Pe scurtSe aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Coridor ecologic Valea Căstăilor”. Asta înseamnă că se stabilesc pașii și posibilul buget pentru realizarea proiectului, iar autoritățile locale vor implementa planul, urmărind costuri, termene și zonele vizate. Decizia marchează aproape sigur începutul pregătirilor administrative și contractuale necesare, cu finanțare publică aferentă, conform prevederilor legale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA nr. 32 din 29.02.2024
privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor”
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.02.2024;
având în vedere:
Referatul de aprobare nr.14696/13.02.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.14698/13.02.2024 al Direcţiei Tehnice, Direcţiei Economice, Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030 și Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Studiul de fezabilitate (SF) pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor” întocmit de către Societatea SMM INVEST CO SRL;
Avizul Consiliului Tehnico-Economic nr.1/06.02.2024;
Certificatul de urbanism nr.1458/17.08.2022 eliberat de Primăria municipiului Bistriţa;
Avizul favorabil nr.35/C1/ 26.02.2024 al Comisiei economice;
Avizul favorabil nr.35/C2/ 27.02.2024 al Comisiei urbanism;
Avizul favorabil nr.35/C3/28.02.2024 al Comisiei juridice şi administraţie publică locală;
în conformitate cu:
prevederile Ghidul Solicitantului 371.A (PRNV/2023/371.A/1) – Dezvoltarea unor orașe verzi și îmbunătățirea infrastructurii verzi din zonele urbane-Municipii reședință de județ;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al Documentației tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3) lit.”e”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor” și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2. Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Tehnică și Direcția Economică, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.3. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 19 voturi ”pentru”.
ART.4. Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente va comunica prezenta hotărâre:
Direcţiei Tehnice;
Direcţiei Economice;
Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030;
Arhitectului Şef;
Primarului Municipiului Bistriţa;
Instituției Prefectului – Județului Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
URÎTE FLORIN RADU GAFTONE FLOARE
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.