Se aprobă o rectificare a bugetului Unității de Asistență Medico-Socială Boldești-Scăeni pentru anul 2021, adică se modifică veniturile și cheltuielile cu fonduri noi sau redistribuiri, conform anexei din hotărâre. Se va pune în aplicare de către ordonatorul principal de credite împreună cu ordonatorul terțiar, pentru a asigura finanțarea serviciilor medico-sociale din localitate. Pentru locuitori înseamnă că unele fonduri vor fi realocate sau actualizate, posibil afectând termenele și sursele de finanțare pentru serviciile sociale oferite de unitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Unităţii de Asistenţă Medico - Socială Boldeşti-Scăeni pe anul 2021, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
ORAŞ BOLDEŞTI-SCĂENI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
- privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Unităţii de
Asistenţă Medico – Socială Boldeşti-Scăeni pe anul 2021
Având în vedere:
- referatul de aprobare înregistrat sub nr.19505/15.09.2021, prin
care primarul oraşului propune aprobarea rectificării bugetului de venituri
şi cheltuieli al Unităţii de asistenţă medico-socială Boldeşti-Scăeni, pe
anul 2021;
- raportul de specialitate întocmit de Serviciul financiar
contabilitate, înregistrat sub nr.19506/15.09.2021;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 60/22.04.2021 privind
aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Unităţii de Asistenţă
Medico-Socială pe anul 2021;
- prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 412/2003 pentru
aprobarea Normelor privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea
unităţilor de asistenţă medico-socială;
- dispoziţiile art.19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- avizul secretarului general, înregistrat sub nr.19507/15.09.2021;
- avizului comisiei de specialitate nr.1 - pentru dezvoltarea
economico-socială şi de mediu, cooperarea interinstituţională pe plan
intern şi extern;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi alin. (3) şi ale art.
196 alin. (1) lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Consiliul Local al oraşului Boldeşti-Scăeni adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
Unităţii de Asistenţă Medico - Socială Boldeşti-Scăeni pe anul 2021,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către
ordonatorul principal de credite împreună cu ordonatorul terţiar.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
TĂNĂSESCU STELIAN-HORAȚIU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
TUDOR FLORINA NELI
Boldeşti-Scăeni, 15.09.2021
Nr. 125
R O M Â N I A
JUDEŢUL PRAHOVA
ORAŞUL BOLDEŞTI-SCĂENI
CONSILIUL LOCAL
Nr.19507/15.09.2021
A V I Z
- asupra proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri
şi cheltuieli al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Boldeşti-Scăeni pe
anul 2021
Subsemnata Tudor Florina Neli, secretar general al oraşului
Boldeşti-Scăeni, analizând proiectul de hotărâre privind rectificarea
bugetului de venituri şi cheltuieli al Unităţii de Asistenţă Medico -
Socială Boldeşti-Scăeni pe anul 2021, am constatat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare, rectificarea bugetelor instituţiilor publice se aprobă, în
funcţie de subordonare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a
legii de rectificare a bugetului de stat precum şi ca urmare a unor
propuneri fundamentate ale ordonatorului principal de credite.
Faţă de cele de mai sus şi în conformitate cu prevederile art. 243
alin. (1) lit. „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, avizez
favorabil acest proiect.
SECRETAR GENERAL,
TUDOR FLORINA NELI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.