ședința din 29 februarie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare, Popescu Ion

HCL 64/2024 Baia Mare adoptată

Hotărâre pentru aprobarea REGULAMENTULUI privind administrarea, repartizarea și închirierea locuințelor sociale şi de necesitate din domeniului public al Municipiului Baia Mare şi administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială

Denumire
Hotărârea nr. 64 din 2024 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
64 / 2024
Data
29 februarie 2024
Ședința
29 februarie 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare, Popescu Ion
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul pentru administrarea, repartizarea și închirierea locuințelor sociale și de necesitate din domeniul public al Municipiului Baia Mare, iar Direcția de Asistență Socială va aplica regulile stabilite pentru alocarea, administrarea și prelungirea contractelor de închiriere. Asta înseamnă pentru locuitori: criteriile de prioritare și procedurile le vor ghida cum pot prime locuință, cum se semnează contractul și cât timp poți sta în aceasta, precum și condițiile pentru prelungire sau relocare, cu impact financiar și în termenele de expirare ale contractelor. Primele efective vor intra în vigoare odată cu adoptarea regulamentului, iar DAS va administra închirierea la nivelul orașului, conform procedurilor noi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă REGULAMENTUL privind administrarea, repartizarea și închirierea locuințelor sociale şi de necesitate din domeniului public al Municipiului Baia Mare şi administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială, conform Anexei 1 ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.64/2024 pentru aprobarea REGULAMENTULUI privind administrarea, repartizarea și închirierea locuințelor sociale şi de necesitate din domeniului public al Municipiului Baia Mare şi administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 29 FEBRUARIE 2024 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare prin viceprimar desemnat, înregistrat cu nr.69/2024; • Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare prin viceprimar desemnat cu nr. 69/2024; • Raportul de specialitate promovat de Direcţia de Asistenţă Socială, înregistrat cu nr. 894/16.01.2024, prin care se propune spre aprobare REGULAMENTUL privind administrarea, repartizarea și închirierea locuințelor sociale şi de necesitae din domeniului public al Municipiului Baia Mare şi administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială; • Hotărârea Consiliului Local nr. 418/2020 privind desemnarea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Baia Mare . Având în vedere : • HCL 415/2016 privind aprobarea procedurii de administrare a locuinţelor sociale din Municipiul Baia Mare şi a criteriilor pentru stabilirea priorităţii în vederea acordării acestora; • HCL nr. 76/2015 privind transmiterea in administrarea Serviciului Public Asistenta Sociala a imobilelor blocuri de locuinte sociale, • Art. 3 la HCL 70/2022 privind aprobarea prelungirii contractelor de închiriere pentru locuinţele sociale situate pe str. Horea nr. 46A, şi str. Grănicerilor nr. 116, aflate în proprietatea Municipiului Baia Mare şi administrarea DAS, conform căruia a fost aprobat modelul contractului de închiriere a locuinţelor sociale aflate în administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială; • Legea Locuintei nr.114/1996,republicata cu modificarile si completarile ulterioare, • HG nr.1275/2000 care aproba Normele Metodologice pentru punerea în aplicare a Legii Locuinţei nr.114/1996, republicatã cu modificãrie şi completãri ulterioare; • OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar cu modificările şi completările ulteioare; • Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap cu modificările şi completările ulterioare ; • Art. 1777 – 1834 Cod civil cu modificările şi completările ulterioare; • Hotarârea 95/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării ; • Legea 52/2003 privind transparenţa decizională publică republicată; • Art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c, alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. q) şi alin. (14 ) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; • Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I, II și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; 7 ex. /NM. / 05.03.2024 2 În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă REGULAMENTUL privind administrarea, repartizarea și închirierea locuințelor sociale şi de necesitate din domeniului public al Municipiului Baia Mare şi administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială, conform Anexei 1 ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 REGULAMENTUL privind administrarea, repartizarea și închirierea locuințelor sociale şi de necesitate din domeniului public al Municipiului Baia Mare şi administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială prevăzut la art.1 se aplicã şi cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data aprobării prezentei hotărâri. Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotǎrâri se încredinţează Direcţia de Asistenţa Socială prin Compartimentul Locuinţe Sociale Art. 4 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi încetează aplicabilitatea prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 415/2016 şi art. 3 la HCL 70/2022. Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar desemnat; • Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare; • Serviciul Public Ambient Urban; • Direcţia Politia Locala; • Directia Utilitati Publice; • Serviciul Administraţie Publică Locală. Varga Cornel Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 16 Pentru 16 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. /NM. / 05.03.2024

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință