27 ianuarie 2022

HCL 11/2022 Botoșani adoptată

Hotărâre privind prelungirea duratei unor contracte de concesiune

Denumire
Hotărârea nr. 11 din 2022 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
11 / 2022
Data
27 ianuarie 2022
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipalitatea din Botoșani decide să prelungească durata unor contracte de concesiune pentru terenuri aflate în proprietatea privată a orașului, ocupate de construcțiile existente, conform unei anexe din hotărâre. În aceste prelungiri se vor renegocia redevențele, iar termenii negocierii pornesc de la nivelul minim stabilit în vechea Hotărâre din 2007; contractele adiționale vor fi încheiate după renegocierea redevenței. Primăria este împuternicită să efectueze toate demersurile necesare, cu sprijinul Serviciului Patrimoniu al orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de concesiune având ca obiect terenuri proprietate privată a municipiului Botoşani, ocupate de construcţii proprietatea solicitanţilor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Perfectarea actelor adiționale la contractele de concesiune se va efectua numai după renegocierea redevenţei. Nivelul minim al redevenței, de la care vor porni negocierile, este cel prevăzut în Hotărârea Consiliului Local nr 323 din 31.07.2007 de aprobare a regulamentului privind regimul concesiunilor pentru terenuri aparținând domeniului…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL _________________________________________________________________________________ HOTĂRĂRE privind prelungirea duratei unor contracte de concesiune CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind prelungirea duratei unor contracte de concesiune, văzând referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, precum şi raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local, în conformitate cu dispoziţiile art.22 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1169 şi art. 1243 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b) și art. 355 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 (1) Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de concesiune având ca obiect terenuri proprietate privată a municipiului Botoşani, ocupate de construcţii proprietatea solicitanţilor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Perfectarea actelor adiționale la contractele de concesiune se va efectua numai după renegocierea redevenţei. Nivelul minim al redevenței, de la care vor porni negocierile, este cel prevăzut în Hotărârea Consiliului Local nr 323 din 31.07.2007 de aprobare a regulamentului privind regimul concesiunilor pentru terenuri aparținând domeniului privat al municipiului Botoșani, cu modificările, completările și actualizările ulterioare. Art. 2 Se mandatează conducerea Primăriei Municipiului Botoşani să efectueze, cu asistența de specialitate a Serviciului patrimoniu, toate operaţiunile ce sunt în sarcina Consiliului Local în calitate de concedent. Art. 3 Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Marius Petru Rogojinschi Secretar general, Ioan Apostu Botoșani, 27 ianuarie 2022 Nr. 11 ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL ANEXA LA H.C.L. NR. 11 DIN 27.01.2022 Nr. TITULAR CONTRACT DOCUMENTE CONCESIUNE Durata propusă Durata Crt. Aprobata 1 Contract concesiune Până la 31.12.2023 CREȚU DUMITRU nr.1689 din 15.03.1999 2. CHELARIU TEODOR Contract concesiune Până la 31.12.2023 nr. 2061 din 27.09.2000 3. OLTEANU MIHAI CORNEL Contract concesiune nr. Până la 31.12.2023 3692 din 13.05.2008 4. CREȚU FELICIA ALINA Contract concesiune nr. Până la 31.12.2023 4707 din 26.06.2015 5. S.C. CLAUDIU S.R.L. Contract concesiune nr. Cinci ani 2559 din 07.04.2003 6. ING BANK N.V.Amsterdam Contract concesiune nr . Cinci ani 4269 din 09.02.2012 7. SIMION TOADER Contract concesiune nr . Până la 31.12.2023 3702 din 04.06.2008 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Marius Petru Rogojinschi Secretar general, Ioan Apostu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă