Se aprobă raportul despre activitatea asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav pentru semestrul II al anului 2025, iar hotărârea stabilește ce a făcut acest serviciu în acea perioadă și cum se monitorizează respectarea drepturilor acestor persoane. Pentru locuitori înseamnă că se verifică și raportează modul în care se acordă sprijinul personal copiindu-se bani, termene și zone de intervenție, iar Serviciul de Asistență și Protecție Socială va pune în aplicare prevederile și raportul va fi transmis autorităților competente. Comunicarea hotărârii include și transmiterea către Instituția Prefectului Dolj pentru control de legalitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba raportul privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2025, conform anexei, parte integranata la prezenta hotarare
ROMANIA
JUDETUL DOLJ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI
HOTARAREA nr. 7
Din 29.01.2026
privind aprobarea raportului asupra activitatii desfasurate de asistentii personali ai persoanelor cu
handicap grav pe semestrul II al anului 2025
Consiliul Local al Municipiului Bailesti , judetul Dolj intrunit in sedinta ordinara din 29.01.2026;
Avand in vedere :
Referatul de aprobare nr. 1331/20.01.2026 al domnului Musuroi Irinel Codrut, Primarul
Municipiului Bailesti;
Raportul de specialitate nr. 1333/20.01.2026 intocmit de Serviciul Asistenta si Protectie
Sociala;
Avizul nr. 6/28.01.2026 al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale,
culte, invatamant, sanatate, familie, munca si protecție sociala, sport si agrement, protecţie copii;
Avizul nr. 6/28.01.2026 al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare
economico-sociale, amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrărilor publice, Buget-
fmante, Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comerţ,
Agricultura;
Avizul nr. 6/28.01.2026 al comisiei de specialitate juridica si de disciplina,
administrație publica si apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertăților cetatenesti,
protecția mediului si turism;
Prevederile art. 40 alin.(2) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile art. 29 alin.(1) din HG nr.268/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile art.129 alin.2 lit.d), alin.7 lit.b) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
In temeiul art.196 alin.1 lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1. Se aproba raportul privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor
cu handicap grav pe semestrul II al anului 2025, conform anexei, parte integranata la prezenta
hotarare.
Art.2. Serviciul Asistenta si Protectie Sociala va duce la indeplinire prevederile prezentei
hotarari.
Art.3. Prezenta hotarare se va comunica:
a) Institutiei Prefectului Judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate;
b) Serviciului Asistenta si Protectie Sociala.
c) Afisare pe www.primariabailesti.ro.
Hotararea a fost adoptata in sedinta ordinara a Consiliului Local al Municipiului Bailesti din data
de 29.01.2026 cu 16 voturi „pentru” din totalul celor 17 consilieri locali in functie.
Contrasemneaza,
Pt. Secretar general
Mitran lustina
Consilier juridic
Dumitrescu Cristiana Sorina
Anexa la HCL nr. 7 din 29.01.2026
RAPORT
Privind activitatea desfasurata de catre asistentii personali din Municipiul Bailesti , in semestrul II al
anului 2025
Raportul de activitate al asistentilor personali ai persoanelor cu handicap GRAV contine date
referitoare la :
-dinamica angajarii asistentilor personali;
-modul cum se asigura inlocuirea asistentilor personali pe perioada concediului de odihna in
stransa legatura cu lipsa sau posibilitatea de dezvoltare a centrelor de tip respiro;
-numarul de controale efectuate potrivit prevederilor Legii 448/2006 republicata „rolul
autoritatilor este de a monitoriza in conditii optime atributiile si obligatiile care le revin asistentilor
personali,in vederea ameliorarii situatiei persoanelor cu handicap GRAV, astfel incât acestia sa primeasca
ingrijire speciala la nivelul la care starea lor o cere , pentru satisfacerea intregului lant de nevoi fizice,
personale , sociale si spirituale.
-data la care s-a realizat ultimul instructaj al asistentilor personali;
La finele semestrului II al anului 2025 se inregistreaza urmatoarele date:
* Dinamica angajarii asistentilor personali
In perioada 01.07.2025- 31.12.2025 s-au angajat 3(trei) asistenti personali si s-au inregistrat 5 (
cinci) incetari ale contractelor de munca care s-a datorat : decesului persoanelor cu handicap „schimbarea
domiciliului in alta localitate si schimbarea gradului de handicap .
Cu privire la evolutia numarului de asistenti personali pe semestrul II al anului 2025,situatia se
prezinta astfel:
Luna Tulie August | Septembrie | Octombrie | Noiembrie | Decembrie
Numarul 67 67 68 68 67 65
Asistentilor
personali
În ceea ce priveste evolutia incadrarii asistentilor personali pe categorii de beneficiari , respectiv minori
si persoane adulte cu handicap GRAV si pe grade de rudenie in perioada iulie-decembrie 2025
mentionam faptul ca urmare a adresei nr.7877/2017 emisa de Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu
Dizabilitati se mentioneaza faptul ca, conform “prevederilor O.U.G 7/2017 „privind unele masuri fiscal-
bugetare,precum si modificarea si completarea unor acte normative potrivit carora finantarea drepturilor
asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizatiilor lunare ale persoanelor cu
handicap grav,acordate in baza prevederilor art.42 „alin.4 din Legea nr.448/2006, privind protectia si
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, se
asigura integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata , in baza numarului
de beneficiari comunicat de unitatile administrativ- teritoriale”,astfel incat dreptul la asistent personal al
persoanei cu handicap grav sa fie respectat. .
* Situatia privind numarul asistentilor personali ce au ca beneficiari minorii cu handicap Grav si
persoanele adulte cu handicap Grav.
Asistenti personali
Luna Minori Adulti Total
Tulie 19 48 67
August 19 48 67
Septembrie 19 49 68
Octombrie 19 49 68
Noiembrie 17 50 67
Decembrie 17 48 65
b) Situatia privind numarul asistentilor personali in functie de gradul de rudenie (pana la gradul IV
inclusiv)
Luna Total asistenti personali | Asistenti personali angajati
angajati la rude
Iulie 67 57
August 67 57
Septembrie 68 58
Octombrie 68 57
Noiembrie 67 56
Decembrie 65 56
De remarcat este faptul ca gradul de rudenie reprezinta o pondere in randul asistentilor personali ceea
ce subliniaza caracterul familial al serviciilor prestate de aceasta categorie profesionala conform statisticii
„numarul mai mare al persoanelor cu handicap este in randul adultilor . Cele mai frecvente afectiuni
intalnite la copii si adolescenti sunt:"Oligofrenie”,"Distrofie musculara progresiva” “Intarziere mintala
severa”, Afectiuni cardiace”,"Tulburare de spectru autist”. La adultii cu handicap Grav predomina :
"Hemiplegie” ,"Paraplegia”, "Sindrom Longdon-Down”, , ” Infectie cu HIV ”, “Intarziere mintala
severa”,"'Tulburare depresiva” ,' Atrofie cerebrala”.
* Modul in care se asigura inlocuirea asistentului personal pe perioada concediului de odihna
„corelat cu lipsa in prezent a centrelor de tip respiro.
Referitor la acest aspect facem precizarea ca intrucat pe raza Municipiului Bailesti nu exista centre de
tip respiro, s-a aplicat alternativa legala stabilita prin prevederile art.37 alin.3 din Legea
448/2006,republicata de a acorda persoanei cu handicap Grav o indemnizatie echivalenta cu salariul lunar
net al asistentului personal.
* Numarul de controale efectuate si problemele sesizate:
In conformitate cu art.40 alin.2 din Legea 448/2006 republicata autoritatea locala are obligatia de a
efectua vizite periodice de monitorizare a activitatii asistentilor personali care au ca scop asigurarea
respectarii drepturilor si interesul superior al persoanei cu dizabilitati pe care asistentul personal o are in
ingrijire.
In al primul semestru al anului 2025 „au fost efectuate circa 60 de anchete sociale si asistentii personali
si-au indeplinit obligatiile prevazute in contractul individual de munca „asigurand persoanelor cu handicap
grav servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala , de baza si suport, dupa cum urmeaza :ajutor
pentru igiena corporala , imbracare si dezbracare, hranire si hidratare „transfer si mobilizare „deplasare in
interior „comunicare „ajutor pentru prepararea hranei si servirea acesteia „activitati de menaj „efectuarea de
cumparaturi asigurarea serviciilor medicale primare prin cabinetele medicilor de familie . Precizam ca
nu au fost inregistrate reclamatii „sesizari din partea bolnavilor cu privire la modul in care sunt ingrijiti de
catre asistentii personali.
* Precizam ca in conformitate cu prevederile art.38 lit.a din Legea 448/2006 republicata „asistentii
personali au obligatia sa participe o data la doi ani la o instruire organizata de angajator.
Ultima instruire la care au participat un numar de 28 asistenti personali cu studii medii „a fost in
perioada 21.12.2021-09.05.2022 „pe o durata de 120 ore din care 40 ore pregatire teoretica si 60 ore
pregatire practica iar competentele profesionale dobandite au fost:planificarea activitatilor; perfectionarea
continua; lucrul in echipa multidisciplinara; acordarea ingrijirilor primare ; asigurarea alimentatiei si
hranirii beneficiarului ; adaptarea mediului la nevoile beneficiarului; supravegherea starii de sanatate a
beneficiarului ; comunicarea dintre asistentul personal al persoanei cu handicap ; asistarea activitatii si
participarii persoanei cu handicap in familie si in comunitate ; asistarea integrarii scolare si a educatiei
permanente ; asistarea integrarii profesionale a persoanei cu handicap ; supravegherea respectarii
drepturilor persoanei cu handicap.
Mentionam ca in semestrul II al anului 2025 s-au inregistrat 10(zece) dosare de acordare a indemnizatiei
lunare pentru persoanele cu handicap Grav sau pentru reprezentantii legali ai acestora si 11(unsprezece)
dosare de incetare a platii indemnizatiei lunare de insotitor „numarul total fiind de 85 de indemnizatii .
Incetarea platii indemnizatiei lunare de insotitor s-a datorat :decesul persoanei cu handicap ; decesul
reprezentantului legal;schimbare domiciliu,schimbare a optiunii si angajare ca asistent personal .
In vederea expertizarii si incadrarii minorilor si adultilor din Municipiul Bailesti intr-un grad de
handicap corespunzator in cursul semestrului II al anului 2025, s-au efectuat anchete sociale si au fost
transmise on-line documentele solicitate institutiilor abilitate .
In semestrul II al anului 2025 apreciem ca serviciile acordate persoanelor cu handicap grav prin
intermediul Serviciului Asistenta si Protectie Sociala raspund cerintelor persoanelor cu handicap
„punandu-se accent pe actiunea preventiva de ramanere in familie a bolnavului si evitarea aparitiei
conflictelor. De asemenea mentionam ca asistentii personali beneficiaza permanent de informare si
consiliere din partea serviciului .
f
Contrasemneaza,
Pt. Secretar general
Mitran lustina
Consilier juridic
Dumitrescu DZ
DZ
ANEXA Nr. 4
la regulament
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI
Comisia de specialitate pentru activitati social-culturale, culte, invatamant, sanatate,
familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii.?
AVIZUL
Nr. 6 din 28.01.20265 pentru P.H.C.L. nr. 7/20.01.2026 privind activitatea
desfasurata de catre asistentii personali din Municipiul Bailesti, in
semestrul II al anului 2025;
Avand in vedere legislatia în vigoaref, in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1)
lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv al
prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare si
functionare a consiliului local,
Comisia de specialitate pentru activitati social-culturale, culte, invatamant,
sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii 7
adopta urmatorul aviz.
Art. 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil P.H.C.L. nr. 7/20.01.2026 privind
activitatea desfasurata de catre asistentii personali din Municipiul Bailesti, in
semestrul II al anului 2025, cu... Teen ace 1%/fara amendamente.
Art. 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in
anexa care face parte integranta din prezentul aviz.
Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in
termenul recomandat, secretarului general al Primariei Municipiului Bailesti.
Presedintele Comisiei: Feldiorean Oltica-Mihaela Al
Secretarul Comisiei: Gabroveanu Lucia-lleana ta
ANEXA Nr. 4
la regulament
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI
Comisia de specialitate juridica si de disciplina, administratie publica si
apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
protectia mediului si turism.?
AVIZUL
Nr. £u. din QB0fiZ0fo pentru P.H.C.L4 nr. 7/20.01.2026 privind
activitatea desfasurata de catre asistentii personali din Municipiul Bailesti,
in semestrul II al anului 2025.
Avand in vedere legislaţia în vigoare,
in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. $7/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare, respectiv al prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din
Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local,
Comisia de specialitate juridica si de disciplina, administratie publica si
apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
protectia mediului si turism 7 adopta urmatorul aviz.
Art. 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil proiectul de hotarare a consiliului
local nr. 7/20.01.2026 privind activitatea desfasurata de catre asistentii personali
din Municipiul Bailesti, in semestrul II al anului 2025, cu
„nenea aneaaneneanaaaaaae 10/fara amendamente.
Art. 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in
anexa care face parte integranta din prezentul aviz.
Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in
termenul recomandat, secretarului general al Primăriei Municipiului Băileşti.
Presedintele Comisiei,
Doru Adrian Bărăscu
Secretarul Comisiei,
Radu Mihai m
ANEXA Nr. 4
la regulament
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI
Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale,
amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice , Buget-
finante, Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si
Comert, Agricultura
activitatea desfasurata de catre asistentii personali din Municipiul Bailesti,
in semestrul II al anului 2025.
Avand in vedere legislația în vigoare,
in temeiul prevederilor art. 125 aiin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare, respectiv al prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din
Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local;
Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare -economico-sociale,
amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice , Buget-
finante, Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si
Comert, Agricultura ' ț
Art. 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil proiectul de hotarare a consiliului
local nr. 7/20.01.2026 privind activitatea desfasurata de catre asistentii personali
din Municipiul Bailesti, in semestrul II al anului 2025, cu
DEE pe pa ae au 10/fara amendamente.
Art. 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in
anexa care face parte integranta din prezentul aviz.
Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in
termenul recomandat, secretarului general al Primăriei Municipiului Băileşti.
Presedintele Comisiei,
Pelea Oana
Secretarul Comisiei,
Gaina Razvan
PS au
ROMANIA
JUDETUL DOLJ
PRIMARIA MUNICIPIULUI BAILESTI
PROIECT DE HOTARARE nr. 7
Din 20.01.2026
privind aprobarea raportului asupra activitatii desfasurate de asistentii personali ai
persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2025
Consiliul Local al Municipiului Bailesti , judetul Dolj intrunit in sedinta ordinara din
29.01.2026;
Avand in vedere :
Referatul de aprobare nr. 1331/20.01.2026 al domnului Musuroi Irinel Codrut,
Primarul Municipiului Bailesti;
Raportul de specialitate nr. 1333/20.01.2026 intocmit de Serviciul Asistenta si
Protectie Sociala;
Prevederile art. 40 alin.(2) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare;
Prevederile art. 29 alin.(1) din HG nr.268/2007 pentru aprobarea normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii 448/2006 privind protectia si promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare;
Prevederile art.129 alin.2 lit.d), alin.7 lit.b) din Ordonanta de Urgenta a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile
ulterioare;
In temeiul art.196 alin.l lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTARASTE:
Art.]. Se aproba raportul privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai
persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2025, conform anexei, parte
integranata la prezenta hotarare.
Art.2. Serviciul Asistenta si Protectie Sociala va duce la indeplinire prevederile
prezentei hotarari.
Art.3. Prezenta hotarare se va comunica:
a) Institutiei Pr refectului Jude datul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate;
b) pe dă si e ailgheie Sociala.
cet ailesti.ro.
,/ Avizeaza
Secretar general,
Mitran lustina A
Municipiul Băilești
România, Judeţul Dolj, Băileşti, Cod Poştal 205100
Str. Prinţul Barbu Alexandru Stirbey, nr. 13
Tel. 0251 311 017; Fax: 0251 311 956
office(Gprimariabailesti.ro
www.primariabailesti.ro
Nr.1331/20.01.2026
Referat de aprobare
La proiectul de hotarare privind aprobarea raportului asupra activitatii desfasurate
de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului
2025
Subsemnatul Musuroi Irinel Codrut, primar al Municipiului Bailesti expun
urmatoarele :
Conform art.40 alin.2 din Legea 448/2006 privind protectia si promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap republicata si art.29 alin.l din Normele
Metodologice de aplicare a prevederilor Legii 448/2006 privind protectia si
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap , republicata, Serviciul Asistenta
si Protectie Sociala din cadrul Primariei , prezinta semestrial Consiliului Local un
raport privind activitatea asistentilor personali: dinamica angajarii, informatii
privind modul de inlocuire a asistentilor personali pe perioada concediului de
odihna, modul in care asistentii personali si-au indeplinit obligatiile prevazute in
contractul individual de munca .
Fata de cele mentionate va supun spre analiza si dezbatere proiectul de
hotarare privind aprobarea raportului asupra activitatii desfasurate de asistentii
personali ai persoanelor cu handicap
Iai AR
[i
Primaria Municipiului Bailesti
Judetul Dolj
Serviciul Asistenta si Protectie Sociala
Nr 1333 /20.01.2026
Raport de specialitate
Subsemnata Bala Mihaela , referent in cadrul Serviciului Asistenta si Protectie Sociala „expun
urmatoarele:
Conform art.40 alin.2 din Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap republicata si art.29 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a
prevederilor Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap , republicata, Serviciul Asistenta si Protectie Sociala din cadrul Primariei , prezinta
semestrial Consiliului Local un zaport privind activitatea asistentilor personali: dinamica
angajarii, informatii privind modul de inlocuire a asistentilor personali pe perioada concediului
de odihna, modul in care asistentii personali si-au indeplinit obligatiile prevazute in contractul
individual de munca .
Fata de cele mentionate propun adoptarea unei hotarari privind aprobarea raportului de
activitate in con
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.