Baia Mare › ședința din 30 ianuarie 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Proiect de hotărâre proiect
Proiect de hotărâre privind aprobarea Listelor cu solicitanții îndreptățiți să primească o locuință din fondul locativ de stat sau aflată în proprietatea Municipiului Baia Mare, în vederea închirierii în anul 2025
Pe scurtPrimăria Baia Mare a stabilit listele oficiale cu persoanele care au dreptul să primească în 2025 o locuință cu chirie din fondul de stat sau al municipiului, precum și pentru locuințe de serviciu, în ordinea priorității calculate după punctaj.
Listele pot fi consultate la sediul Direcției Patrimoniu (Piața Libertății nr. 17) și la Primărie (str. Gheorghe Șincai nr. 37). Persoanele cu handicap grav (sau familiile care îngrijesc un copil ori adult cu handicap grav) primesc locuințe cu prioritate, la etajele inferioare.
Dacă cineva nu este de acord cu poziția din listă sau cu punctajul primit, poate contesta decizia la instanța de contencios administrativ.
Documente
Text
Inițiator –Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Art.1 Se aprobǎ Lista cuprinzând solicitanții îndreptătiți să primească cu chirie o locuință din fondul locativ de stat sau aflată în proprietatea Municipiului Baia Mare, în anul 2025, în ordinea de prioritate stabilită potrivit criteriilor aprobate prin H.C.L. nr. 134/2024, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobǎ Lista cuprinzînd solicitanții îndreptăţiţi să primească cu chirie o locuință de serviciu în anul 2025, în ordinea de prioritate stabilită potrivit criteriilor aprobate prin H.C.L. nr. 134/2024, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art.3 Listele aprobate la art. 1 şi 2 vor fi afişate la sediul Direcţiei Patrimoniu din Baia Mare, str. P-ta Libertătii, nr. 17 şi la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, str. Gheorghe Sincai, nr. 37, cu respectarea prevederilor legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Art.4 (1) Persoanelor cu handicap grav li se vor repartiza conform punctajului, pentru închiriere, locuinţe din fondul locativ, cu prioritate, la nivelurile inferioare, în funcţie de disponibilizarea acestora.
( 2) De prevederile alin. 1, beneficiază şi familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un copil sau un adult cu handicap grav.
Art.5 Contestaţiile cu privire la poziţia de pe listele de priorităţi sau cu privire la punctajul acordat se vor adresa instanţei de contencios administrativ competente.
Art.6 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotǎrâri se încredințează Primarul Municipiului Baia Mare şi Direcţia Patrimoniu - prin Serviciul Contracte Imobiliare.
Comisia I
Comisia II
Comisia III
Sursa: v9.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.