Consiliul Local decide să repartizeze cu chirie două locuințe din fondul locativ al orașului Boldești-Scăeni pentru solicitanți îndreptățiți, conform listei din Anexa 1. Se aprobă și modelul contractului sau al documentului aferent repartizării (menționat în text). Pentru locuitori înseamnă că două familii sau persoane vor avea o locuință cu chirie, urmând criteriile de prioritate stabilite anterior și raportate în act, cu termenele și condițiile care vor figura în anexă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă repartizarea cu chirie a două locuinţe din fondul locativ al oraşului Boldeşti-Scăeni solicitanților îndreptăţiți, conform anexei nr.1. (2) Se aprobă modelul contractului de închiriere, conform anexei nr.2. (3) Persoanele prevăzute în anexa nr. 1 au obligaţia ca în termen de 15 zile lucrătoare de la adoptarea prezentei hotărâri să se prezinte la Serviciul patrimoniu local şi monitorizare servicii publice în vederea semnării contractului de închiriere
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
ORAŞ BOLDEŞTI-SCĂENI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
privind repartizarea cu chirie a două locuinţe din fondul locativ al
oraşului Boldeşti-Scăeni
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 178/9.12.2025 privind repartizarea cu chirie a două locuinţe din fondul locativ al oraşului Boldeşti-Scăeni, iniţiat de primarul oraşului,
Având în vedere:
- referatul de aprobare, înregistrat sub nr.20610/9.12.2025;
- raportul de specialitate din partea compartimentului de resort, înregistrat sub nr.20611/9.12.2025;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 155/25.11.2025 privind aprobarea Listei cu ordinea de prioritate a solicitanţilor îndreptăţiţi să primească o locuinţă cu chirie din fondul locativ al oraşului Boldeşti-Scăeni;
- Legea nr. 114/1996, legea locuinţei cu modificările şi completările ulterioare;
-Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare,
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare,
- Hotărârea Guvernului nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/m2) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome, cu modificările şi completările ulterioare;
- avizul secretarului general, înregistrat sub nr. 20612/9.12.2025;
- avizul comisiei de specialitate nr. 2 - Comisia pentru administrarea domeniului public şi privat, gestionarea serviciilor de interes local;
În temeiul art. 129, alin. (2), lit. c) şi d), alin. (6), lit. b) şi alin. (7), lit. q), art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al oraşului Boldeşti-Scăeni, întrunit în şedinţă publică ordinară în data de 18.12.2025, adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. (1) Se aprobă repartizarea cu chirie a două locuinţe din fondul locativ al oraşului Boldeşti-Scăeni solicitanților îndreptăţiți, conform anexei nr.1.
(2) Se aprobă modelul contractului de închiriere, conform anexei nr.2.
(3) Persoanele prevăzute în anexa nr. 1 au obligaţia ca în termen de 15 zile lucrătoare de la adoptarea prezentei hotărâri să se prezinte la Serviciul patrimoniu local şi monitorizare servicii publice în vederea semnării contractului de închiriere.
Art.2. Se împuterniceşte primarul oraşului Boldeşti-Scăeni să semneze contractele de închiriere cu persoanele prevăzute în anexa nr. 1, în condiţiile legislaţiei în domeniu.
Art.3. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică prin grija Serviciul patrimoniu local şi monitorizare servicii publice către Serviciul buget, finanțe contabilitate, impozite și taxe, resurse umane și salarizare și către persoanele prevăzute în anexa nr.1 și se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet boldesti-scaeni.ro în secțiunea Monitorul Oficial Local.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SIMON PETRU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
TUDOR FLORINA-NELI
Boldeşti-Scăeni, 18.12.2023
Nr. 164
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.