16 aprilie 2026

HCL 27/2026 Beștepe adoptată

Aprobarea solicitarii de finantare a documentatiei de actualizare si completare a Planului Urbanistic General al Comunei Bestepe, judetul Tulcea, si a Regulamentului Local de Urbanism, aferent, in cadrul Programului…

Pe scurt

Se aprobă solicitarea de finanțare pentru actualizarea și completarea Documentației Planului Urbanistic General (PUG) al Comunei Bestepe și a Regulamentului Local de Urbanism, în cadrul unui program național finanțat de Ministerul Dezvoltării. Aceasta înseamnă că se vor asigura fonduri pentru actualizarea planurilor urbanistice ale localității, ceea ce poate duce la modificări în modul în care se poate construi, se folosesc terenurile și se dezvoltă zona, impactând eventual termenele și zonele urbane afectate. Decizia este valabilă pentru conducerea administrativă locală, cu referire la documentația și aprobările necesare în vederea implementării, conform hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă depunerea de catre Unitatea Administrativ – Teritoriala, Comuna Bestepe, a solicitarii de finantare pentru actualizare si completare a Planului Urbanistic General al Comunei Bestepe, judetul Tulcea, si a Regulamentului Local de Urbanism aferent in cadrul Programului național multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism, al Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, prevazut in Anexa nr.1, care face parte integranta din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Urbanism: PUZ, PUG, construcții” în Beștepe

Denumire
Hotărârea nr. 27 din 2026 a Consiliului Local Beștepe
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea solicitarii de finantare a documentatiei de actualizare si completare a Planului Urbanistic General al Comunei Bestepe, judetul Tulcea, si a Regulamentului Local de Urbanism, aferent, in cadrul Programului național multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism, al Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei.
Emitent
Consiliul Local Beștepe
Număr
27 / 2026
Data
16 aprilie 2026
Localitate
Beștepe, județul Tulcea
Stare
adoptată
Locuri citate
Tulcei nr. 76
Teme
Urbanism: PUZ, PUG, construcții

Pe același subiect în Beștepe

Documente

Text

[pic] ROMANIA JUDETUL TULCEA COMUNA BESTEPE- CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BESTEPE Tel/fax : 0240/545334 , 0240/545335 ; str. Tulcei, nr. 76; e-mail : [email protected] HOTARAREA NR.27 privind aprobarea solicitarii de finantare a documentatiei de actualizare si completare a Planului Urbanistic General al Comunei Bestepe, judetul Tulcea, si a Regulamentului Local de Urbanism, aferent, in cadrul Programului național multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism, al Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei Consiliul local al comunei Bestepe, judetul Tulcea, intrunit in sedinta extraordinara ordinara din data de 16 aprilie 2026, legal constituita prezenti fiind majoritatea consilierilor; Examinand proiectul de hotarare privind aprobarea solicitarii de finantare a documentatiei de actualizare a Planului Urbanistic General al Comunei Bestepe, judetul Tulcea, si a Regulamentului Local de Urbanism aferent in cadrul Programului național multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism, al Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, proiect din initiativa primarului; Având în vedere: -referatul de aprobare al primarului comunei Bestepe, înregistrat la nr.34/2683/15.04.2026; -raportul de specialitate al secretarului general, înregistrat la nr. 34/2685/15.04.2026; -avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Bestepe; -Hotărârea Consiliului Local al comunei Mahmudia, cu nr. 44/27.09.2001 privind aprobarea Planului Urbanistic General al comunei Mahmudia, precum şi a Regulamentului General de Urbanism aferent; -Hotărârea Consiliului Local al comunei Bestepe nr. 33 din 27.03.2009 privind insusirea Planului Urbanistic General al Bestepe, precum şi a Regulamentului General de Urbanism aferent; -Hotărârea Consiliului Local al Bestepe nr. 12 din 21.03.2024 privind prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al Bestepe; -prevederile art. 23, alin. (2), art. 30, alin. (1) şi art. 31 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentațiilor de urbanism, aprobate prin Ordinul MDRAP nr. 233/2016, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1137/2023 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea programului multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism; -prevederile art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Hotărârii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile art. 5, alin. (1), art.6, art. 25, art.46, alin. (13), alin. (17), alin.(18), lit.b), art. 46¹ şi art. 51, alin. (2) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), art. 139, alin. (3), lit. d)-f) coroborat cu art. 5, lit. cc), precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BESTEPE, adopta prezenta hotarare Art.1. Se aprobă depunerea de catre Unitatea Administrativ – Teritoriala, Comuna Bestepe, a solicitarii de finantare pentru actualizare si completare a Planului Urbanistic General al Comunei Bestepe, judetul Tulcea, si a Regulamentului Local de Urbanism aferent in cadrul Programului național multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism, al Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, prevazut in Anexa nr.1, care face parte integranta din prezenta hotarare. Art.2. Se aprobă Indicatorii tehnico – economici financiari ai obiectivului de investitii, ”Actualizarea si completarea Planului Urbanistic General al Comunei Bestepe, judetul Tulcea, si a Regulamentului Local de Urbanism”, conform Anexei nr.2, care face parte integranta din prezenta hotarare. Art.3 Se aprobă cofinanțarea din bugetul local al UAT Bestepe a obiectivului de investiții prevăzut la art. 2, în valoare totală de 10.000 lei. Art.4. Primarul comunei Bestepe, prin intermediul Compartimentului de urbanism, precum şi al celorlalte structuri organizatorice funcționale din aparatul său de specialitate cu atribuții specifice, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.5. Prin grija secretarului general al comunei Bestepe, prezenta hotărâre va fi comunicată persoanelor, autorităților şi instituțiilor interesate. Prezenta hotarare a fost adoptata astazi 16 aprilie 2026, cu un numar de ____ voturi pentru, din totalul de 11 consilieri alesi. PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE, Consilier:Ifrim Florentina Secretar General UAT: Jr.Poh Florentina [pic] ROMANIA JUDETUL TULCEA COMUNA BESTEPE- CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BESTEPE Tel/fax : 0240/545334 , 0240/545335 ; str. Tulcei, nr. 76; e-mail : [email protected] ANEXA NR.2 HCL 27/16.04.2026 INDICATORI TEHNICO – ECONOMICI SI FINANCIARI AI OBIECTIVULUI DE INVESTITII, ”ACTUALIZAREA SI COMPLETAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL AL COMUNEI BESTEPE, JUDETUL TULCEA, SI A REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM” Valoarea totala a obiectivului………………………………1.005.440 lei inclusiv TVA Din care: decontat ……………………………………………..364.140 lei inclusiv TVA Rest de finantat………………………………………………….641.300 lei inclusiv TVA Din care: in anul 2026…………………………………………..200.000 lei inclusiv TVA Din care: de la bugetul local……………………………………0 de la bugetul de stat…………………………………200.000 lei inclusiv TVA Din care: in anul 2027…………………………………………...441.300 lei inclusiv TVA Din care: de la bugetul local…………………………………….10.000 lei inclusiv TVA de la bugetul de stat…………………………………431.300 lei inclusiv TVA PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE, Consilier:Ifrim Florentina Secretar General UAT: Jr.Poh Florentina Anexa nr. 1 CONSILIUL LOCAL BESTEPE CERERE DE FINANȚARE Programul multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism |1.DATELEDE IDENTIFICAREALEOBIECTIVELORDEINVESTIȚII | |Obiectiv:Elaborarea şi/sauactualizarea planurilor urbanistice generale și | |regulamentelor locale de urbanism | |UAT BESTEPE |631.300 lei cu TVA | | | | | | | |Valoareatotalăde finanțare (valoare |631.300 lei cu TVA | |obiectiv UAT 1+...+valoare obiectiv | | |n) : | | |Sume necesare estimate în anul 2026 |200.000 lei | |Sume necesare estimate în anul 2027 |431.300 lei | |Sume necesare estimate în anul 2028 |0 | |Sume necesare estimate în anul 2029 |0 | |3.DATEDEIDENTIFICAREALESOLICITANTULUI | |Adresapoștalăasolicitantului (sevacompletaadresapoștalăasediuluiprincipal) | |Strada: TULCEI |Număr: 76 |Codpoștal: 827133 | |Localitatea: BESTEPE |Județul: TULCEA | |Reprezentantullegalalsolicitantului: | |Numeşiprenume: TIPIRIGAN DUMITRU | |Funcție: PRIMAR | |Numărdetelefonfix: 0240545334 | |Numărdetelefonmobil: 0741229049 | |Adresăpoștăelectronică(obligatoriu): [email protected] | |Persoanadecontact: | |Numeşiprenume: [persoană fizică] | |Funcție: consilier achizitii publice | |Numărdetelefon: 0721299581 | |Adresăpoștăelectronică:[email protected] | Subsemnatul TIPIRIGAN DUMITRU ,avândfuncțiadeprimar ,în calitatedereprezentantlegalalConsiliului Local Bestepe , județul Tulcea, Confirm că planurile urbanistice generale(PUG) și regulamentele locale de urbanism(RLU) pentru care solicit finanțare nu este/sunt inclus/incluse la finanțare în programelederulatedinfonduriexternenerambursabileînperioadadeprogramare2021 -2027sauprinalteprogramenaționale sau comunitare, inclusiv din contracte de împrumut semnate cu instituţii de credit sau instituţiifinanciareinternesau internaționale, Confirm că informațiile incluse în această cerere şi detaliile prezentate în documentele anexate suntcorecte, De asemenea, confirm că la data prezentei, nu am cunoștință de nici un motiv pentru care proiectul arputeasănu sederulezesauar puteafiîntârziat. Primar, NumePrenume, Tipirigan Dumitru Semnătura…...............………. INITIATORUL PROIECTULUI, AVIZAT PENTRU LEGALITATE, Primar:Tipirigan Dumitru Secretar General :Jr. Poh Florentina [pic] ROMANIA JUDETUL TULCEA COMUNA BESTEPE- CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BESTEPE Tel/fax : 0240/545334 , str. Tulcei, nr. 76; e-mail : [email protected] NR.48/27.02.2025 REFERAT DE APROBARE privind aprobarea participării UAT Bestepe la Programul național multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism In anul 2004 prin Legea nr. 37 localitatea Bestepe a devenit comuna. Prin H.C.L. nr. nr. 33 din 27.03.2009 comuna Bestepe a aprobat insusirea Planului Urbanistic General al comunei MAHMUDIA, aprobat prin HCL nr.44 din 27.09.2001. Actualizarea Planului urbanistic general reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuși şi a prevederilor planului inițial prin aducerea acestora în acord cu legislația în vigoare, tendințele de dezvoltare şi cerințele de dezvoltare durabilă socioeconomice şi de mediu actuale, precum şi actualizarea listei de proiecte de investiții necesare pentru implementarea viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate şi a analizei gradului de implementare a planurilor urbanistice în vigoare şi a impactului acestora la nivelul localităţii, dacă este cazul. În temeiul art. 46, alin. 1^3 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanism cu modificările şi completările ulterioare, s-a propus prelungirea termenului de valabilitate al Planului Urbanistic General al comunei Bestepe aprobat prin Hotărârea Cosiliului Local nr. 12 din 21.03.2024, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, pe o perioadă de 10 ani. În vederea întocmirii cererii de finanțare, unitățile administrativ- teritoriale transmit necesarul estimat de sume de la bugetul de stat pentru anul bugetar în curs și estimările pentru următorii ani pentru finanțarea planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism care urmează să fie elaborate și/sau actualizate, însoțit de următoarele documente: a) hotărârea consiliului local de aprobare a indicatorilor; b) contractele cu operatorii economici pentru elaborarea planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism, după caz; c) evidențe contabile în baza cărora sunt identificate plățile efectuate din bugetul de stat şi/sau bugetul local; d) hotărârea consiliului local de aprobare a cofinanțării, după caz; e) devizul general, cu identificarea categoriilor de cheltuieli care se finanțează de la bugetul de stat şi a celor suportate de unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, aprobat prin hotărâre a consiliului local. Ținând cont că principalul atribut al consiliul local, prevăzut la art. 129 alin..(1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, este acela că are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. Supun adoptării dumneavoastră prezentul proiect de hotărâre, pe care îl consider legal şi oportun. PRIMAR, TIPIRIGAN DUMITRU ROMANIA JUDETUL TULCEA COMUNA BESTEPE- CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BESTEPE Tel/fax : 0240/545334 , str. Tulcei, nr. 76; e-mail : [email protected] NR.49/27.02.2025 RAPORT DE SPECIALITATE privind aprobarea participării UAT Bestepe la Programul național multianual privind finanțarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism In anul 2004 prin Legea nr. 37 localitatea Bestepe a devenit comuna. Prin H.C.L. nr. nr. 33 din 27.03.2009 comuna Bestepe a aprobat insusirea Planului Urbanistic General al comunei MAHMUDIA, aprobat prin HCL nr.44 din 27.09.2001. Actualizarea Planului urbanistic general reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuși şi a prevederilor planului inițial prin aducerea acestora în acord cu legislația în vigoare, tendințele de dezvoltare şi cerințele de dezvoltare durabilă socioeconomice şi de mediu actuale, precum şi actualizarea listei de proiecte de investiții necesare pentru implementarea viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate şi a analizei gradului de implementare a planurilor urbanistice în vigoare şi a impactului acestora la nivelul localităţii, dacă este cazul. În temeiul art. 46, alin. 1^3 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanism cu modificările şi completările ulterioare, s-a propus prelungirea termenului de valabilitate al Planului Urbanistic General al comunei Bestepe aprobat prin Hotărârea Cosiliului Local nr. 12 din 21.03.2024, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, pe o perioadă de 10 ani. În vederea întocmirii cererii de finanțare, unitățile administrativ- teritoriale transmit necesarul estimat de sume de la bugetul de stat pentru anul bugetar în curs și estimările pentru următorii ani pentru finanțarea planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism care urmează să fie elaborate și/sau actualizate, însoțit de următoarele documente: a) hotărârea consiliului local de aprobare a indicatorilor; b) contractele cu operatorii economici pentru elaborarea planurilor urbanistice generale ale localităților şi a regulamentelor locale de urbanism, după caz; c) evidențe contabile în baza cărora sunt identificate plățile efectuate din bugetul de stat şi/sau bugetul local; d) hotărârea consiliului local de aprobare a cofinanțării, după caz; e) devizul general, cu identificarea categoriilor de cheltuieli care se finanțează de la bugetul de stat şi a celor suportate de unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, aprobat prin hotărâre a consiliului local. Ținând cont că principalul atribut al consiliul local, prevăzut la art. 129 alin..(1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, este acela că are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. Supun adoptării dumneavoastră prezentul proiect de hotărâre, pe care îl consider legal şi oportun. Secretar general, POH FLORENTINA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariabestepe.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala