Baia Mare › ședința din 20 decembrie 2018 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 669/2018 adoptată
privind aprobarea Planului de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului în municipiul Baia Mare
Pe scurtSe aprobă Planul de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului în municipiul Baia Mare, care devine document oficial pentru gestionarea poluării sonore. Aplicarea planului este în sarcina Arhitectului Şef prin Serviciul Dezvoltare Urbană; planul a fost verificat şi validat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş. Pentru locuitori înseamnă măsuri concrete (monitorizare şi intervenţii pentru reducerea zgomotului) în zonele afectate din municipiu, implementate de administraţie; hotărârea nu menţionează costuri sau termene precise în text.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.669/2018
privind aprobarea Planului de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului în municipiul Baia
Mare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 20 DECEMBRIE 2018
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
869/2018;
• Raportul de specialitate nr. 5673/11.12.2018, întocmit de Serviciul Dezvoltare Urbană, prin
care se propune Planul de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului în municipiul
Baia Mare;
• Adresele nr. 11033/30.10.2018 şi nr. 12538/11.12.2018 de la Agenţia pentru Protecţia Mediului
Maramureş prin care se înştiinţează asupra finalizării procedurii de verificare şi analizare a
Planului de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului în municipiul Baia Mare şi
validarea acestuia, precum şi solicitarea de aprobarea a acestuia prin Hotărâre de Consiliu
Local.
Având în vedere:
• Hotărârea de Guvern nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, cu
modificările şi completările ulterioare (H.G. nr. 944/2016);
• O.M. nr. 1830/2007, pentru aprobarea Ghidului privind realizarea, analizarea şi evaluarea
hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune;
• H.G. nr. 944/2016, art. 4, alin (9) şi alin (10) pentru modificarea şi completarea H.G. nr.
321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant;
• Art. 4, alin 6 şi alin. 10 din H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului
ambiant, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
• Art. 36, alin. 1 şi alin. 9 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare.
În temeiul prevederilor:
• Art. 39, alin. 1, art. 45 şi art. 115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă Planul de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului în municipiul Baia Mare,
conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Arhitectul Şef - prin
Serviciul Dezvoltare Urbană.
9 ex. / I.M. / 28.12.2018
2
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare;
• Arhitect Şef;
• Serviciul Dezvoltare Urbană;
• Direcţia Economică;
• Direcţia Juridică, Administraţie Publică Locală;
• Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş;
• Serviciul Administrație Publică Locală.
Mureșan Dorel Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 22
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă -
Abţineri -
9 ex. / I.M. / 28.12.2018
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.