28 martie 2024

HCL 132/2024 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii Acordului de Parteneriat dintre UAT Municipiul Botoșani, Fundația World Vision România și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani având ca obiect promovarea importanței strategice a educației timpurii pentru copii

Denumire
Hotărârea nr. 132 din 2024 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
132 / 2024
Data
28 martie 2024
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între Municipiul Botoșani, Fundația World Vision România și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” pentru promovarea importanței educației timpurii pentru copii. Parteneriatul stabilește drepturi și obligații pentru toate părțile, iar acțiunile rezultate vor viza sprijin și proiecte legate de educația timpurie în comunitate. Rezultatul poate însemna acces la resurse, colaborări între instituții și eventuale activități sau programe în zonele vizate, cu termene și condiții prevăzute în acord.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între UAT Municipiul Botoșani, Fundația World Vision România și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani având ca obiect promovarea importanței strategice a educației timpurii pentru copii, conform anexei la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii Acordului de Parteneriat dintre UAT Municipiul Botoșani, Fundația World Vision România și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani având ca obiect promovarea importanței strategice a educației timpurii pentru copii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea încheierii Acordului de Parteneriat dintre UAT Municipiul Botoșani, Fundația World Vision România și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani având ca obiect promovarea importanței strategice a educației timpurii pentru copii văzând propunerea de protocol de parteneriat înaintată de Fundația World Vision România prin intermediul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, raportul de specialitate comun al Serviciului Management Proiecte și Direcției Economice, referatul de aprobare al inițiatorului Serviciul Management Proiecte, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local în baza dispozițiilor art. art. 129 alin. (2) lit. e), alin. (7) lit. a) și alin. (9) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 139 alin. (3) lit. f) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între UAT Municipiul Botoșani, Fundația World Vision România și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani având ca obiect promovarea importanței strategice a educației timpurii pentru copii, conform anexei la prezenta hotărâre. Art. 2. Membrii Parteneriatului vor avea drepturile și obligațiile stabilite conform Acordului de Parteneriat, anexă la prezenta hotărâre. Art. 3. Primarul Municipiului Botoșani, prin Serviciul Management Proiecte, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” prin persoana mandatată de directorul unității de învățământ și Fundația World Vision România, prin Director Executiv Nabâr Mihaela-Loredana (reprezentată prin Camanaru Magdalena) vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Mihail Gabriel Tanasă Secretar general, Oana Gina Chițanu Botoșani, 28 martie 2024 Nr. 132 ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL ___________________________________________________________________________ Anexa la HCL nr. 132 din 28.03.2024 Acord de parteneriat privind promovarea importanței strategice a educației timpurii pentru copii I. Părțile: I.1. Fundația World Vision România, cu sediul social în Str. Rotașului, nr.7, S1, București, având codul fiscal 9232411, reprezentată de Mihaela-Loredana Nabăr, în calitate de Director Executiv, denumită în continuare Partener 1, I.2. Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, cu sediul social în Botosani, cod de înregistrare fiscală 3372580, reprezentată de Iacob Daniela – în calitate de responsabil structură, denumit în continuare Partener 2, I.3 UAT Municipiul Botoșani, cu sediul social în Botoșani, Piața Revoluției nr. 1, cod de înregistrare fiscală 3372882, reprezentată de Cosmin Ionuț Andrei, în calitate de Primar, denumit în continuare Partener 3, Încheie prezentul protocol de colaborare: II. Scopul și obiectivele protocolului de colaborare II.1. Protocolul se încheie în vederea colaborării părților semnatare și a angrenării părților în cadrul proiectului Start în Educație (anul al doilea de implementare). Proiectul își propune să reunească la nivel național cadre didactice, specialiști, părinți, autorități locale, companii locale, instituții academice și societatea civilă pentru a reîntări mesajul cu privire la importanța strategică a educației timpurii pentru copii. În proiect sunt propuse măsuri specifice precum furnizare de kituri educaționale pentru 60.000 de copii preșcolari, furnizare de kituri educaționale pentru 1500 de grădinițe, facilitarea accesului la consiliere parentală pentru 10.000 de părinți, furnizarea unor materiale educative adresate părinților (ghiduri de educație parentală), facilitarea accesului la servicii de programe de formare profesională în domeniul consilierii parentale și educației timpurii interactive pentru 3500 de cadre didactice și realizare a unei cercetări de măsurare a impactului acțiunilor proiectului, etc. II.2. Proiectul Start în Educație este derulat de Fundația World Vision România (FWVR) în parteneriat cu Fundația OMV Petrom. Scopul proiectului este de a consolida parteneriate educaționale la nivel național și local pentru a răspunde nevoilor imediate a celor mai vulnerabili copii de vârstă preșcolară, preponderent din mediul rural, pentru a le facilita accesul la resurse educaționale, experiențe de învățare timpurii gestionate de părinți și cadre didactice, înscrierea și frecventarea grădiniței. II.3. Obiectivele protocolului constau în: a. Stabilirea şi reglementarea relaţiei de colaborare între parteneri, în vederea promovării accesului la resurse educaționale pentru copiii preșcolari din comunități dezavantajate; b. Susținerea partenerilor în implementarea activităților pentru copii preșcolari/ părinți/ cadre didactice/ alte măsuri destinate unităților de învățământ și colaboratorilor instituționali, cu scopul promovării accesului la educație timpurie, educație parentală, formare destinată cadrelor didactice, acordării de suport unităților de învățământ; c. Sprijinirea partenerilor în realizarea studiului de impact la nivelul comunităților de intervenție; d. Colaborarea activă a partenerilor, în vederea planificării, organizării și evaluării eficiente a acțiunilor proiectului; e. Acordarea de sprijin echipei de implementare pentru informarea, identificarea și selectarea grupului țintă/ colectarea și distribuirea de formulare și acorduri necesare proiectului, menținerea în siguranță și condiții adecvate a formularelor și documentelor primite de reprezentanții instituțiilor de învățământ, respectiv transmiterea către Fundația World Vision România a datelor aferente în termenele fixate și în conformitate cu mijloacele de comunicare stabilite la nivelul proiectului. f. Respectarea de toate părțile a condițiilor de legalitate și conformitate pentru implementarea proiectului, a procedurilor de colectare a datelor cu caracter personal, păstrare a confidențialității datelor aferente proiectului și beneficiarilor acestuia, informarea adecvată a beneficiarilor conform instruirilor și procedurilor proiectului, aplicarea de standarde GDPR, echitate, do no harm, nediscriminare, securitate și safeguarding în orice acțiune adresată prin proiect. III. Principiile de colaborare: III.1. Colaborarea dintre părți se va baza pe obiectivele si principiile prevăzute de : • Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990; • Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului; • Legea asistenţei sociale nr. 292/2011; • Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi completările ulterioare; • Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului „Copii protejați, România sigură” 2022-2027; • Codul Civil în vigoare; • Regulamentul general privind protecția datelor UE 2016/679 și Procedura World Vision România de sistem privind măsurile tehnice și organizatorice de protecție a datelor cu caracter personal și asigurare a confidențialității, inclusiv proceduri, metodologii și informări aferente proiectului Start în Educație. III.2. Toţi partenerii trebuie să contribuie la implementarea proiectului şi să îşi asume rolul stabilit, aşa cum acesta este definit în cadrul prezentului protocol de colaborare și să nu excedă scopul proiectului. III.3. Părţile trebuie să se consulte în mod regulat şi să se informeze asupra tuturor aspectelor privind evoluţia proiectului. III.4. Toţi partenerii trebuie să implementeze activităţile cu respectarea standardelor profesionale şi de etică cele mai înalte. III.5 Toți partenerii/ colaboratorii angrenați în proiect vor respecta în orice acțiune interesul superior al copilului, consacrarea principiului do no harm, promovarea echității sociale, aplicarea legislației GDPR și directivelor europene în materie, atribuirea și gestionarea adecvată și non-discriminatorie a resurselor proiectului. III.6 Reprezentanții colaboratorilor participă la instruirile proiectului, mai ales cu privire la aplicarea GDPR și a confidențialității datelor, preluării de formulare și documente justificative din partea grupului țintă, aplică procedurile și recomandările proiectului în materia protecției datelor și implementării de măsuri de salvgardare după cum sunt indicate de Fundația World Vision România. III.7 Reprezentanții părților țin cont că proiectul se poate adresa unui grup țintă deosebit de vulnerabil și vor depune toate diligențele ca acesta să fie informat clar și suficient despre drepturile și obligațiile beneficiarilor proiectului pentru fiecare acțiune în parte, ținând seama de recomandările de informare disponibile la nivelul proiectului. III.8 Reprezentanții părților pot fi implicați în gestionarea unor resurse ale proiectului ori păstrarea în bune condiții a bunurilor proiectului până la predarea acestora beneficiarilor și vor depune diligențe necesare și rezonabile spre a evita furtul, frauda, alte acțiuni care pot periclita resursele proiectului sau pot deturna scopul pentru care bunurile proiectului sunt destinate. IV. Durata protocolului de colaborare IV.I. Prezentul Protocol de colaborare intră în vigoare de la data semnării de către părți și este valabil pe toată perioada desfăşurării proiectului Start în educație, respectiv până la data de 30.12.2024. Activarea protocolului este condiționată de încheierea formelor contractuale prin care Fundația World Vision România primește fondurile necesare implementării proiectului. IV.II. Durata protocolului de colaborare și valabilitatea acestuia poate fi modificată cu acordul părților, prin intermediul unei notificări scrise, cu un preaviz de 15 zile. V. Drepturile și obligațiile părților V.I. Partener 1 se angajează, prin intermediul protocolului de colaborare și al activităților proiectului Start în Educație, să: a) Gestioneze implementarea, metodologia și organizarea proiectului; b) Să furnizeze kituri educaționale pentru preșcolarii care nu au mai primit anterior kit-uri pentru copiii din comunitatea..............................................................................., conform nevoilor acestora; c) Să adreseze acțiuni de formare a 3500 de cadre didactice la nivel național în domeniul consilierii parentale și educației timpurii, interactive; d) Să organizeze un proces de selecție a 1500 de unități de învățământ preșcolare care, în urma candidaturii, sunt selectate spre a primi un kit educațional la nivelul grădiniței, distribuit prin proiect; e) Să furnizeze un program de consiliere parentală și promovarea a drepturilor omului și măsurilor de protecție și siguranță a copiilor din comunitatea................................................................................; f) Să angreneze stakeholderii comunității decidenți în domeniul educației/ să informeze periodic stakeholderii legat de acțiunile prin care proiectul impactează direct comunitatea în cauză; g) Să elaboreze un studiu privind premisele strategice ale educației timpurii în comunitatea..............................................................; h) Să aplice legislația de protecție a copilului în toate acțiunile implementate, politici de safeguarding și GDPR în prelucrarea datelor beneficiarilor/ asigurarea confidențialității tuturor datelor aplicând principiile: Prelucrarea în condiții de legalitate, echitate şi transparență față de persoana vizată, Colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime, Adecvate, relevante şi limitate, Exacte şi dacă este necesar, actualizate, Păstrate doar pe perioada necesară prelucrării, Protejate prin măsuri tehnice şi organizatorice ce asigură integritatea şi confidențialitatea; i) Să asigure procesele și operațiunile de prelucrare a datelor prin proiect care au drept temei legal condiții de legalitate, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, articolul 6, după cum urmează: -art. 6 alin. 1 lit. a) – consimțământul persoanei vizate; -art. 6 aliniat (1), litera (b) – prelucrare în scopuri precontractuale şi contractuale; -art. 6 alin. 1 lit. c) – îndeplinirea obligațiilor legale; -art. 6 alin. 1 lit. f) – interesul legitim urmărit de operator, acest interes legitim constând în îndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractele de finanțare ale proiectelor, soluționarea în mod adecvat a litigiilor, precum şi în scopuri statistice şi de cercetare. Beneficiarii proiectului şi alte persoane vizate de prelucrare sunt informate cu privire la procesul de prelucrare a datelor, acesta fiind realizat în mod transparent. Experții din cadrul proiectului, alături de parteneri/ colaboratori oferă informaţii la solicitarea beneficiarilor sau a altor persoane vizate de prelucrare. j) Să se asigure că echipa proiectului oferă colaboratorilor instituționali instruiri specifice și informări despre modalități de preluare/ colectare a datelor din partea grupului țintă al proiectului, modalități de exercitare a drepturilor aferente, etc; k) Să pună la dispoziție metodologii/ proceduri suficiente care vor fi aplicate și cunoscute în lucrul cu grupul țintă al proiectului; l) Să asigure și să gestioneze un cadru optim pentru ca beneficiarii proiectului să își poată manifesta drepturile ce le revin prin operațiunile implementării proiectului; m) Să asigure tratament egal și non-discriminatoriu în acțiunile implementării, adresând proiectul în domeniul educației timpurii cu scopul creșterii accesului la resurse educaționale pentru persoanele din categorii vulnerabile. V.2. Partenerii 2-3 se angajează să participe activ la acțiunile implementate prin intermediul prezentului protocol de colaborare și să sprijine echipa de proiect al proiectului Start în educație în îndeplinirea obiectivelor, astfel: a) Să asigure suport în promovarea proiectului și obiectivelor sale și să ofere suport în informarea, identificarea și selectarea beneficiarilor care răspund scopului asumat al intervențiilor proiectului, inclusiv acolo unde se impune distribuirea formularelor către beneficiari, preluarea acestora și predarea documentelor către Fundația World Vision România, prin canalele recomandate de aceasta—procese gestionate conform procedurilor, recomandărilor și instruirilor adresate prin proiect reprezentanților colaboratorilor; b) Să promoveze acțiunile de formare a cadrelor didactice și furnizare de kituri educaționale pentru unitățile de învățământ preșcolar; c) Să participe cu reprezentanți desemnați la instruirile proiectului privind politica generală privind protecția datelor cu caracter personal GDPR, colectare date și formulare beneficiari, predare-primire către Fundația World Vision România, să aplice procedurile de confidențialitate date cu caracter personal, salvgardare, păstrare adecvată a documentelor, respectiv aplicare informări destinate potențialilor beneficiari după cum impun procedurile proiectului; d) Să adopte măsurile tehnice şi organizatorice necesare pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal cu care intră în contact (formulare colectate, liste, etc.); e) Să nu utilizeze/divulge/disemineze datele cu caracter personal ale beneficiarilor în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul acord; f) Să respecte modalitățile de transmitere a documentelor şi alte măsuri ce vizează comunicarea şi protecția datelor cu caracter personal; g) Să informeze imediat reprezentanții FWVR în cazul producerii/suspiciunii de producere a unui incident de securitate sau în cazul în care observă vulnerabilități sau riscuri ce pot conduce la incidente de securitate; h) Să informeze imediat reprezentanții FWVR în cazul în care consideră că o instrucțiune/acțiune încalcă principiile GDPR sau alte dispoziții din dreptul intern sau din dreptul Uniunii referitoare la protecția datelor; i) Să informeze reprezentanții FWVR cu privire la cereri/petiții/plângeri ale beneficiarilor proiectului; j) Să acorde suport logistic în distribuirea kiturilor educaționale din comunitatea......................................................................, depozitarea acestora sau predarea acestora către beneficiarii proiectului; k) Să asigure facilitarea furnizării programului de educație parentală și formare cadre didactice, după caz, punând la dispoziție spații adecvate de susținere a intervenției de către experții proiectului; l) Să sprijine și să participe la realizarea studiului proiectului; m) Să asigure utilizarea adecvată și judicioasă a resurselor proiectului care le sunt încredințate spre depozitare/ distribuire/ custodie; n) Să disemineze în comunitate alte informații relevante și necesare îndeplinirii scopului proiectului, care contribuie la intervențiile propuse pentru deservirea și îmbunătățirea situației beneficiarilor proiectului; o) Să aplice în orice acțiune și informare, inclusiv colectare/ preluare de date cu caracter personal principiile do no harm, nediscriminare, protejare a interesului superior al minorului, nondiscriminării și egalității de șanse. VI. Prevederi finale VI.1. Orice modificare a prezentului Protocol va fi valabilă numai cu acordul scris al părților și se va face printr-o Anexă semnată. Părțile sunt de acord ca orice problemă apărută în derularea colaborării să fie rezolvată amiabil, în spiritul parteneriatului constructiv. VI.2. Orice comunicare oficială între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului protocol, trebuie să fie transmisă în scris. VI.3. Părţile semnatare ale prezentului acord convin să păstreze confidenţialitatea asupra informaţiilor primite în cadrul şi pe parcursul implementării proiectului, cu respectarea obligațiilor prevăzute de contractul de finanțare cu privire la transparență şi sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informaţii. Părțile înțeleg să utilizeze informaţiile confidenţiale doar în scopul de a-şi îndeplini obligaţiile din prezentul Acord de Parteneriat. VI.4. Prezentului protocol i se va aplica şi va fi interpretat în conformitate cu legea română. Prezentul protocol se încheie în 2 (3) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Nabăr Mihaela – Loredana [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă