28 aprilie 2021

HCL 136/2021 Botoșani adoptată

HOTĂRARE Pentru acordul Consiliului Local pentru efectuarea opertiunilor de dezmembrare a unui imobil, proprietatea publica a municipiului Botosani, situat in str. Pacea, nr. 112

Denumire
Hotărârea nr. 136 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
136 / 2021
Data
28 aprilie 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă acordul pentru efectuarea operațiunilor de dezmembrare a unui imobil în proprietate publică a municipiului Botoșani, situat pe str. Pacea, nr. 112, conform documentației tehnice înregistrate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani sub nr. 12685 din 25.02.2021. Aceasta înseamnă că terenul poate fi împărțit/parcelat în părți mai mici, cu impact asupra modul în care vor fi gestionate bunurile publice, eventual afectarea unor parcele sau zone și necesitatea înscrierii noilor hotare în registrul cadastral. Decizia spune clar să se „însușească lucrarea de specialitate” referitoare la dezmembrarea, oferind cadrul pentru realizarea operațiunii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită “Referat Admitere dezmembrare nr. 12685 din 25.02.2021, aprobatặ de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 12685 din 25.02.2021, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în Municipiul Botoṣani, str. Pacea, nr.112, proprietatea publică a Municipiului Botoṣani cu număr cadastral 67834 înscris în Cartea Funciară nr.67834 a Municipiului Botoṣani, în 2 (două) loturi după cum urmează: a) lotul nr.1: imobilul cu număr cadastral 68400 având suprafaţa măsurată…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL ______________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind acordul Consiliului Local pentru efectuarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui imobil, proprietatea publică a municipiului Botoṣani, situat în str. Pacea, nr. 112 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI având in vedere referatul de aprobare a iniṭiatorului Primarul Municipiului Botoṣani, domnul Cosmin Ionuṭ Andrei, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Botoṣani să îṣi dea acordul cu privire la realizarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui teren, proprietatea publică a Municipiului Botoṣani, ce se va realiza în baza documentaţiei tehnice privind dezmembrarea imobilului înregistrat cu număr cadastral 12685, situat în Municipiul Botoṣani, str. Pacea, nr. 112, înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 12685 din 25.02.2021, văzând raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2), art. 879 şi art. 880 din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25, alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ṣi ale art.132, 133, 134 ṣi 135 din Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/09.07.2014, privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în registrul de carte funciară, În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. (a) coroborate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. (c), alin. (6) lit. (a), art. 139 alin. (3) lit. (g) din Ordonanṭa de urgenṭặ a Guvernului nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările ṣi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 (1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită “Referat Admitere dezmembrare nr. 12685 din 25.02.2021, aprobatặ de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 12685 din 25.02.2021, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în Municipiul Botoṣani, str. Pacea, nr.112, proprietatea publică a Municipiului Botoṣani cu număr cadastral 67834 înscris în Cartea Funciară nr.67834 a Municipiului Botoṣani, în 2 (două) loturi după cum urmează: a) lotul nr.1: imobilul cu număr cadastral 68400 având suprafaţa măsurată de 2050 m.p., proprietate publică a UAT Botoṣani; b) lotul nr.2: imobilul cu număr cadastral 68401 având suprafaţa măsurată de 1153 m.p., proprietate publică a UAT Botoṣani; Art. 2 Se mandatează domnul Gherase Iulius Sebastian, Ṣef Serviciu Patrimoniu, consilier juridic din cadrul Direcṭiei Urbanism, să semneze actele autentice de dezmembrare. Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Botoşani, Serviciului Patrimoniu şi Instituţiei Prefectului Judeţul – Botoşani. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Mihail Gabriel Tanasă Secretar general, Ioan Apostu Botoșani, 28 aprilie 2021 Nr. 136 ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL ANEXA LA HCL NR. 136 DIN 28 APRILIE 2021 LUCRAREA DE SPECIALITATE denumită “Referat Admitere dezmembrare nr. 12685 din 25.02.2021, aprobatăde Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 12685 din 25.02.2021 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Mihail Gabriel Tanasă Secretar general, Ioan Apostu CALCUL (IL I4NJ4LITJCAL SUPRAFETELOR S—au mäsural limiele indicate de proprietar reprezen~ate conven~{onal in p/ana/ do amp/asament . .Suprañi~a s—a calculai analitic. SupralI~a imohilului a fost calculatã analitic en a utorul coordonalelor reelangulare plane (X, Y). Relalia genera/a de calcul a suprafl~ei unui poligon en n laturi este: 2S ~ X~ (Y1 --Y~1) , cu respecturea sensului direct do parcurs. in nolarea punctelor c/c pe conlur. Ca/cu/ui supraCetei esle prezentat in urinatorul tabel: E fLY J’ENTAR DL CO~QRj)9NA TE -J~J~ I 71) Pet. 1 694972.338 623350.487 2 694972.004 623349.862 3 695022.972 623313.631 4 695037.452 623343.592 5 694988. 657 623379.557 Suprafa(a lotaTh nu’isuratà 2.050 mp Suprafala diii act = 2.050 liii, ICOORDO-L ._ ~ 70 ~_Pct. Xf,ii) 2 694972.004 623349.862 3 695022.972 623313.631 6 694961.425 623330.099 7 695016.601 623300.448 Suprafa~a totaTh nths,iratà = 1.153 ,np Suprafafa diii act 1.153 nip Executaiit ~uI~naru Gabriel ~‘ Nr. 0109/2017, cat. B.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă