Hotărârile Consiliului Local
Berzasca

Tot ce votează consiliul — căutabil, cu documente și anexe.

PUZ & urbanismbuget localtaxe și impoziteparcărivânzări terenurisalubrizare
78 rezultate
H.C.L.nr. 5428.11.2025

Hotărâre privind instituirea pe raza unității administrativ-teritoriale a comunei Berzasca, a taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice și juridice care nu au încheiat contractul pentru colecatrea și transportul deșeurilor municipale cu operatorul de colectare și transport S.C. IONELA S.R.L. delegat în cadrul Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare și transport al deșeurilor municipale în Zona 3 - Pojejena județul Caraș-Severin nr. 251/29.06.2018, aferentă anului 2025

ulterioare, Prevederile Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Prevederile Ordinului A.N.R.S.C. nr. 97/2025 privind aprobarea Regulamentului — cadru al serviciului

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 4530.07.2020

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de salubrizare al județului Caraș-Severin

tărâri se încredințează primarului comunei Berzasca și Serviciului Public Local de Salubrizare, în subordinea Consiliului Local al comunei Berzasca. Art. 4. Prezenta hotărâre intră în vigoare

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 6030.12.2025

Hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 2026, la nivelul comunei Berzasca, județul Caraș-Severin

conţin TVA, la care se vor adăuga cheltuielile cu prestarea altor activităţi de salubrizare desfăşurate de alți operatori pe fluxul deșeurilor municipale şi valoarea contribuţiei pe economia circulară

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 830.01.2025

Hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului local al comunei Berzasca pe anul 2024, la data de 31.12.2024

Varsaminte din disponibilitati ale instituiei publice 0 0 Taxe speciale(Taxa salubrizare si taxa timbru) 14000 8731 Donatii si sponsorizari [) 0 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 509.01.2026

Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al comunei Berzasca nr. 60 din 30.12.2025 privind aprobarea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 2026, nivelul comunei Berzasca, județul Caraș-Severin

conţin TVA, la care se vor adăuga cheltuielile cu prestarea altor activităţi de salubrizare desfășurate de alți operatori pe fluxul deşeurilor municipale şi valoarea contribuţiei pe economia circulară

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 1426.03.2024

Hotărâre privind stabilirea noilor tarife pentru serviciile furnizate de Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare al comunei Berzasca, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al comunei Berzasca.

Caraş-Severin, care sunt branșaţi la sistemul de canalizare, sunt obligați să achite canalizarea la preţul indicat la art. 1. din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu ducerea la îndeplin…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 2127.06.2024

Hotărâre privind funcționarea Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al comunei Berzasca, în actuala formă juridică

tare de utilități publice nr. 51 din 8 martie 2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără a presta alte tipuri de activităţi. Art. 2. Se aprobă funcționarea…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 1030.01.2025

Hotărâre privind stabilirea noilor tarife pentru serviciile furnizate de Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare al comunei Berzasca, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al comunei Berzasca

Caraş-Severin, care sunt branșaţi la sistemul de canalizare, sunt obligați să achite canalizarea la preţul indicat la art. 1. din prezenta hotărâre. Art, 3. Cu data intrării în vi…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 730.01.2026

Hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului local al comunei Berzasca pe anul 2025, data de 31.12.2025

public si incalzire bloc loc.sociale 248330 243520 Alte materiale si prest.servicii 119000 101262 OCPI 150000 ?) Rambursari de credit BCR 39800 39800 Plati efectuate în anii preced…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 1603.04.2024

Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții ”Modernizare și extindere sistem de canalizare și extindere sistem de alimentare cu apă în comuna Berzasca, județul Caraș-Severin”, în vederea finanțării prin Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțare de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

de 03.04.2024, Având în vedere: e Referatul de aprobare al iniţiatorului nr. 4763 din 03 „04.2024; + Nota de fundamentare nr. 4764 din 03.04.2024; + Raportul de specialitate al …

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 1129.02.2024

Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate al proiectului ”Reabilitare sistem de alimentare cu apă, comuna Berzasca, localitățile Berzasca și Liubcova, Jud. Caraș-Severinț” reabilitare, suplimentare și extindere

cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi lit. c) şi alin. (4) lit. d), art. 133 alin. (1), art. 139 alin. (1) …

