Baia Mareședința din 29 mai 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare

Proiect de hotărâre proiect

Proiect de hotărâre privind aprobarea propunerii de schimbare a destinaţiei sălii de sport identificate în CF nr. 119334 Baia Mare nr. cad. 119334-C2, situată în Baia Mare, strada Păşunii nr.2A, aflată în baza materială a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri ” - aparținând domeniului public al Municipiului Baia Mare - în vederea desfăşurării de către terţi a unor activităţi de educaţie sau sportive şi care vor fi destinate exclusiv elevilor şi tinerilor care urmează cursurile învăţământului preuniversitar

Pe scurt

Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” de pe strada Pășunii nr. 2A din Baia Mare va putea fi folosită și de alte școli, cluburi sportive școlare sau închiriată unor terți, dar exclusiv pentru activități sportive sau de educație fizică destinate elevilor și tinerilor din învățământul preuniversitar. Practic, sala va fi folosită mai intens și în afara programului școlii, iar din închirieri se pot obține venituri. Schimbarea intră în vigoare doar după ce Ministerul Educației dă avizul necesar.

Documente

Text

Inițiator –Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare Art. 1 Se aprobă propunerea de schimbare pe durata nedeterminată a destinaţiei sălii de sport identificate în CF nr. 119334 Baia Mare nr. cad. 119334-C2, situată în Baia Mare, strada Păşunii nr.2A, aflată în baza materială a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri ” - aparținând domeniului public al Municipiului Baia Mare - în vederea desfăşurării de către alte unități şcolare și cluburi sportive școlare a unor activităţi de educaţie fizică sau sportive şi care vor fi destinate exclusiv elevilor şi tinerilor care urmează cursurile învăţământului preuniversitar, precum și în vederea închirierii în scopul desfăşurării de către terţi a unor activităţi de educaţie fizică sau sportive şi care vor fi destinate exclusiv elevilor şi tinerilor care urmează cursurile învăţământului preuniversitar. Art.2 Se încredinţează Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” şi Direcția Patrimoniu cu întocmirea documentaţiei necesare şi înaintarea acesteia la Ministerul Educaţiei pentru obţinerea Avizului conform în vederea schimbării destinaţiei imobilului descris la art.1 din prezenta hotărâre. Art. 3 Schimbarea destinației imobilului operează de la data emiterii avizului conform al ministrului educaţiei, pe durată nedeterminată. Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează Direcția Patrimoniu, Direcția Investiții, Arhitectul Şef și Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”. Comisia I Comisia II Comisia III

Sursa: v9.ro