HCL 11/2025 adoptată
rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli și a Programului de investitii publice pe anul 2025
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
ORAŞUL BEREŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 11
Din 7 aprilie 2025
privind : rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli
şi a Programului de investiții publice pe anul 2025
Iniţiatorul proiectului de hotărâre : Primar Bejan Mihai Lucian
Nr. de înregistrare şi data depunerii proiectului de hotărâre : 2043 / 31.03.2025
Consiliul Local al oraşului Bereşti, Judeţul Galaţi, întrunit în şedinţa extraordinară din data de
07.04.2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 2042 din 31.03.2025 al iniţiatorului proiectului de hotărâre - Primarul
oraşului Bereşti, domnul Bejan Mihai Lucian;
- Raportul de specialitate nr. 2044 din 31.03.2025 al Compartimentului de resort din cadrul
Aparatului de specialitate al Primarului oraşului Bereşti , Judeţul Galaţi;
- avizul Comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al oraşului Bereşti;
- Hotărârea Guvernului nr. 80/2025 privind repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ
teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr.
9/2025 pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”:
- Hotărârea Consiliului Județean Galați nr. 69 din 25.03.2025 privind repartizarea pe unități
administrativ teritoriale a sumei de 43.654 mii lei din cota de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la
bugetul de stat în anul 2025 și estimările cotei de 20% aplicată la procentul de 73% din sumele defalcate din
TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, a cotei de 20% aplicată la procentul de 73% din sumele din cota de
14% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale și a cotei de 6% din impozitul pe venit
estimat a se încasa la bugetul de stat pentru anii 2026 - 2028;
- Decizia Directorului General al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați nr.
390/25.03.2025;
În temeiul prevederilor art. 19, alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. „c” și art. 41 alin. (1) din Legea nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu
prevederile art. 129 , alin. (2) , lit. ,,b” şi alin. (4), lit. ,,a“ din Ordonanța de Urgență nr. 57 / 2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 139, alin. (3), lit. ,,a“ și art. 196 alin. (1), lit. „a” din Ordonanța de Urgență nr. 57 / 2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 (1) Bugetul local de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 se rectifică cu suma de 2.883 mii lei
conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Programul de investiții publice pe anul 2025 se rectifică conform anexei nr. 2 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde Primarul Oraşului Bereşti, judeţul
Galaţi, în calitatea sa de ordinator principal de credite.
Art.3 Dispoziţiile prezentei hotărâri vor fi aduse la cunoştinţa publică prin afişare la sediul
Consiliului Local al oraşului Bereşti şi prin publicare pe site-ul http://orasulberesti.ro.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică:
- Compartimentului Financiar Contabil
- Instituţiei Prefectului judeţului Galaţi în vederea exercitării controlului sub aspectul legalităţii.
PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI,
DATCU IOANA
Contrasemnează pentru legalitate,
SECRETAR GENERAL,
DONCIU ANA CRISTINA
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.