ședința din 22 decembrie 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 581/2025 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 506/2019, privind instituirea taxei speciale de salubrizare și aprobarea regulamentului cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în Municipiul Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 581 din 2025 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
581 / 2025
Data
22 decembrie 2025
Ședința
Ordinară din 22 decembrie 2025
Inițiator
Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea și completarea H.C.L. nr. 506/2019, care vizează actualizarea taxei speciale de salubrizare din Baia Mare și regulamentul de administrare a acestei taxe. Practic, locuitorii vor avea eventuale ajustări ale sumei taxei pe care o plătesc pentru salubritate, precum și reguli mai clare privind modul de calcul și implementare, în funcție de noile prevederi ale hotărârii și de normele legale citate. Modificările pot afecta bugetul local prin modificările de tarif/taxă, cu termenele și scopul gestionării deșeurilor stabilite în noul regulament.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Vezi proiectul inițial și documentația

Documente

Documentația proiectului

Text

CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL BAIA MARE Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 581/2025 privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 506/2019, privind instituirea taxei speciale de salubrizare și aprobarea regulamentului cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în Municipiul Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, LUNI 22 DECEMBRIE 2025 Examinând: * Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 650/2025; * Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 650/2025; * Raportul de specialitate nr. 64782/05.12.2025, promovat de către Direcţia Taxe și Impozite din cadrul Municipiului Baia Mare; Având în vedere: - Art. 454, lit. g și art. 484 din Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; - Art. 30, din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Art. 8, alin. 3, lit. j, art. 10, alin. 12 și alin. 15, art. 44, alin. 2, lit. d din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată; - Art. 6, alin. 1, lit. k, art. 8, art. 35, alin. 1, lit. b și lit. c, alin. 3, alin. 8 din Legea nr. 101/2006, a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată; - Art. 2, alin. 1, art. 9, art. 21, alin. 1, alin. 5 din Normele Metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 640/2022; *H.C.L. Baia Mare nr. 521/2017, privind aprobarea regulamentelor de instituire a unor taxe speciale; * Regulamentul Serviciului de Salubrizare din județul Maramureș pentru activităţile de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare, reeditat conform Hotărârii AGA nr. 10/2019; Art. 7, alin. 13, din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; *H.C.L. Baia Mare nr. 506/2019, privind instituirea taxei speciale de salubrizare și aprobarea regulamentului cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în Municipiul Baia Mare; *H.C.L. nr. 429/2020, privind modificarea și completarea HCL Baia Mare nr. 506/2019, privind instituirea taxei speciale de salubrizare şi aprobarea regulamentului cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în Municipiul Baia Mare; *H.C.L. nr. 182/2021, privind admiterea în parte a plângerii prealabile formulate de către SC Drusal SA împotriva HCL nr. 429/2020 și pentru modificarea și completarea HCL nr. 429/2020 *H.C.L. nr. 6/2022 privind modificarea și completarea HCL nr. 506/2019; *H.C.L. nr. 274/2022, privind modificarea și completarea HCL nr. 506/2019, privind instituirea taxei speciale de salubrizare și aprobarea regulamentului cu privire la instituirea și ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE administrarea taxei speciale de salubrizare în Municipiul Baia Mare, modificată și completată prin HCL nr. 429/2020, HCL nr. 182/2021 şi HCL nr. 6/2022; * Art. 129, alin. 2, lit. b și lit. d, alin. 4, lit. c, alin. 7, lit. n din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificări și completări; * Avizul favorabil al comisiilor de specialitate | şi III, din cadrul Consiliului Local Baia Mare; * Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: * Art. 133 alin. 1, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: ART. ART.II Se aprobă modificarea punctului (3) din Anexa - Regulament cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare, la HCL nr. 506/2019, modificată și completată prin H.C.L. nr. 429/2020, H.C.L. nr. 182/2021, H.C.L. nr. 6/2022, H.C.L. nr. 274/2022, care va avea următorul cuprins: “(3) Toate persoanele juridice, cu excepţia celor prevăzute la punctul 2, lit. d, care îşi desfăşoară activitatea permanentă sau temporară pe teritoriul administrativ al municipiului Baia Mare, nu plătesc taxa de salubrizare, dar trebuie să aibă încheiate contracte directe cu prestatorii de servicii specializaţi pentru ridicarea, transportul, depozitarea şi neutralizarea deşeurilor produse, precum şi să contracteze şi să efectueze acţiunile necesare de dezinsecţie şi deratizare a sediilor şi punctelor de lucru, ori de câte ori este necesar. Prin excepție, persoanele juridice care deţin în proprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Baia Mare, vor plăti taxa de salubrizare stabilită potrivit prevederilor prezentului Regulament, doar pentru persoanele fizice care locuiesc în respectivele clădiri.” Se aprobă completarea Anexei - Regulament cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare la H.C.L. nr. 506/2019, modificată și completată prin H.C.L. nr. 429/2020, H.C.L. nr. 182/2021, H.C.L. nr. 6/2022, H.CL. nr. 274/2022, prin introducerea, după punctul (3), a punctelor (31) și (32), care vor avea următorul cuprins: „(31) În vederea stabilirii taxei speciale de salubrizare, beneficiarii serviciului de salubrizare prevăzuţi la punctul (2), lit. b şi lit. d, vor fi obligaţi să declare o cantitate minimă de deșeuri umede/reciclabile, după cum urmează: a. beneficiarii serviciului de salubrizare care desfășoară oricare dintre profesiile liberale și/sau activităţile economice prevăzute în Codul CAEN, aprobat prin Ordinul nr. 377 din 17 aprilie 2024, privind actualizarea Clasificări activităţilor din economia naţională — CAEN, cu excepţia activităților economice prevăzute la Secţiunea G — Comerţ cu ridicata și cu amănuntul, și la Secţiunea | — Hoteluri și Restaurante, din CAEN, vor fi obligaţi să declare o cantitate de cel puţin 0,5 m*/lună de deșeuri umede/reciclabile. b. beneficiarii serviciului de salubrizare care desfășoară activităţile economice prevăzute la Secţiunea G - Comerţ cu ridicata și cu amănuntul, din Codul CAEN, aprobat prin Ordinul nr. 377 din 17 aprilie 2024, privind actualizarea Clasificării activităților din economia naţională — CAEN, vor fi obligaţi să declare o cantitate de cel puţin 1 ms/lună de deșeuri umede/reciclabile. c. beneficiarii serviciului de salubrizare care desfășoară activităţile economice prevăzute la Secţiunea | — Hoteluri și Restaurante, din Codul CAEN, aprobat prin Ordinul nr. 377 din 17 ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE ART.III ART.IV ART.V aprilie 2024, privind actualizarea Clasificării activităților din economia naţională — CAEN, vor fi obligaţi să declare o cantitate de cel puţin 2 m3/lună de deșeuri umede/reciclabile.” „(32) Inspectorii Serviciilor Publice din cadrul Municipiului Baia Mare, împreună cu Direcţia Poliţia Locală, vor desfășura acțiuni de control și verificare în teren, cu privire la corectitudinea declarării cantităților de deşeuri produse de către utilizatorii non - casnici.” Se aprobă modificarea punctului (9) din Anexa - Regulament cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare, la H.C.L. nr. 506/2019, modificată și completată prin H.C.L. nr. 429/2020, H.C.L. nr. 182/2021, H.C.L. nr. 6/2022, H.C.L. nr. 274/2022, care va avea următorul cuprins: „(9) În situaţia apariţiei oricărei modificări în ceea ce priveşte numărul de persoane care locuiesc în imobil, proprietarul imobilului are obligația de a depune o declaraţie rectificativă în acest sens, însoțită de documente justificative, în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării respective.” Se aprobă modificarea punctului (15), lit. c, din Anexa — Regulament cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare, la H.C.L. nr. 506/2019, modificată și completată prin H.C.L. nr. 429/2020, H.C.L. nr. 182/2021, H.C.L. nr. 6/2022, H.C.L. nr. 274/2022, care va avea următorul cuprins: c „ulterior aprobării scutirii de la plata taxei speciale de salubrizare, proprietarul să facă dovada, periodic, o dată la trei luni, că nu datorează și nu achită contravaloarea energiei electrice pentru imobilul respectiv, depunând în acest sens factura emisă de furnizorul de energie electrică, respectiv, factura de regularizare.” Se aprobă modificarea punctului (18) din Anexa - Regulament cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare, la H.C.L. nr. 506/2019, modificată și completată prin H.C.L. nr. 429/2020, H.C.L. nr. 182/2021, H.C.L. nr. 6/2022, H.C.L. nr. 274/2022, care va avea următorul cuprins: „(18) 1 — În cazul imobilelor, proprietatea persoanelor prevăzute la punctul (2), lit. a, lit. b și lit. d, ce sunt utilizate pentru desfășurarea de profesii liberale (cabinete de avocatură, birouri de expertiză, birouri notariale, birourile executorilor judecătorești, cabinete medicale, etc.) sau orice alte activități economice, obligaţia de a declara și achita taxa de salubrizare revine proprietarului imobilului sau utilizatorului, în situaţia în care profesia liberală respectivă sau activitatea economică nu se desfășoară de proprietar. În acest caz, proprietarul imobilului sau utilizatorul, datorează taxa de salubrizare în funcţie de cantitatea declarată și de tipul deșeurilor produse ca urmare a desfășurării profesiei liberale sau a activităţii economice. Taxa de salubrizare efectiv datorată se stabilește ca produs între cantitatea de deșeuri declarată lunar/anual și taxa aprobată in lei/tonă, pentru utilizatorii non - casnici, prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare. 2 — În situaţia apariţiei oricărei modificări în ceea ce priveşte cantitatea deșeurilor pe care estimează că o vor produce, proprietarul imobilului sau utilizatorul, după caz, are obligaţia de a depune declaraţia rectificativă în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării respective. 3 — În cazul imobilelor aflate în proprietatea Municipiului Baia Mare sau în proprietatea altor instituţii sau autorităţi publice, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă, după caz, persoanelor prevăzute la punctul (2), lit. b și lit. d, obligaţia de a declara și achita taxa de salubrizare revine concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, potrivit prevederilor prezentului Regulament, în funcţie de cantitatea declarată și de tipul deșeurilor produse ca urmare a desfășurării profesiei liberale sau a ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE activităţii economice. Taxa de salubrizare efectiv datorată se stabilește ca produs între cantitatea de deșeuri declarată lunar/anual și taxa aprobată in lei/tonă, pentru utilizatorii non - casnici, prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare.” ART.VI Se aprobă modificarea punctului (24) din Anexa - Regulament cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare, la H.C.L. nr. 506/2019, modificată și completată prin H.C.L. nr. 429/2020, H.C.L. nr. 182/2021, H.C.L. nr. 6/2022, H.C.L. nr. 274/2022, care va avea următorul cuprins: „(24) În cazul nedepunerii declaraţiei pentru stabilirea cuantumului taxei de salubrizare, obligaţia de plată va fi stabilită din oficiu de către Direcţia Taxe și Impozite a Municipiului Baia Mare, taxa lunară fiind calculată luându-se în considerare o medie de trei persoane/imobil. În situația în care, ulterior impunerii din oficiu a taxei de salubrizare, proprietarul imobilului declară numărul de persoane care locuiesc în imobil, taxa de salubrizare va fi recalculată conform declaraţiei depuse, începând cu data de 1 ianuarie a anului în cursul căruia se depune declaraţia.” Art.VII Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se incredinţează Primarul Municipiului Baia Mare, prin Direcţia Taxe și Impozite. Art.VIII Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri se face prin grija Direcţiei Relaţii Internaţionale Parteneriate Civice și Comunicare — Biroul Marketing Public. Art.lIX Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş; * Primarului Municipiului Baia Mare; * Direcției Economice; * Direcţiei Taxe și Impozite; * Direcției Juridice; * Direcţiei Utilităţi Publice; * Direcţiei Comunicare și Relaţii Publice; * Serviciului Administraţie Publică Locală, Registru Agricol. Benţea Marcel Răzvan Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Vasile-Cameliu Gligan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință