 139, art.196 alin.(1) lit.b), art. 199 alin.(1) şi (2) și art. 240 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE : Art. 1 (1) Se aproba componenţa echipei mobile pentru intervenția de urgență in cazurile de violență domestică în municipiul Botoșani în următoarea componenţă: 1.reprezentanti ai Directiei de Asistență Socială Botoșani – 2 membri; 2.reprezentanți ai Politiei Locale Botoșani - 2 membri; (2)Desemnarea persoanelor din cadrul DAS Botoșani, precum și stabilirea atribuțiilor acestora se va realiza prin Dispoziție a directorului executiv al DAS Botoșani, de preferat dintre angajații cu pregătire în asistență socială sau psihologie. (3)Desemnarea reprezentanților Poliției Locale Botoșani se face conform procedurilor interne ale instituției. (4)Se desemnează în calitate de coodonator al echipei mobile doamna Pețef-Pădurariu Cătălina - Șef Serviciu Protecția Copilului și Intervenții în Situații de Urgență din cadrul DAS Botoșani. Art. 2 Se stabilește Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost din str.Aleea Nucului nr.8 Botoșani ca centru rezidențial care să asigure cazarea în regim de urgență pentru agresorul evacuat temporar din locuință, la solicitarea acestuia și în absența altor alternative de cazare. Art. 3 Se aprobă alocarea unui mijloc de transport din dotarea Poliției Locale Botoșani în vederea asigurării intervenției de urgență a echipei mobile in cazurile de violență domestică în municipiul Botoșani. Art. 4 (1) Se împuternicește Directia de Asistență Socială Botoșani pentru încheierea acordului/acordurilor de colaborare cu reprezentanti ai diferitelor culte religioase reprezentative pe plan local, precum și cu reprezentanți ai unor asociații sau fundații cu activitate relevantă în domeniu în vederea asigurării eficienței intervențiilor în cazurile de violență domestică. (2) Directorul executiv al DAS Botoșani, împreună cu coordonatorul echipei mobile vor organiza instruirea personalului din echipă, elaborându-se și o procedură care să faciliteze aplicarea prevederilor Ordinului nr.2525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică și a Legii 217/2003, republicată, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Art. 5 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile de specialitate, Direcţia de Asistentă Socială Botoșani și Poliția Locală Botoșani, vor lua măsuri de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, AVIZAT PENTRU LEGALITATE, Consilier, Amos Andrei Secretar general, Ioan Apostu Botoşani, 26 mai 2021 Nr. 162

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă