Pe scurtSe aprobă însușirea documentațiilor tehnice cadastrale pentru înscrierea în registrele de cadastru și carte funciară a unor imobile situate în intravilanul Bistriței, pe Aleea Fântânele, aflate în proprietatea municipiului și cu destinații de uz și interes public local, necesare proiectului de regenerare urbană a spațiilor publice degradate din zona Andrei Mureșanu. Concret, se oficializează folosirea acestor imobile în cadrul proiectului, ceea ce permite clarificarea și documentarea dreptului de proprietate publică asupra terenurilor și avizarea lucrărilor asociate. Pentru locuitori, rezultatul înseamnă că spațiile respective pot fi utilizate pentru proiectul de regenerare urbană, putând implica îmbunătățiri ale spațiilor publice, eventual acces la finanțare și termene de execuție ale proiectului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA nr. 285 din 17.12.2025
privind însuşirea documentaţiilor tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a unor imobile situate în intravilanul municipiului Bistrița – Aleea Fântânele, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public, având destinații de uz și interes public local necesare realizării proiectului „Regenerare urbană a spațiilor publice degradate – zona Andrei Mureșanu”
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 17.12.2025;
având în vedere:
adresa nr.55594/05.06.2025 a Direcției Dezvoltare Durabilă 2030;
documentațiile tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a unor imobile situate în intravilanul municipiului Bistrița – Aleea Fântânele, întocmite de către Șugar I. Vasile Florin, Rațiu Augustina Ioana și Sigmirean Anamaria - persoane fizice autorizate de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodeziei și cartografie din cadrul Primăriei municipiului Bistrița;
Referatul de aprobare nr.119965/08.12.2025 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.119967/08.12.2025 al Direcţiei Patrimoniu și al Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Avizul favorabil nr.294/C3/16.12.2025 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.248/21.12.2023 privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Regenerare urbană a spațiilor publice degradate zona Andrei Mureșanu”;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.165/30.07.2025 privind aprobarea proiectului „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu” și a cheltuielilor legate de proiect, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu modificările ulterioare;
prevederile Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.858, art.863 lit.f), art.876, art.885 alin.(1) și art.888 din Legea nr.287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile art.1 alin.(3) și alin.(5), art.27 și art.41 alin.(5) din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.7 alin.(1) și art.8 alin.(1) din Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(14), art.139 alin.(3) lit.g), art.196 alin.(1) lit.a), art.286 alin.(4) și art.287 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART.1. – (1) Se însuşesc documentaţiile tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a trei imobile-teren situate în intravilanul municipiului Bistrița – Aleea Fântânele, întocmite de către Șugar I. Vasile Florin, Rațiu Augustina Ioana și Sigmirean Anamaria, persoane fizice autorizate de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie din cadrul Primăriei municipiului Bistrița.
(2) Imobilele identificate conform documentațiilor cadastrale însușite la alin.(1) se declară bunuri de uz și interes public local, având destinații de uz și interes public local și elementele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre și care fac parte din obiectivul de investiții “Regenerare urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu”.
ART.2. – (1) Consiliul local își dă acordul pentru înscrierea în sistemul de cadastru și carte funciară a imobilelor-teren care fac obiectul prezentei hotărâri, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public.
(2) După finalizarea formalităților de publicitate și carte funciară și amenajarea lor conform proiectului „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate - zona Andrei Mureșanu”, imobilele-terenuri vor fi înscrise în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, conform procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
ART.3. – (1) Imobilele care fac obiectul prezentei hotărâri nu au făcut și nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv cele care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu sunt grevate de sarcini și nu fac obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată.
(2) Se atestă că imobilele cuprinse în anexa la prezenta hotărâre, nu au făcut obiectul punerii în posesie în baza legilor fondului funciar pentru persoane fizice și juridice.
ART.4. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu și Direcţia Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 21 voturi “pentru”.
ART.6. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
Direcţiei Patrimoniu;
Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Direcției Dezvoltare Durabilă 2030;
Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița;
Primarului Municipiului Bistriţa;
Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.