29 februarie 2024

HCL 33/2024 Bistrița adoptată

Aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Parcare Bistricioarei

Pe scurt

Se aprobă studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Parcare Bistricioarei” și indicatorii tehnico-economici aferenți. Decizia înseamnă că se poate avansa cu planificarea și implementarea unei parcări publice la Bistrița, posibil cu mai multe niveluri de parcare, conform documentelor aprobate, și se vor aloca sau implica fonduri în proiect pe baza acestui studiu. Pentru locuitori, rezultatul poate însemna îmbunătățire a circulației și a accesului la locuri de parcare în zona Bistricioarei, cu termenele și eventualele condiții specificate în regulamentul proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții “Parcare Bistricioarei” cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 33 din 2024 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Parcare Bistricioarei”
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
33 / 2024
Data
29 februarie 2024
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
CF 89481
Teme
Investiții și fonduri europene · Transport și parcări

Pe același subiect în Bistrița

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 33 din 29.02.2024 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Parcare Bistricioarei”        Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.02.2024;        având în vedere:        Referatul de aprobare nr.15150/14.02.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;        Raportul comun nr.15154/14.02.2024 al Direcţiei Tehnice, Direcţiei Economice, Direcției Patrimoniu și Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;        Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.71/2023 privind aprobarea trecerii din domeniul public al Județului Bistrița-Năsăud în domeniul public al Municipiului Bistrița, a imobilelor înscrise în Cărțile funciare nr.89481 și nr.89712 Bistrița, situate în municipiul Bistrița, străzile Bistricioarei -1 Decembrie, în vederea realizării unei parcări publice etajate;        Procesul verbal de predare-primire transmis cu adresa nr.IIIA/15282/04.07.2023 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa cu nr.67707/04.07.2023;       Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții “Imobil cu destinația parcare, str.Bistricioarei, municipiul Bistrița”, elaborat de Societatea ARHICRIS LOGISTIC SRL;       Avizul Consiliului tehnico-economic nr. 5/20.02.2024;       Certificatul de urbanism nr.1494/23.08.2023 eliberat de Primăria municipiului Bistriţa;        Avizul favorabil nr.36/C1/26.02.2024 al Comisiei economice;         Avizul favorabil nr.36/C2/27.02.2024 al Comisiei urbanism;         Avizul favorabil nr.36/C3/28.02.2024 al Comisiei juridice şi administraţie publică locală;         în conformitate cu:         prevederile Hotărârii Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;        prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;        în temeiul art.129 alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3) lit.”e”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E:            ART.1. – Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții “Parcare Bistricioarei” cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.             ART.2. – Finanţarea obiectivului de investiții prevăzut la art.1 se face din bugetul local și din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie, potrivit legii.                ART.3. – Primarul municipiului Bistriţa prin Direcţia Tehnică - Serviciul Căi de Comunicaţii și Rețele Edilitare și Direcția Economică, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.           ART.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa, în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”e” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 19 voturi ”pentru”.           ART.5. – Secretarul general al municipiului, prin grija Compartimentului Pregătire Documente va comunica prezenta hotărâre: Direcţiei Tehnice - Serviciul Căi de Comunicații și Rețele Edilitare; Direcţiei Economice; Arhitectului Şef; Primarului municipiului Bistriţa; Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.                       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ                                                                                     SECRETAR GENERAL                          URÎTE FLORIN RADU                          GAFTONE FLOARE  

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala