ședința din 30 aprilie 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 154/2025 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulate de petenta Banca Nationala a României împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 522/20.11.2024

Denumire
Hotărârea nr. 154 din 2025 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
154 / 2025
Data
30 aprilie 2025
Ședința
Ordinară din 30 aprilie 2025
Inițiator
Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Baia Mare respinge plângerea prealabilă făcută de Banca Națională a României împotriva Hotărârii sale nr. 522/20.11.2024, referitoare la identificarea cadastrală a unui teren de parcare cu plată de 2.744 mp situat pe strada Gheorghe Șincai. Pentru locuitori înseamnă că terenul rămâne în evidența domeniului public al municipiului și poate continua regimul de parcare cu plată, conform hotărârilor și reglementărilor existente; termenele și exactitatea registrării sunt cele stabilite în hotărârea contestată, fără modificări prin această hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se respinge plângerea prealabilă formulată de petenta Banca Nationala a Romaniei împotriva Hotărârii Consiliului Local Baia Mare nr. 522/20.11.2024, ca fiind nefondată, pentru următoarele motive

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Vezi proiectul inițial și documentația

Documente

Documentația proiectului

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 154/2025 privind respingerea plângerii prealabile formulate de petenta Banca Nationala a Rom âniei împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 522/20.11.2024 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MIERCURI 30 APRILIE 2025 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 196 /2025; • Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 196/2025; • Raportul de specialitate nr. 1390/2025 al Direcției Patrimoniu privind respingerea plângerii prealabile formulate de petenta Banca Nationala a Romaniei împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 522/20.11.2024; • HCL nr. 522/2024 privind identificarea cadastrală a unui teren aferent parcare publică cu plată, în suprafață totală de 2.744 mp, situat în Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municip iului Baia Mare; • HCL nr. 310 din 16.07.2001, privind inventarul domeniului public al Mun icipiului Baia Mare, modificată; • Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, Anexa nr. 2 la H.G. nr. 934/2002, cu modificările şi completările ulterioare; • HCL nr. 155/2018 privind reglementarea activităţii de control în parcările publice cu plată proprietatea Municipiului Baia Mare, administrate de Serviciul Public Ambient Urban ; • Plângerea prealabilă formulată de petenta Banca Nationala a Romaniei împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 522/20.11.2024. Având în vedere: • Art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 43/1997, privind regimul drumurilor cu modificările și completările ulterioare, • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare, • Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările și completările ulterioare, • Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidentele de cadastru și carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare aprobat prin Ordinul Directorului General al Agenției Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 600 / 14.02.2023, • Art. 858 - 865 din Codul Civil, • Art. 38, art. 55 din Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, • Art.129 alin. (2) lit. c), alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, • Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I, II şi III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; 6 ex. /I.M.. / 12.05.2025 2 HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se respinge plângerea prealabilă formulată de petenta Banca Nationala a Romaniei împotriva Hotărârii Consiliului Local Baia Mare nr. 522/20.11.2024, ca fiind nefondată, pentru următoarele motive: (1) Atestarea terenului, ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Baia Mare, este în conformitate cu legislația privind proprietatea publică și fondul funciar. (2) În ceea ce privește apartenența terenului în speță la domeniul public al Municipiului Baia Mare, arătăm că potrivit prevederilor art. 5 din Legea Fondului Funciar nr. 18/1991, republicată și modificată, ”Aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, căi de comunicaţii, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.” (3) Precizăm că din rețelele stradale fac parte drumurile, iar potrivit prevederilor art.2 alin.3 al OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, componența acestora este prezentată după cum urmează: “Fac parte integrantă din drum: ampriza şi zonele de siguranţă, suprastructura şi infrastructura drumului, podurile, podeţele, şanţurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile şi alte lucrări de artă, construcţiile de apărare, protecţie şi consolidare, trotuarele, pistele pentru ciclişti, locurile de parcare, oprire şi staţionare, staţiile de taxare, bretelele de acces, drumurile tehnologice amenajate pentru întreţinerea autostrăzilor, indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa circulaţiei, sistemele inteligente de transport şi instalaţiile aferente, spaţiile de serviciu sau control, spaţiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecţii, spaţiile cuprinse între autostradă şi/sau drum şi bretelele de acces, sistemele pentru protecţia mediului, terenurile şi plantaţiile din zona drumului şi perdelele de protecţie, mai puţin zonele de protecţie.” (4) Conform prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare ,,În cazul în care reconstituirea dreptului de proprietate privată se face pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice, cu menționarea numerelor topografice ale parcelelor în regiunile de carte funciară supuse Decretului -lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare și Decretul nr. 2142/1930 pentru funcționarea cărților funduare centrale pentru căile ferate și canaluri, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare, vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei legi, ale legilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate funciară și ale Codului Civil, situație în care până la realizarea cadastrului se va înscrie doar dreptul de proprietate, fără reprezentarea grafică a acestuia. În cazul în care după verificările făcute de oficiul de cadastru având la bază planul de carte funciară și ortofotoplanul se constată diferențe, titlul de propietate va fi înscris în cartea funciară în baza unei documentații cadastrale.” (5) Astfel, se poate observa din schița înregistrată la OCOT Maramureș sub nr. 109/1993 faptul că s-au dezmembrat pentru prima data după anul 1989, terenurile din CF 3217 Baia Mare nr. top 684/2, 686/1, 688/1 din CF 3217 precum și faptul că acestea figurează în proprietatea statului roman - Primaria Baia Mare, prin urmare, acestea fac parte din domeniul public al Municipiului Baia Mare prin aplicarea actelor normative în vigoare de la acea dată (art. 5 din Legea 18/1991 a fondului funciar - republicată). 6 ex. / I.M. / 12.05.2025 3 Această schiță înregistrată sub nr. 109/1993 în ceea ce privește cele 4 numere topo aratate desi ramase in vechiul CF 3217 tabular proprietatea BNR sunt in fapt parte din parcarea publica, intrand sub incidenta art. 5 din Legea 18/1991 privind fondul funciar, proprietatea publica a UAT Baia Mare. (6) Art. 38 din Legea 312/2004 coroborat cu art. 55 care prevede „ Banca Naţională a României poate face investiţii imobiliare numai pentru necesităţile sale de funcţionare şi pentru nevoile colective ale personalului, stabilite de consiliul său de administraţie’’, reiese ca BNR este institutie publica a statului roman avand stabilite atributii specifice, este independenta, putand face investitii imobiliare doar limitat. Mai mult, conform DECRETULUI nr. 504 din 16 decembrie 1970 privind aprobarea Statutului Bancii Nationale a R.S.R., BNR este organ central al administratiei de stat, proprietatea detinuta de BNR este proprietatea statului, putând exercita cel mult un drept de administrare. (7) Raportat la faptul ca inscrierea dreptului de proprietate asupra terenului inscris in CF 3217 a fost anterior anului 1989 , ulterior orice terenuri considerate de stat prin efectul legii puteau fi dobandite de catre institutiile publice doar raportat la prevederile Legii 18/1991 si celelelte legi speciale care reglementau modul de preluare de catre institutiile publice a terenurilor aflate in administrarea acestora. (8) Prin HCL 155/2018 privind reglementarea activităţii de control în parcările publice cu plată proprietatea Municipiului Baia Mare, administrate de Serviciul Public Ambient Urban, la art. 6 s e stabilesc amplasamentele parcărilor publice cu plată, aflate în proprietatea Municipiului Baia Mare, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, la pozitia 23 fiind cuprinsa parcarea publica Banca Nationala-BRD. (9) Cu privire la H.C.L. nr. 522 din 20.11.2024, în temeiul art. 252 alin. 1 it. c din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, prefectul județului Maramureș nu a atacat această hotărâre în fața instanței de Contencios administrativ și nu a formulat observații cu privire la legalitatea acesteia. Art.2 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcţia Generala Juridica si Patrimoniu; • Direcția Patrimoniu; • Petenta Banca Nationala a Romaniei , cu sediul in Bucuresti, str. Lipscani, nr. 25, sector 3, • Serviciul Administrație Publică Locală, Registru Agricol. Ardelean Radu Daniel Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 22 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri 2 6 ex. / I.M. / 12.05.2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință