27 iulie 2023

HCL 139/2023 Bistrița adoptată

Hotărâre privind a treia rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023

Denumire
Hotărârea nr. 139 din 2023 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
139 / 2023
Data
27 iulie 2023
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Bistrița decide să facă a treia rectificare a bugetului pentru 2023, pentru a reflecta reorganizările din primărie și Poliția Locală începând cu 1 august 2023. Schimbările sunt necesare pentru a ajusta veniturile și cheltuielile ca urmare a noilor organigrame și funcții, astfel încât să se poată efectua plățile potrivit noii structuri. Pentru locuitori, înseamnă că unele fonduri vor fi realocate între servicii, iar termenele și modul de finanțare se vor adapta în perioada următoare ca să funcționeze instituțiile reorganizate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 si estimările pe anii 2024-2026, conform anexei nr.1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 139 din 27.07.2023 privind a treia rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată, în data de 27.07.2023;          având în vedere: urgența determinată de necesitatea rectificării  Bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 cu modificările intervenite în urma reorganizării potrivit Hotărârii nr. 94/11.05.2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistrița, ca urmare a reorganizării acestuia și a Poliției Locale a municipiului Bistrița și Hotărârii nr.95/11.05.2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița, urmare a  reorganizării Direcției de Servicii Publice Bistrița și a Direcției  de Administrare din municipiul Bistrița și a efectuării de plăți potrivit noii structuri, începând cu data de 1 august 2023; Referatul de aprobare nr.74817/25.07.2023 al Primarului municipiului Bistrița; Raportul nr. 74823/25.07.2023 al Primarului municipiului Bistrița, Direcției Economice și Direcției Tehnice;          Avizul favorabil nr.144/27.07.2023 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;          Prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.28/03.02.2023 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 și estimat pe anii 2024-2026, cu modificările și rectificările ulterioare; Hotărârea nr. 94/11.05.2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistrița, ca urmare a reorganizării acestuia și a Poliției Locale a municipiului Bistrița; Hotărârea nr. 95/11.05.2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița, urmare a reorganizării Direcției de Servicii Publice Bistrița și a Direcției de Administrare a Piețelor din municipiul Bistrița; prevederile Ordonanței de Urgență nr. 34/2023 din 12 mai 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;     adresa nr.9206/24.07.2023 a Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud privind aprobarea modificării repartizării pe trimestre a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau îndemnizațiile lunare; în conformitate cu: prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare; în temeiul dispozițiilor art.87, alin.3, art.129, alin.2, lit.„b”, alin.4, lit. „a”, art.139, alin.3, lit.„a”, art.155, alin.1 lit.”c” și alin.4 lit.„b” din Ordonanța de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   H O T Ă R Ă Ş T E:   ART.1. - Se aprobă modificarea bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 si estimările pe anii 2024-2026, conform anexei nr.1.          ART.2. - Se aprobă bugetul local rectificat pe anul 2023 si estimările pe anii 2024-2026, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.2; ART.3. – Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate  din venituri proprii si subvenții din bugetul local rectificat  pe anul 2023 si estimările pe anii 2023-2025, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.3; ART.4. – Se aprobă bugetul creditelor interne rectificat pe anul 2023 si estimările pe anii 2023-2025, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.4; ART.5. – Anexa nr.5 la Hotărârea nr.28/03.02.2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 și estimările pe anii 2024-2026, cu modificările și rectificările ulterioare rămâne nemodificată; ART.6. – Se aprobă programul de investiții publice rectificat pe anul 2023 pentru fiecare din bugetele prevăzute la articolele 2 - 4 din prezenta hotărâre, conform anexei nr.6; ART.7. – Se aprobă Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local alocate pentru activități nonprofit de interes local pe anul 2023, rectificat, conform anexei nr.7; ART.8. – Se aprobă Programul acțiunilor proprii ale municipiului Bistrița pe anul 2023, rectificat, conform anexei nr.8; ART.9. - Se aprobă Programul manifestărilor culturale ale Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” pe anul 2023, rectificat, conform anexei nr.9; ART.10. - Anexa nr. 10 la Hotărârea nr.28/03.02.2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 și estimările pe anii 2024-2026, cu modificările și rectificările ulterioare rămâne nemodificată; ART.11. – Anexele nr. 1-4 , 6 - 9 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.12. – Se aprobă suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 69.418 mii lei. ART.13. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Economică și Direcția Tehnică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.  ART.14. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară de, cu respectarea art. 139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 14 voturi „pentru” și o abținere.          ART.15 – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, va comunica prezenta hotărâre : Direcției Economice; Direcției Tehnice; Primarului municipiului Bistrița ; Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.                       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                       CONTRASEMNEAZĂ                                                                                   SECRETAR GENERAL                 BRICI TIBERIUS-DANIEL                          GAFTONE FLOARE                                    

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă