HCL 187/2025 Bistrița adoptată
Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.165/30.07.2025 privind aprobarea proiectului „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu” și a cheltuielilor legate de proiect
- Denumire
- Hotărârea nr. 187 din 2025 a Consiliului Local Bistrița
- Emitent
- Consiliul Local Bistrița
- Număr
- 187 / 2025
- Data
- 13 august 2025
- Localitate
- Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 165/30.07.2025 care stabilește proiectul de regenerare urbană a spațiilor publice degradate din zona Andrei Mureșanu și cheltuielile aferente, pentru a actualiza bugetul în platforma Mysmis în scopul finanțării proiectului. Modificarea este necesară pentru a primi clarificări și a ajusta resursele aferente finanțării solicitării PRNV, cu termenele stabilite în documente. Pentru locuitori, înseamnă că fonduri publice vor fi alocate sau realocate în zona vizată, iar termenele și detaliile de execuție sunt supuse noilor norme și cerințe bugetare.
Documente
Text
HOTĂRÂREA nr. 187 din 13.08.2025
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.165/30.07.2025 privind aprobarea proiectului „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu” și a cheltuielilor legate de proiect
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară din data de 13.08.2025,
având în vedere:
Urgența determinată de necesitatea operării modificării în platforma Mysmis a bugetului aprobat prin prezenta hotărâre, conform solicitării de clarificări nr. 028753/05.08.2025 emisă de AM PRNV - Agenția pentru Dezvoltarea Regională Nord-Vest, înregistrată la Primăria Bistriţa cu nr. 76493/06.08.2025, cu termen de răspuns 11/08/2025;
Referatul de aprobare nr. 78757/12.08.2025 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 78758/12.08.2025 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030 și al Direcţiei Economice;
Avizul favorabil nr.191/CR/13.08.2025 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului Local;
Instrucțiunea nr. 47/06.08.2025 privind aplicarea prevederilor Art.II pct.42 al Legii 141 din 25.07.2025 privind unele măsuri fiscal bugetare, prin care se modifică art.291, alin.(1) și (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal privind proiectele cu cerere de finanțare aflată în etapa de evaluare/de contractare;
Solicitarea de clarificări nr. 028753/05.08.2025 emisă de AM PRNV- Agenția pentru Dezvoltarea Regională Nord-Vest, înregistrată la Primăria Bistriţa cu nr. 76493/06.08.2025;
Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.208/15.12.2011 cu modificările și completările ulterioare;
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bistriţa nr. 58 din 04.05.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Ghidul solicitantului aferent apelului nr. PRNV/2023/714.A/1 pentru Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice- Municipii reședință de județ;
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bistrița nr.248/21.12.2023 privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții “Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu” cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.165/30.07.2025 privind aprobarea proiectului „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu” și a cheltuielilor legate de proiect;
În conformitate cu:
Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin. (4) lit.”f”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.I. Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.165/30.07.2025 privind aprobarea proiectului „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu” și a cheltuielilor legate de proiect, se modifică după cum urmează:
Articolul 2 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu” în cuantum de 16.814.801,71 lei inclusiv TVA”.
Articolul 3 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Bistrița, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 254.219,80 lei inclusiv TVA, reprezentând cofinanțarea proiectului”.
ART.II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.165/30.07.2025, rămân nemodificate.
ART.III. Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția Dezvoltare Durabilă 2030 și Direcția Economică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.IV. Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistriţa în şedinţa extraordinară, cu respectarea art. 139 alin. (3), lit ”d” din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 20 voturi ”pentru”.
ART.V. Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030;
Arhitectului șef;
Direcţiei Economice;
Direcției Tehnice;
Direcției Patrimoniu;
Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița;
Primarului Municipiului Bistriţa;
Instituției Prefectului Județul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ILIEȘIU DARIUS-EMILIAN GAFTONE FLOARE
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 183/2025Hotărâre pentru modificarea anexelor la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 2/23.01.2024 privind aprobarea…HCL 184/2025Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.32/29.02.2024 privind aprobarea…HCL 185/2025Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Bistrița nr.71/26.03.2025 privind aprobarea proiectului…HCL 186/2025Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 248/21.12.2023 privind aprobarea…HCL 188/2025Hotărâre privind însuşirea documentaţiei tehnice cadastrale de actualizare a datelor imobilului - strada Lacului, situat în…HCL 189/2025Hotărâre privind aprobarea înaintării unei cereri către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud de trecere din domeniul public al…HCL 190/2025Hotărâre privind aprobarea modificării Contractului de achiziţie publică de servicii de salubrizare stradală în Municipiul…HCL 191/2025Hotărâre pentru modificarea Anexei nr.5 la Hotărârea nr.117/27.08.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița, pentru…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.