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 1830.04.2024

Hotărâre privind dezmembrarea unui imobil - teren, situat în intravilanul comunei Berzasca, sat Liubcova, în suprafață de 9.401 m.p., categoria de folosință pășune, nr. cad. 32545, înscris în Cartea Funciară Nr. 32545 a comunei Berzasca, județul Caraș-Severin

față de 9.401 m.p., categoria de folosință pășune, nr. cad. 32545, înscris în Cartea Funciară Nr. 32545 a comunei Berzasca, judeţul Caraş — Severin, raportul compartimentului de r…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 3424.07.2025

Hotărâre privind rectificarea de buget local pe trimestrul III, anul 2025

00.00 00.00 00.00 00.00 1.-Reabilitare pod Liubcova, comuna Berzasca, judetul Caras-Severin - Anghel Saligny -84020301-7103 ] 4,402.83 15.83 4,387.00 420287=4387, excedent=0 1 4,40…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 1526.03.2025

Hotărâre privind aprobarea bugetului local al comunei Berzasca pe anul 2025

, comuna Berzasca, judetul Caras-Severin - Anghei Saligny -84020301-7103 ] 4,402.83 15.83 4,387.00 420287=4387, excedent=0 ]] 4,402.83 15.83 4,387.00 2. -Reabilitare si modernizare…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 1503.04.2024

Hotărâre privind participarea la Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate și acordul privind asigurarea și susținerea, din surse proprii, a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de AFM și a cheltuielilor neeligibile, pentru obiectivul de investiții ”Modernizare și extindere sistem de canalizare și extindere sistem de alimentare cu apă în comuna Berzasca, județul Caraș-Severin”

ROMÂNIA JUDEȚUL CARAŞ - SEVERIN COMUNA BERZASCA CONSILIUL LOCAL Adresa: comuna Berzasca, str. Principală, nr. 282, judeţul Caraş — Severin CTE: 3228020, Tel: 0255/545650, Fax: 025…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 630.01.2026

Hotărâre privind stabilirea taxei speciale percepută pentru legalizarea actelor și a semnăturilor realizată de secretarul general al comunei Berzasca, județul Caraș-Severin și aprobarea procedurii privind îndeplinirea acestei atribuții la nivelul Comunei Berzasca

lit. b) este de 5 lei/pagină fără TVA. Art, 3. Procedura acestor operaţii este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Taxele ce sunt percepu…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 5130.10.2025

Hotărâre privind rectificarea de buget local pe trimestrul IV, anul 2025

00.00 00.00 00.00 00.00 1.-Reabilitare pod Liubcova, comuna Berzasca, judetul Caras-Severin - Anghei Saligny -84020301-7103 ] 4,402.83 15.83 4,387.00 420287=4387, excedent=0 II 4,4…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 5024.10.2025

Hotărâre privind rectificarea de buget local pe trimestrul IV, anul 2025

efinanciare ] 265.94 214.23 51.71 00.00 00.00 00.00 00.00 Il 265.94 214.23 51.71 00.00 00.00 00.00 00.00 ] 00.00 00.00) 00.00 00.00 00.00 00.00 00.00 [| 00.00 00.00 00.00 00.00 00.…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 930.01.2025

Hotărâre privind actualizarea Proiectului tehnic, a Studiului de Fezabilitate și a Indicatorilor Tehnico-Economici aferenți obiectivului de investiții pentru Proiectul ''Dezvoltarea infrastructurii de utilitate publică în ''Parcul Central'' al Stațiunii turistice Berzasca, pentru organizarea de evenimente culturale, artisitice și recreative

e ultima generatie. Totodata se va realiza o retea de monitorizare precum si un wifi tip MESH ce permite conectarea simultana a 3500 de utilizatori. Pentru alei si zone pietonale,…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI
H.C.L.nr. 3625.08.2025

Hotărâre privind valorificarea prin vânzare a unor bunuri scoase din funcțiune aparținând patrimoniului privat al comunei Berzasca

ITAŢIE Primaria comunei Berzasca, judeţul Caraş-Severin, cu sediul în comuna Berzasca, sat Berzasca, judeţul Caraş-Severin. 2. OBIECTUL LICITAŢIEI Obiectul licitaţiei îl constit…

BerzascaadoptatăInițiator: Petru-Nicolae FURDUI

Arhiva pe ani