21 iulie 2021

HCL 100/2021 Boldești-Scăeni adoptată

Hotărâre privind stabilirea modalităţii de gestiune a serviciului de iluminat public în oraşul Boldeşti-Scăeni

Denumire
Hotărârea nr. 100 din 2021 a Consiliului Local Boldești-Scăeni
Emitent
Consiliul Local Boldești-Scăeni
Număr
100 / 2021
Data
21 iulie 2021
Localitate
Boldești-Scăeni, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modalitatea de gestiune a serviciului de iluminat public din Boldești-Scăeni, conform legii, prin hotărâre a autorității locale, după realizarea unui studiu de oportunitate. Scopul este să se asigure modernizarea, administrarea și exploatarea iluminatului public astfel încât să fie în parametri optimi pentru circulația rutieră, siguranța și aspectul urban. Aceasta poate implica schimbări în organizare, monitorizare și control, afectând bugetul local, termenele de implementare și eventualele zone urbane vizate de modernizări.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Nr.14980/09.07.2021 REFERAT Sistemul de iluminat public este ansamblul tehnologic şi funcţional format din puncte de aprindere, cutii de distribuţie, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene, fundaţii, elemente de susţinere a liniilor, instalaţii de legare la pământ, console, corpuri de iluminat, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de comandă, automatizare şi măsurare, utilizate cu scopul realizării unui mediu luminos confortabil şi/sau funcţional şi/sau estetic capabil să asigure desfăşurarea în condiţii optime a circulaţiei rutiere şi pietonale, a unei activităţi, a unui eveniment cultural-sportiv, a unui efect estetic-arhitectural şi altele. În acord cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public, sistemul reprezintă o componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a fiecărei unități administrativ-teritoriale, care în conformitate cu Legea serviciilor comunitare de utilități public nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 12 martie 2006, aparţine proprietăţii publice a acesteia. Serviciul de iluminat public este reglementat atât prin norme generale – Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și prin norme speciale – Legea seriviciului de iluminat public nr. 230/2006. Legea nr. 230/2006 privind iluminatul public stabilește, în cuprinsul art. 8 alin. (1), o competență exclusivă a autorităților administrației publice locale în privința înființării, organizării, coordonării, monitorizării și controlului funcționării serviciului de iluminat public de la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Totodată, în sarcina autorităților publice locale legea impune și atributul dezvoltării, modernizării, administrării și exploatării serviciului de iluminat public astfel încât parametrii reali ai acestui serviciu să fie în acord cu principiile enunțate în art. 9 și art. 10 din cuprinsul Ordinului nr. 86 din 20/03/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală. Conform art. 22 alin. (3) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Modalitatea de gestiune a serviciilor de utilităţi publice se stabileşte prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ- teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcţie de natura şi starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preţ/calitate, de interesele actuale şi de perspectivă ale unităţilor administrativ - teritoriale, precum şi de mărimea şi complexitatea sistemelor de utilităţi publice.”, iar conform art. 29 alin. (2) din Legea sus amintită „Delegarea gestiunii serviciilor de utilităţi publice, respectiv operarea, administrarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente, se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activităţile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice şi de eficienţă a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate”. Obiectul studiului de oportunitate îl constituie analiza situației actuale a serviciului de iluminat public din orasul Boldesti Scaeni și fundamentarea necesității și oportunității delegării, prin concesionare, prin licitaţie publică deschisă a gestiunii serviciului. Conform art. 8 alin. (3), lit. „i” din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare „În exercitarea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilităţi publice, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilităţi publice şi adoptă hotărâri în legătură cu: ........ elaborarea şi aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor şi a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilităţi publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru şi a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate şi aprobate de autorităţile de reglementare competente”. Având in vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm să inițiați un proiect de hotărâre pentru: aprobarea Studiului de Oportunitate privind delegarea serviciului de iluminat public din Oraşul Boldeşti-Scăeni; aprobarea Regulamentului serviciului de iluminat public al Oraşului Boldeşti-Scăeni; stabilirea gestiunii delegate ca modalitate de delegare a serviciului; Șef Serviciu, Nedelcu Mariana Camelia

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: boldestiscaeni.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă