27 septembrie 2021 · Inițiator: Primar al orașului Boldești-Scăeni, TĂNĂSESCU STELIAN HORAȚIU
HCL 129/2021 Boldești-Scăeni adoptată
Hotărâre pentru aprobarea participării în cadrul „Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ”, asigurarea cofinanțării și aprobarea documentaţiei tehnico-economice aferente proiectului “Eficientizarea energetică a clădirii Școala gimnazială Mihai Viteazul, oraș Boldești-Scăeni”
Denumire
Hotărârea nr. 129 din 2021 a Consiliului Local Boldești-Scăeni
Emitent
Consiliul Local Boldești-Scăeni
Număr
129 / 2021
Data
27 septembrie 2021
Inițiator
Primar al orașului Boldești-Scăeni, TĂNĂSESCU STELIAN HORAȚIU
Se aprobă participarea orașului Boldești-Scăeni în Programul pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și asigurarea cofinanțării, precum și aprobarea documentației tehnico-economice pentru proiectul de eficientizare energetică a clădirii Școlii gimnaziale Mihai Viteazul. Pentru locuitori înseamnă investiția finanțată parțial din fonduri publice în modernizarea școlii, ceea ce poate reduce consumul de energie și costurile de întreținere în următorii ani, cu termenele și etapele de execuție stabilite în documentația tehnică aferentă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă participarea oraşului Boldeşti-Scăeni în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, cu Proiectul “Eficientizarea energetică a clădirii Școala gimnazială Mihai Viteazul, oraș Boldești-Scăeni”, (2) Valoarea totală a Proiectului “Eficientizarea energetică a clădirii Școala gimnazială Mihai Viteazul, oraș Boldești-Scăeni” este de 4.041.173,11 lei, TVA inclus, din care C+M = 2.881.511,81 lei cu TVA inclus. (3) Valoarea eligibilă a proiectului este de 3.998.272,373 lei, TVA inclus. (4) Valoarea cheltuielilor…
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
ORAŞ BOLDEŞTI-SCĂENI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
-pentru aprobarea participării în cadrul „Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, asigurarea cofinanțării și aprobarea documentaţiei tehnico-economice aferente proiectului “Eficientizarea energetică a clădirii Școala gimnazială Mihai Viteazul,
oraș Boldești-Scăeni”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 19931/21.09.2021, prin care primarul oraşului propune aprobarea participării în cadrul „Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”;
- Rapoartele de specialitate întocmite de compartimentele de resort, înregistrate sub nr. 19942/21.09.2021 și nr.19943/21.09.2021;
- Ghidul de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, aprobat prin Ordinul nr. 1548/2021, program finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM);
- Legea nr. 121/18.07.2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local nr.25 din 23.02.2021 privind aprobarea ,,Strategiei de dezvoltare durabilă a orașului Boldești-Scăeni pentru perioada 2021-2027”;
- Hotărârea Consiliului Local nr.81 din 29.05.2018 privind aprobarea „Strategiei de eficienţă energetică a oraşului Boldeşti-Scăeni 2018-2025”;
- Hotărârea Consiliului Local nr.82 din 29.05.2018 pentru aprobarea „Planului de acţiune privind Energia Durabilă a oraşului Boldeşti-Scăeni 2018-2025”;
- Avizul secretarului general al oraşului Boldeşti-Scăeni, înregistrat sub nr.19946/21.09.2021;
- Avizele comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2 - comisia pentru dezvoltarea economico-socială şi de mediu, cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern, respectiv comisia pentru administrarea domeniului public şi privat, gestionarea serviciilor de interes local;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit.”b” și alin. (4), lit. „d” , art.139 alin (1) și ale art.196 alin (1) lit.”a” privind Codul administrativ,
Consiliul Local al oraşului Boldeşti-Scăeni adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. (1) Se aprobă participarea oraşului Boldeşti-Scăeni în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, cu Proiectul “Eficientizarea energetică a clădirii Școala gimnazială Mihai Viteazul, oraș Boldești-Scăeni”,
(2) Valoarea totală a Proiectului “Eficientizarea energetică a clădirii Școala gimnazială Mihai Viteazul, oraș Boldești-Scăeni” este de 4.041.173,11 lei, TVA inclus, din care C+M = 2.881.511,81 lei cu TVA inclus.
(3) Valoarea eligibilă a proiectului este de 3.998.272,373 lei, TVA inclus.
(4) Valoarea cheltuielilor neeligibile este de 42.900,733 lei, TVA inclus.
Art.2. (1) Oraşul Boldeşti-Scăeni va asigura contribuția financiară aferentă cheltuielilor eligibile în valoare de 199.913,62 lei, TVA inclus, reprezentând 5%, din valoarea prevăzută la art. 1 alin. (3) la care se adaugă cheltuielile neeligibile în valoare de 42.900,733 lei, TVA inclus, prevăzute la art.1 alin.(4)
(2) Valoarea totală a contribuţiei oraşului Boldeşti-Scăeni la Proiectul “Eficientizarea energetică a clădirii Școala gimnazială Mihai Viteazul, oraș Boldești-Scăeni” este de 242.814,35 lei, TVA inclus.
Art.3. Se aprobă documentaţia tehnico-economică la nivel de Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), conform scenariului din varianta 1 recomandat de proiectant și indicatorii tehnico-economici, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă contractarea finanțării și se desemnează dl. Bucuroiu Constantin în calitate de Primar al Orașului Boldești-Scăeni să reprezinte oraşul Boldeşti-Scăeni în relaţia cu Autoritatea.
Art.5. Pe data adoptării prezentei hotărâri Hotărârea Consiliului Local nr. 72/22.04.2021 îşi încetează aplicabilitatea.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică Serviciului Buget finanţe, Serviciului Patrimoniu Local, Monitorizarea Serviciilor Publice şi Serviciului Urbanism Amenajarea Teritoriului, Programe, Achiziţii Publice, Proiecte, Cadastru, Control Comercial şi Transport Local şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet pbs.infoprimarie.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
TĂNĂSESCU STELIAN HORAȚIU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
TUDOR FLORINA-NELI
Boldeşti-Scăeni, 28.09.2021
Nr. 129
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.