20 iulie 2023

HCL 136/2023 Bistrița adoptată

Hotărâre privind constituirea Comisiei de Circulaţie la nivelul municipiului Bistriţa şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al acesteia

Denumire
Hotărârea nr. 136 din 2023 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
136 / 2023
Data
20 iulie 2023
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Se înființează Comisia de Circulație la nivelul municipiului Bistrița și se aprobă Regulamentul ei de organizare și funcționare. Decizia stabilește cine și cum gestionează orientările privind circulația în oraș, conform anexelor atașate, iar Primarul și Direcția de Infrastructură, Arhitectul Șef și Poliția Locală trebuie să pună hotărârea în aplicare. Pentru locuitori, înseamnă reguli clare despre circulație, eventual zone cu reguli speciale, termene și responsabilități pentru intervenții sau modificări de trasee, conform regulamentului aprobat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă constituirea Comisiei de Circulaţie la nivelul municipiului Bistriţa conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 136 din 20.07.2023 privind constituirea Comisiei de Circulaţie la nivelul municipiului Bistriţa şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al acesteia Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 20.07.2023; având în vedere: Referatul de aprobare nr. 69757/10.07.2023 al Primarului municipiului Bistriţa; Raportul comun nr. 69758/10.07.2023 al Direcţiei Juridice Resurse Umane Achiziții Publice şi Arhitectului şef;   Nota de fundamentare nr. 61240/15.06.2023 a Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa; Nota de fundamentare nr. 69897/11.07.2023 a Direcţiei de Infrastructură și Servicii Bistriţa; Avizul favorabil nr.140/19.07.2023 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița; prevederile art.5 şi art.11^3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art. 53 şi art.128 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art.8 şi art.22 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile Hotărârii nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare; în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.”d”, alin.(14), art.139 alin.(1) şi art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   H O T Ă R Ă Ş T E :                                                     ART.1. - Se aprobă constituirea Comisiei de Circulaţie la nivelul municipiului Bistriţa conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.2. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   ART.3. - Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia de Infrastructură si Servicii Bistriţa, Arhitectul Şef şi Serviciul Poliţie Locală va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 17 voturi “pentru” și 2 abţineri.          ART.5. – (1) Secretarul general al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul pregătire documente va comunica prezenta hotărâre: Direcției Juridice Resurse Umane, Achiziţii Publice; Arhitectului şef al municipiului Bistriţa; Direcţiei de Infrastructură si Servicii Bistriţa; Serviciului Poliţie Locală; Administratorului public al municipiului Bistriţa; Direcţiei Tehnice; Direcţiei Patrimoniu; Viceprimarului municipiului Bistrița Hangan Sorin; Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Bistriţa-Năsăud cu sediul în municipiul Bistriţa, str. Nicolae Bălcescu, nr. 1-3, Judeţul Bistriţa-Năsăud; Autorităţii Rutiere Române cu sediul în Bistriţa, str. Bulevardul Independenţei, nr. 2, Judeţul Bistriţa-Năsăud; Transmixt S.A. cu sediul în Bistriţa, str. Crainimatului, nr. 3, Judeţul Bistriţa -Năsăud; Aquabis S.A. cu sediul în Bistriţa, str. Parcului, nr. 1, Judeţul Bistriţa-Năsăud; Delgaz Grid cu sediul în Bistriţa, str. Drumul Cetăţii nr.53, Judeţul Bistriţa-Năsăud; Sucursala Distribuţie Energie Electrică Bistriţa, str. Vasile Conta, nr. 11, jud. Bistrița-Năsăud. Primarului municipiului Bistrița; Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.                    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ                                                                             PENTRU SECRETAR GENERAL                                                                                 DIRECTOR EXECUTIV                   BRICI TIBERIUS-DANIEL                    CINCEA DUMITRU MATEI    

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă