17 august 2022

HCL 37/2022 Batoș adoptată

Acordarea unui mandat special în favoarea ADI Ecolect Mureș în vederea derulării procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectar

Ce se aprobă

(1). Se avizează Documentaţia de atribuire aferentă procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, si operarea statiei de transfer Reghin pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş — zona 4 Reghin conform anexei nr.1. (2). Durata maximă a contractului este de 2 ani, până la finalizarea atribuirii contractului prin procedură de licitaţie deschisă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 37 din 2022 a Consiliului Local Batoș
Titlu oficial
Hotararea nr. 37 din 17.08.2022 privind acordarea unui mandat special în favoarea ADI Ecolect Mureș în vederea derulării procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectar
Emitent
Consiliul Local Batoș
Număr
37 / 2022
Data
17 august 2022
Localitate
Batoș, județul Mureș
Stare
adoptată

Pe același subiect în Batoș

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BATOŞ Web: www.primariabatos.ro, E-mail: batosOcjmures.ro Cod Fiscal 5181030, Batoş 547085, nr. 302, Telefon / Fax 0265 544212 HOTĂRÂREA NR. 37 din 17.08. 2022 privind acordarea unui mandat special în favoarea ADI Ecolect Mureș în vederea derulării procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare în vederea atribuirii contractului de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, si operarea statiei de transfer Reghin pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş — zona 4 Reghin, pentru comuna Batoş Consiliul Local al Comunei Batoş, judeţul Mureş, Văzând Adresa A.D.I. Ecolect Mureş nr. 2154/04.08.2022 inregistrata sub nr. 3806/08.08.2022, Raportul de specialitate nr. 3824/08.08.2022 si Referatul de aprobare nr. 3823/08.08.2022 intocmitee de primarul comunei Batoş, domnul Dumitru Cotoi; Având în vedere dispoziţiile art.8, alin. (3), lit.”e” şi „d"1”, ale art.29 şi ale art.30 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art.6 alin.(1) - lit. ”h”, „i” şi „j”, al Legii nr.101/2006 serviciului de salubrizare a localităţilor, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit reglementărilor art.17, alin.(3) pct.18 şi 22, precum şi ale art.20 coroborat cu cele ale art.21, alin.(1) din Statutul ADI Ecolect Mureş; Având în vedere Notificarea de reziliere nr. 1223/04.07.2022 al SC SYLEVY SALUBRISERV SRL, respectiv Notificare de reziliere nr. 2131/03.08.2022 al ADI Ecolect Mures, În considerarea prevederilor art. 11 din Contractul de asociere încheiat între toate UAT — urile din Judeţul Mureş, În temeiul art. 89 alin. (1) şi (2), art. 129 alin. (2) lit. c) şi d), alin. 6 lit.a, alin. (7) lit. n, art. 132, art. 137 alin. (1), art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1). Se avizează Documentaţia de atribuire aferentă procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, si operarea statiei de transfer Reghin pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş — zona 4 Reghin conform anexei nr.1. (2). Durata maximă a contractului este de 2 ani, până la finalizarea atribuirii contractului prin procedură de licitaţie deschisă. Art.2. (1). Asociaţia de dezvoltare intercomunitară ECOLECT MURES este delegată, respectiv împuternicită să desfăşoare în numele şi pe seama comunei Batoş procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare în vederea atribuirii contractului de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, si operarea statiei de transfer Reghin pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureș — zona 4 Reghin. (2). În sensul alin.(l), Asociaţia are mandat pentru transmiterea invitaţiilor de participare şi a documentelor suport precum şi efectuarea oricărui act necesar derulării procedurii de atribuire printre care elaborarea raspunsurilor la clarificarile inaintate de operatorii economici interesati, efectuarea modificarilor necesare in documentatia de atribuire a achizitiei si a documentelor adiacente, institutii cu atributii in acest sens, operatorii economici interesati, în cursul derulării procedurii, evaluarea ofertelor, solicitarea clarificărilor, intocmirea dosarului achizitiei publice, elaborarea rapoartelor si a oricăror documente din cadrul procedurii de achizitie necesare derularii si finalizarii procedurii de achizitie, inclusiv încheierea contractului . Art. 3. Se mandatează Primarul comunei Batoş să voteze în AGA ADI „Ecolect Mureş” documentaţia de atribuire aferentă procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, si operarea statiei de transfer Reghin pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş — zona 4 Reghin, conform anexei nr.1. Titularul poate delega atribuţiile conform art. 132 din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ. Art. 4. Se mandatează ADI „Ecolect Mureş”, prin Preşedinte, să semneze contractul de delegare cuprins în documentaţia aprobată, prevăzută în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş, Consiliului Judeţean Mureş, precum şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Ecolect Mureş”, care va supune aprobării în AGA, Documentaţia de delegare aferentă procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, si operarea statiei de transfer Reghin pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş — zona 4 conform anexei nr.1. aprobat la art. 1 şi răspunde de aducerea ei la îndeplinire. PREȘEDINTE DE ŞEDINTA Contrasemnează pentru legalitate Consilier local p. Secretar general al comunei Batoş Onofrei Daniela Măreușş Florin Voturi: Pentru 9 Absenti 4 Abtineri O Numărul total al consilierilor în funcţie: 13 Numărul consilierilor participanţi la vot: 9 (Prezenta hotărâre se adoptă cu majoritate absoluta)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabatos.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala