HCL 49/2026 Bicaz adoptată
Hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă şi a potenţialului preşedinte de şedinţă pentru perioada mai - iulie 2026
- Denumire
- Hotărârea nr. 49 din 2026 a Consiliului Local Bicaz
- Emitent
- Consiliul Local Bicaz
- Număr
- 49 / 2026
- Data
- 29 aprilie 2026
- Inițiator
- CONSILIER LOCAL IONESCU Ana
- Localitate
- Bicaz, județul Neamț
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local Bicaz a decis să aleagă un consilier local, Pintilie Petru-Tomică, să prezideze ședințele pentru lunile mai, iunie și iulie 2026, iar numele celui care ar fi potențial președinte de ședință apare în proiect, urmând să fie stabilit/confirmat în aceea perioadă. Decizia înseamnă că în aceste trei luni locuitorii vor avea ședințe conduse de Pintilie, ceea ce poate influența ordinea dezbaterilor și programul întâlnirilor. Nu apar alte efecte financiare sau termene adiționale în fragmentul disponibil.
Documente
Text
ROMÂNIA
ORAȘUL BICAZ
JUDEȚUL NEAMȚ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Nr. 49 din 30.04.2026
privind alegerea președintelui de ședință și a potențialului președinte de ședință
pentru perioada mai - iulie 2026
Consiliul Local al orașului Bicaz, județul Neamț, întrunit în ședința ordinară din
data de 30.04.2026, în conformitate cu prevederile art.3 alin. 1 din Carta europeană a
autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea
nr.199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale
autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în
nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice";
Având în vedere prevederile:
- art. 15, alin. (2) și art. 120, alin. (1) din Constituția României, republicată;
- art. 2, alin. (2), art. 41, alin. (5), art. 50, alin. (4), art. 58, art. 59, art. 61, art. 62 și
art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 7, alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicat, cu
modificările și completările ulterioare;
- art. 1, alin. (2), art. 123, art. 129, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) coroborat cu alin. (3),
lit. a), art. 139 și art. 240, alin. (1) din Codul Administrativ, adoptat prin OUG 57/2019 cu
modificările și completările ulterioare;
Văzând referatul de aprobare al primarului Orașului Bicaz, domnul lulian — Traian
Matasă, înregistrat sub nr. 5.268 din data de 20.04.2026;
Potrivit raportului de specialitate întocmit de secretarul general al orașului Bicaz,
judeţul Neamţ, înregistrat sub nr. 5.269 din data de 20.04.2026;
Luând act de acceptul doamnei/domnului consilier propus, de a prezida ședințele
consiliului local în următoarele 3 (trei) luni, mai, iunie și iulie 2026 și de votul Consiliului
Local Bicaz prin care aprobă propunerile pentru funcţia de președinte de ședință și
potențial președinte de ședință;
Ținând cont de avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale
Consiliului Local;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu completările și modificările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
1/3
Art. 1. Se alege domnul consilier local PINTILIE PETRU - TOMICĂ să prezideze
ședințele Consiliului Local al Orașului Bicaz pentru lunile mai, iunie și iulie 2026.
Art. 2. Se alege ca potențial președinte de ședință (în cazul absenței președintelui
în exerciţiu) pentru pentru lunile mai, iunie şi iulie 2026, domnul consilier local
BURGHELEA GHEORGHE — CRISTINEL.
Art. 3 Președintele de ședință exercită următoarele atribuții principale:
-conduce ședințele Consiliului Local,
- supune votului consilierilor locali proiecte de hotărâri și anunţă rezultatul votării,
cu precizarea voturilor "pentru" și a celor “împotrivă” precum și a "abţinerilor”, evidentiate
de către secretarul general al orașului, în procesul-verbal al ședinței,
- semnează procesul verbal al ședintei,
- asigură menţinerea ordinii, în condițiile regulamentului de organizare și
funcţionare a consiliului local,
- supune votului consilierilor locali, orice problemă care intră în competența de
soluţionare a consiliului local,
- aplică dacă este cazul, sanctiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) din OUG 57/2019
privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare sau propune
Consiliului Local aplicarea unor asemenea sancțiuni, după caz,
- îndeplineşte alte atributii prevazute de lege, de Regulamentul de organizare și
funcţionare a Consiliului local Bicaz sau alte insărcinări date de către Consiliul local.
Art. 4 Secretarul general al orașului Bicaz, va asigura aducerea la cunoştinţă
publică pe pagina de internet a Primăriei Bicaz, precum şi comunicarea prezentei hotărâri
doamnei/domnului consilier ales, autorităţilor, instituţiilor precum și persoanelor
interesate.
Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate,
Bogdan — Nicolae FILIUȚĂ Secretar genera! al orașului Bicaz,
IN lrina CIBI
2/[3
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
anterioare atestării autenticităţii Hotărârii Consiliului Local nr. 49/30.04.2026
PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ | Vot deschis prin ridicarea mâinii
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0. | Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare 8
majorităţii simple a consilierilor locali în funcţie conform
art. 123, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu completările şi modificările ulterioare
Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
Numărul consilierilor locali în funcţie 15
Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
Numărul voturilor „PENTRU” 15
Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABŢINERE” se numără
Numărul voturilor „ABŢINERE” Ia voturile „ÎMPOTRIVĂ”.
Numărul consilierilor locali care absentează motivat
Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat
»lelaloslalalwlsl=
o|o|o|lo|o
Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare şi la adoptarea hotărârii, neavând drept de
vot
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 49/30.04. 2026
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
1. 2.
Adoptarea hotărârii 30.04.2026
| Comunicarea către primar 05.05.2026
Comunicarea către prefectul ul judeţului Neamţ 05.05.2026
| Aducere la cunoştinţă publică 05.05.2026
Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 05.05.2026
|_6. Devine obligatorie şi produce efecte juridice începând cu 05.05.2026
elellef £
=
ta
3/3
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 45/2026Hotărâre privind însuşirea unui raport de evaluare şi aprobarea vânzării directe a bunului imobil - teren în suprafaţă de 29 m.p…HCL 46/2026Hotărâre privind aprobarea rezilierii contractului de închiriere având ca obiect închirierea păşunii BolatăuHCL 47/2026Hotărâre privind însuşirea „ Analizei stadiului de înscriere a datelor în Registrul agricol al oraşului Bicaz, judeţul Neamţ pe…HCL 48/2026Hotărâre privind indexarea impozitelor şi taxelor locale aferente anului fiscal 2027 la nivelul UAT oraş BicazHCL 50/2026Hotărâre privind aprobarea Devizului General final pentru obiectivul de investiție "CONSTRUIRE POD PIETONAL PESTE RÂUL BISTRIŢA…HCL 51/2026Hotărâre privind aprobarea actualizarii Indicatorilor Tehnico-economici și a Devizului General, pentru obiectivul de investiții…HCL 52/2026Hotărâre privind aprobarea Bugetului Local, a Bugetului Instituțiilor finanțate parțial sau integral din venituri proprii ale…HCL 53/2026Hotărâre privind modificarea prin act adițional a Contractului de concesiune nr. 12.198 din 24.10.2022, încheiat între Orașul…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.