23 iulie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Bailesti, Musuroi Irinel Codrut

HCL 82/2025 Băilești adoptată

Hotarare privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL

Denumire
Hotărârea nr. 82 din 2025 a Consiliului Local Băilești
Emitent
Consiliul Local Băilești
Număr
82 / 2025
Data
23 iulie 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Bailesti, Musuroi Irinel Codrut
Localitate
Băilești, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Bailești aprobă repartizarea a zece locuințe din fondul locativ al municipiului, administrat de SC PAZA CLB SRL. Locuințele vor fi alocate la adresele incluse în hotărâre, ceea ce înseamnă bani, termene și zone afectate pentru locuitori: vor exista beneficiari care primesc locuințe repartizate de primărie, iar gestionarea și eventualele chirii vor intra în regulile stabilite de regulamentul local. Decizia include condiții și avize de la comisiile de specialitate și se aplică conform Legii locuinței și normelor metodologice aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba repartizarea a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, situate

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL DOLJ j CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEȘTI Hotararea nr. 82 Din 24.07.2025 privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL Consiliul Local al Municipiului Bailesti, judeţul Dolj, intrunit in sedinta ordinara din 24.07.2025 Avand in vedere: Adresa nr. 1879/09.07.2025 a SC PAZA CLB SRL; Raportul nr. 1880/09.07.2025 al doamnei Dascalu Madalina, Administrator la SC PAZA CLB SRL, prin care propune repartizarea a 10 locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti; Referatul de aprobare nr.17516/16.07.2025 al domnului Musuroi Irinel Codrut, Primarul Municipiului Bailesti; Raportul de specialitate nr. 17518/16.07.2025 al domnului Barascu Doru Adrian, Viceprimarul Municipiului Bailesti; Avizul nr. 82/23.07.2025 al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale, culte, invatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii; Avizul nr. 82/23.07.2025 al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico- sociale, amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice, Buget-finante, Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comert, Agricultura; Avizul nr. 82/23.07.2025 al comisiei de specialitate juridica si de disciplina, administratie publica si apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, protectia mediului si turism; HCL nr. 85/2022 pentru aprobarea regulamentului privind repartizarea si inchirierea de locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti; Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile art 30 din HG nr. 1275/2000, cu modificarile si completarile ulterioare , privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a Legii nr. 114/1996 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile art. 129 alin. (2), lit. c) si d) alin. (6) lit. b), alin.(7) lit. q) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aproba repartizarea a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, situate la adresele : 1. Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 5B sc. l,parter, ap. 2, catre domnul Staicu Ionut Marius 2. Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 7B, sc. 2, parter, ap. 3, catre domnul Petrisor Stefan 3. Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. 2, et. 4, ap. 18, catre domnul Ilcea Costel 4. Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 8B, sc. 2,et. 3, ap. 13, catre domnul Cioroianu lon 5. Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. let. 4, ap. 17, catre doamna Bozgan Florina Alina 6. Al. G-ral 1. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. 2„et. 2, ap. 6, catre doamna Mihailesc Maria Catalina 7. Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 8B, sc. 4,parter, ap. 1, catre doamna Dirloaica Denisa Cosmina 8. Al. G-ral 1. Ghenescu nr. 7, bl. 7B, sc. 2et. 2, ap. l2(incendiat), catre doamna Disa Caroline Gabriela 9. Al. G-ral 1. Ghenescu nr.7, bl. SB, sc. 2,et. 2, ap. 9(incendiat) catre domnul Micu Gheorghe 10 .Str. Lt. Becherescu nr. 8, bl. C, sc. 1,parter, ap. 3, catre domnul Belu Ion Cristian. Art.2, Primarul Municipiului Bailesti, prin compartimentele de specialitate si administratorul S.C. PAZA CLB S.R.L. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.3, Prezenta hotarare se va comunica: a)Institutiei Prefectului Judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate; b)S.C. PAZA CLB S.RL:;; c)Persoanelor nominalizate. Hotararea a fost adoptata in Sedinta Ordinara a Consiliului Local al Municipiului Bailesti din data de 24.07.2025 cu 17 voturi „pentru”” din totalul celor 17 consilieri locali in functie. Presedinte de sedinta Contrasemneaza, Gabroveanu Radu —Mihai Secretar general Dumitrescu Cristiana Sorina ANEXA Nr. 4 la regulament CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI Comisia de specialitate pentru activitati social-culturale, culte, invatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii.2 a AVIZUL Nr. PA din 3.070) 3 pentru P.H.C.L. nr. 84/16.07.2025 privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL ; Avand in vedere legislatia in vigoare, in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv al prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local, Comisia de specialitate pentru activitati social-culturale, culte, invatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii 7 adopta urmatorul aviz. Art. 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil proiectul de hotarare a consiliului local nr. 84/16.07.2025 privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL ; CU 10/fara amendamente. Art. 2, - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in anexa care face parte integranta din prezentul aviz. Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in termenul recomandat, secretarului general al Primariei Municipiului Bailesti!!. Presedintele Comisiei .... A. nana nana na , Feldiorean Oltica Mihaela Secretarul Comisiei ..... Mi Cru cub aaa , Ciuciulin Mariana ANEXA Nr. 4 la regulament CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI Comisia de specialitate juridica si de disciplina, administratie publica si apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, protectia mediului si turism.? AVIZUL aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL; Avand in vedere legislația în vigoare, in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv al prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local, Comisia de specialitate juridica si de disciplina, administratie publica si apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, protectia mediului si turism 7 adopta urmatorul aviz. Art, 1, - Se avizeaza favorabil/nefavorabil proiectul de hotarare a consiliului local nr. 84/16.07.2025 privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL, cu neant 10/fara amendamente. Art. 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in anexa care face parte integranta din prezentul aviz. Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in termenul recomandat, secretarului general al Primăriei Municipiului Băileşti. Presedintele Comişi dă Doru Adria Băfâscu, Secretarul Comisiei Radu Mihai Gabroveanu, ANEXA Nr. 4 la regulament CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice, Buget- finante, Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comert, Agricultura 2 AVIZUL Nr.92din 23.07.2025 P.H.C.L. nr. 84/16.07.2025 privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL; Avand in vedere legislatia in vigoare“, in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv al prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local, Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice, Buget- finante, Administrarea domeniului. Public si Privat al municipiului, Servicii si Comert, Agricultura adopta urmatorul aviz. Art. 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil P.H.C.L. nr. 84/16.07.2025 privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL, cu amendamente. Art. 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in anexa care face parte integranta din prezentul aviz. Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in termenul recomandat, secretarului general al Primariei Municipiului Bailesti". Presedintele Comisiei, Secretarul Comisiei, Pellea Oana-Maria, . Gaira Razvan D= i ROMÂNIA JUDEȚUL DOLJ PRIMARIA MUNICIPIULUI BĂILEȘTI PROIECT DE HOTARARE nr. 84 Din 16.07.2025 privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL Consiliul Local al Municipiului Bailesti, judeţul Dolj, intrunit in sedinta ordinara din 24.07.2025 Avand in vedere: Adresa nr. 1879/09.07.2025 a SC PAZA CLB SRL; Raportul nr. 1880/09.07.2025 al doamnei Dascalu Madalina, Administrator la SC PAZA CLB SRL, prin care propune repartizarea a 10 locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti; Referatul de aprobare nr.17516/16.07.2025 al domnului Musuroi Irinel Codrut, Primarul Municipiului Bailesti; Raportul de specialitate nr. 17518/16.07.2025 al domnului Barascu Doru Adrian, Viceprimarul Municipiului Bailesti; HCL nr. 85/2022 pentru aprobarea regulamentului privind repartizarea si inchirierea de locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti; Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile art 30 din HG nr. 1275/2000, cu modificarile si completarile ulterioare , privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a Legii nr. 114/1996 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile art. 129 alin. (2), lit. c) si d) alin. (6) lit. b), alin.(7) lit. q) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aproba repartizarea a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, situate la adresele : Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 5B sc. I,parter, ap. 2, catre domnul Staicu Ionut Marius Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 7B, sc. 2, parter, ap. 3, catre domnul Petrisor Stefan Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. 2, et. 4, ap. 18, catre domnul Ilcea Costel Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 8B, sc. 2,et. 3, ap. 13, catre domnul Cioroianu lon Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. l,et. 4, ap. 17, catre doamna Bozgan Florina Alina Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. 2,et. 2, ap. 6, catre doamna Mihailesc Maria Catalina Al. G-ral |. Ghenescu nr. 7, bl. 8B, sc. 4,parter, ap. 1, catre doamna Dirloaica Denisa Cosmina Al. G-ral 1. Ghenescu nr. 7, bl. 7B, sc. 2,et. 2, ap. 12(incendiat), catre doamna Disa Caroline Gabriela 9. Al. G-ral |. Ghenescu nr.7, bl. SB, sc. 2,et. 2, ap. 9(incendiat) catre domnul Micu Gheorghe 10. Str. Lt. Becherescu nr. 8, bl. C, sc. 1,parter, ap. 3, catre domnul Belu Ion Cristian. Art.2. Primarul Municipiului Bailesti, prin compartimentele de specialitate si administratorul S.C. PAZA CLB S.R.L. vor la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.3. Prezenta afe Se ya comunica: a)Institutiei Ppefi til lj pentru exercitarea controlului de legalitate; ama wp = b)s.C c)Pers P Avizeaza Musuroi Iri. / Secretar general, Dumitrescu Cristiana 2 na Municipiul Băileşti România, Judeţul Dolj, Băileşti, Cod Poştal 205100 Str. Prinţul Barbu Alexandru Stirbey, nr. 13 Tel. 0251 311 017; Fax: 0251 311 956 office(Aprimariabailesti.ro www .primariabailesti.ro Nr.17516/16.07.2025 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotarare privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL Subsemnatul Musuroi Irinel Codrut, Primar al municipiului Bailesti expun urmatoarele: Avand in vedere : Adresa nr. 1879/09.07.2025 a SC PAZA CLB SRL; Raportul nr. 1880/09.07.2025 al doamnei Dascalu Madalina, Administrator la SC PAZA CLB SRL, prin care propune repartizarea a 10 locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti; HCL nr. 85/2022 pentru aprobarea regulamentului privind repartizarea si inchirierea de locuinte din fondul locativ al municipiului Bailesti; Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile art 30 din HG nr. 1275/2000, cu modificarile si completarile ulterioare , privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a Legii nr. 114/1996 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; „(1) In vederea solutionarii cererilor privind repartizarea unei locuinte cu chirie din fondul locativ de stat, autoritatile administratiei publice locale vor asigura masurile necesare pentru luarea in evidenta a solicitarilor primite si analizarea acestora in comisiile sociale constituite la nivelul consiliului local. In acest scop vor stabili si vor da publicitatii, prin afisare la sediul primariilor, criteriile in baza carora se repartizeaza asemenea locuinte. (2) Criteriile de baza pentru stabilirea modului de solutionare a cererilor primite si a ordinii de prioritate in rezolvarea acestora vor fi urmatoarele: a) conditiile de locuit ale solicitantilor,; b) numarul copiilor si al celorlalte persoane care gospodaresc impreuna cu solicitantul, c) starea sanatatii sotilor sau a unor membri ai familiei; d) venitul mediu net lunar pe membru de familie; e) vechimea cererii. (3) Vor avea prioritate in cadrul fiecarui criteriu familiile de tineri si cele carora li se pot acorda punctaje speciale pentru cazuri mai deosebite, cum ar fi: evacuati din locuinta in virtutea unor prevederi contractuale sau legale care nu tin de vointa si de comportamentul acestora, repatriati, tineri din case de ocrotire sociala, locatari ai unor locuinte care nu mai prezinta siguranta in exploatare, functionari publici transferati in interes de serviciu. (4) Criteriile de repartizare a locuintelor din fondul locativ de stat, avute in vedere la alin. (2), nu sunt limitative; la acestea se pot adauga de catre consiliile locale si alte criterii, in functie de situatiile specifice existente pe plan local. "(5) Definitivarea listelor privind repartizarea locuintelor si eventualele contestatii se fac in conditiile legii.” Tinand seama de punctajul obtinut prin aplicarea criteriilor de departajare a locuintelor din fondul locativ se propune repartizarea locuintelor in urmatoarea ordine: 1. AL. G-ral 1. Ghenescu nr. 7, bl. SB sc. 1,parter, ap. 2, catre domnul Staicu Ionut Marius 2, Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 7B, sc. 2, parter, ap. 3, catre domnul Petrisor Stefan 3. Al. G-ral 1. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. 2, et. 4, ap. 18, catre domnul Ilcea Costel anu 9, Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 8B, sc. 2„et. 3, ap. 13, catre domnul Cioroianu Ion Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. l,et. 4, ap. 17, catre doamna Bozgan Florina Alina Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. 2,et. 2, ap. 6, catre doamna Mihailesc Maria Catalina Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 8B, sc. 4,parter, ap. 1, catre doamna Dirloaica Denisa Cosmina Al. G-ral 1. Ghenescu nr. 7, bl. 7B, sc. 2et. 2, ap. 12(incendiat), catre doamna Disa Caroline Gabriela Al. G-ral |. Ghenescu nr.7, bl. SB, sc. 2,et. 2, ap. 9(incendiat) catre domnul Micu Gheorghe 10. Str. Lt. Becherescu nr. 8, bl. C, sc. I,parter, ap. 3, catre domnul Belu Ion Cristian. Conform prevederilor art. 129 alin. (7) lit. q)din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificarile si completarile ulterioare, consiliul local asigura, potrivit competentei sale si in conditiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind locuintele sociale si celelalte unitati locative aflate in proprietatea unitatii administrativ-teritoriale sau in administrarea sa. Fata de cele mai sus mentionate va supun spre analiza si dezbatere proiectul de hotarare privind repartizarea a zece apartamente din fondul locativ al municipiului Bailesti. Municipiul Băileşti România, Judeţul Dolj, Băileşti, Cod Poştal 205100 Str. Prinţul Barbu Alexandru Stirbey, nr. 13 Tel. 0251 311 017; Fax: 0251 311 956 office(aprimariabailesti.ro www,primariabailesti.ro Nr.17518/16.07.2025 RAPORT DE SPECIALITATE privind aprobarea repartizarii a zece locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti, administrat de SC PAZA CLB SRL Subsemnatul Barascu Doru Adrian , Viceprimarul Municipiului Bailesti, va aduc la cunostinta urmatoarele : Avand in vedere : Adresa nr. 1879/09.07.2025 a SC PAZA CLB SRL; Raportul nr. 1880/09.07.2025 al doamnei Dascalu Madalina, Administrator la SC PAZA CLB SRL, prin care propune repartizarea a 10 locuinte din fondul locativ al Municipiului Bailesti; HCL nr. 85/2022 pentru aprobarea regulamentului privind repartizarea si inchirierea de locuinte din fondul locativ al municipiului Bailesti; Procesul verbal nr. 1874/04.07.2025 al comisiei de repartitii locuinte ; Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile art 30 din HG nr. 1275/2000, cu modificarile si completarile ulterioare , privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a Legii nr. 114/1996 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; „(1) In vederea solutionarii cererilor privind repartizarea unei locuinte cu chirie din fondul locativ de stat, autoritatile administratiei publice locale vor asigura masurile necesare pentru luarea in evidenta a solicitarilor primite si analizarea acestora in comisiile sociale constituite la nivelul consiliului local. In acest scop vor stabili si vor da publicitatii, prin afisare la sediul primariilor, criteriile in baza carora se repartizeaza asemenea locuinte. (2) Criteriile de baza pentru stabilirea modului de solutionare a cererilor primite si a ordinii de prioritate in rezolvarea acestora vor fi urmatoarele: a) conditiile de locuit ale solicitantilor; b) numarul copiilor si al celorlalte persoane care gospodaresc impreuna cu solicitantul; c) starea sanatatii sotilor sau a unor membri ai familiei; d) venitul mediu net lunar pe membru de familie; e) vechimea cererii. (3) Vor avea prioritate in cadrul fiecarui criteriu familiile de tineri si cele carora li se pot acorda punctaje speciale pentru cazuri mai deosebite, cum ar fi: evacuati din locuinta in virtutea unor prevederi contractuale sau legale care nu tin de vointa si de comportamentul acestora, repatriati, tineri din case de ocrotire sociala, locatari ai unor locuinte care nu mai prezinta siguranta in exploatare, functionari publici transferati in interes de serviciu. (4) Criteriile de repartizare a locuintelor din fondul locativ de stat, avute in vedere la alin. (2), nu sunt limitative; la acestea se pot adauga de catre consiliile locale si alte criterii, in functie de situatiile specifice existente pe plan local. "(5) Definitivarea listelor privind repartizarea locuintelor si eventualele contestatii se fac in conditiile legii." Tinand seama de punctajul obtinut prin aplicarea criteriilor de departajare a locuintelor din fondul locativ se propune repartizarea locuintelor in urmatoarea ordine: 1. Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 5B sc. 1,parter, ap. 2, catre domnul Staicu Ionut Marius 2, Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 7B, sc. 2, parter, ap. 3, catre domnul Petrisor Stefan 3. Al. G-ral I. Ghenescu nr. 7, bl. 7A, sc. 2, et. 4, ap. 18, catre domn [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: bailesti.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă