ședința din 22 martie 2017

HCL 75/2017 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă de 32 mp, situat pe str. George Coșbuc nr.3/42, aferent extindere apartament, proprietatea S.C.CHICOM SRL și a terenului în suprafață de 10 mp, aferent alee de acces

Denumire
Hotărârea nr. 75 din 2017 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
75 / 2017
Data
22 martie 2017
Ședința
22 martie 2017
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide însușirea documentației cadastrale și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Baia Mare pentru un teren de 32 mp (extindere apartament) situat pe George Coșbuc nr. 3/42, proprietate a S.C. CHICOM SRL, precum și a unui teren de 10 mp pentru aleea de acces, în vederea efectuării unor operațiuni notariale și parcelării în trei loturi. Pentru locuitori, înseamnă că acest teren trece în proprietate privată a municipiului doar în context administrativ, iar CHICOM SRL poate realiza separări oficiale ale terenului și operațiuni notariale, posibil cu impact asupra cumului de parcele/terenuri adiacente. Decizia nu stabilește termene concrete sau costuri imediate pentru cetățeni, dar facilitează ulterior schimburi/lucrări cadastral-notariale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - cuprinsă în Anexele nr.1 și nr.2

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.75/2017 privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă de 32 mp, situat pe str. George Coșbuc nr.3/42, aferent extindere apartament, proprietatea S.C.CHICOM SRL și a terenului în suprafață de 10 mp, aferent alee de acces CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MIERCURI 22 MARTIE 2017 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar desemnat, înregistrat cu nr. 127/2017; • Raportul de specialitate nr. 382/2017 promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă de 32 mp, identificat prin C.F.nr.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/4, situat în Baia Mare, pe str. George Coșbuc nr.3/42, aferent extindere apartament, proprietatea S.C.CHICOM SRL și a terenului în suprafață de 10 mp, identificat prin C.F.nr.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/5, aferent alee acces, în vederea efectuării unor operațiuni notariale și de parcelare a terenului identificat prin C.F.nr.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/3, în trei loturi; • Solicitarea S.C.CHICOM SRL, cu sediul în Baia Mare, str.George Coșbuc nr.3/42, prin reprezentant Chința Viorel Gabriel, înregistrată la Primaria Baia Mare sub nr. 5473/09.02.2017, prin care solicită însușirea documentației cadastrale și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Baia Mare a terenului în suprafață de 32 mp, aferent extindere apartament, situat pe str. George Coșbuc nr.3/42, în vederea efectuării unor operațiuni notariale; • Certificatul de urbanism nr.35 /26.01.2017, favorabil, privind efectuarea unor operațiuni notariale și parcelarea terenului identificat prin C.F.nr.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/3 în trei loturi; • Hotărârea nr. 405/2009, a Consiliului Local Baia Mare, privind aprobarea extinderii apartamentului, situat la parterul blocului nr.3, de pe str.George Coșbuc, în vederea reamenajării acestuia în birouri; • Contractul de concesiune nr.405/26.01.2010, privind concesionarea terenului în suprafață de 32 mp, în vederea extinderii apartamentului situat pe str.George Coșbuc nr.3/42 și deschidere acces din exterior pentru amenajare birouri; • Contractul de închiriere nr.405/26.01.2010, privind închirierea terenului în suprafață de 10 mp, identificat prin C.F.nr.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/5, aferent alee acces; • Autorizația de construire nr.309/21.07.2010, pentru extindere și deschidere acces din exterior la apartament situat pe str.George Coșbuc nr.3/42, în vederea amenajării de b irouri; • Planul de amplasament şi delimitare, întocmit de topograf autorizat Chirilov Nicolae. Având în vedere : • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 7 ex. / N.M. / 03.04.2017 2 • Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700 / 09.07.2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, receptie si inscriere in evidentele de cadastru si carte funciară; • Art.36 alin. (1), din Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările şi completările ulterioare; • Adresa Comisiei locale de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, înregistrată cu nr. 381/2017, prin care face cunoscut faptul că imobilele care fac obiectul prezentei hotărâri, nu fac obiectul unei notificări în baza Legii nr. 10/2001 nesoluţionate; • Adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr.164/2017, conform căreia terenul ce face obiectul prezentei hotărâri nu a fost solicitat în baza legilor fondului funciar; • Terenul în suprafață de 32 mp, identificat prin C.F.nr.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/4, situat în Baia Mare, pe str. George Coșbuc nr.3/42, aferent extindere apartament, proprietatea S.C.CHICOM SRL. nu face parte din imobilele situate pe raza municipiului Baia Mare, pentru care au fost depuse cereri de retrocedare, în baza prevederilor O.U.G.nr.94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform adresei nr.4144/C/11.10.2016 , înaintată de către Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. • Art. 10, art. 36 alin.2 lit.c şi art. 121, din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - cuprinsă în Anexele nr.1 și nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotăr âre, având ca obiect parcelarea terenului, în suprafaţă de 232 mp, identificat prin C.F.nr.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/3, parcelele rezultate fiind următoarele: - C.F.6 Baia Mare nr.topo 1758/104/4, în suprafaţă de 32 mp; - C.F.6 Baia Mare nr.topo 1758/104/5, în suprafaţă de 10 mp; - C.F.6 Baia Mare nr.topo 1758/104/6, în suprafaţă de 190 mp. Art. 2 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Baia Mare , a terenului în suprafaţă de 32 mp, identificat prin C.F.6 Baia Mare, nr.topo 1758/104/4, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre. Art. 3 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Baia Mare , a terenului în suprafaţă de 10 mp, identificat prin C.F.6 Baia Mare nr.topo 1758/104/5, conform Anexei nr.2 la prezenta hotărâre. Art. 4 Prezenta hotãrâre se comunicã la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare – prin viceprimar desemnat; • Direcţia Administrare Patrimoniu; • S.C.CHICOM SRL. str.George Coșbuc nr.3/42, Baia Mare, Jud.Maramureş ; 7 ex. / N.M. / 03.04.2017 3 • Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş, prin Serviciul Patrimoniu; • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. Mureşan Ileana Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 23 Pentru 23 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / N.M. / 03.04.2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință