ședința din 30 octombrie 2015 · Inițiator: primarul Municipiului Baia Mare

HCL 494/2015 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "EXTINDERE PARTER LA CASA DE LOCUIT P+M", str. Brânduşelor nr.12 A, Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 494 din 2015 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
494 / 2015
Data
30 octombrie 2015
Ședința
30 octombrie 2015
Inițiator
primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru extinderea parterului la casa de locuit P+M, str. Brânduşelor nr. 12A, Baia Mare. Decizia înseamnă că se autorizează efectiv lucrarea de extindere a parterului, cu implicaţii pentru terenul respectiv şi pentru vecinătăţi, conform proiectului aprobat, iar modificările vor fi realizate conform planului urbanistic. Pentru locuitori, asta poate însemna eventuale restricţii temporare în zonă în timpul execuţiei, costuri sau taxe aferente, precum şi impact asupra aspectului şi utilizării terenului din zonă, în funcţie de detaliile tehnice ale planului aprobat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu "EXTINDERE PARTER LA CASA DE LOCUIT P+M", str. Brânduşelor nr.12 A Baia Mare, conform proiectului nr.13/2014, întocmit de urbanist arhitect Dienes Gavril, iniţiatori: Horincar Radu Dumitru şi Horincar Florentina

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 494/2015 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "EXTINDERE PARTER LA CASA DE LOCUIT P+M", str. Brânduşelor nr.12 A, Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, VINERI 30 OCTOMBRIE 2015 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 618/2015; • Raportul de specialitate, promovat de Arhitect şef - Direcţia Urbanism - Serviciul Dezvoltare Urbană, înregistrat sub nr.27553 din 12.10.2015, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "EXTINDERE PARTER LA CASA DE LOCUIT P+M", str.Brânduşelor nr.12 A Baia Mare, iniţiatori Horincar Radu Dumitru şi Horincar Florentina, conform proiectului nr.13/2014, întocmit de urbanist arhitect Dienes Gavril; • Solicitarea domnului Horincar Radu Dumitru, înregistrată cu nr. 27553 /12.10.2015 ; Având în vedere: • Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Art.48 şi 56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; • Consultarea publicului: prin anunţul din data de 17.09.2015, dat de Primăria Municipiului Baia Mare pentru intenţia de elaborare a Planului Urbanistic de Detaliu şi de consultare asupra propunerilor preliminare, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr.168/2011 privind "Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajarea teritoriului"; • Avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism cu nr. 18754 din data de 03.08.2015; • Art.36 alin.2 lit.c, alin. 5 lit. c, din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art.45 şi 115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE : Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu "EXTINDERE PARTER LA CASA DE LOCUIT P+M", str. Brânduşelor nr.12 A Baia Mare, conform proiectului nr.13/2014, întocmit de urbanist arhitect Dienes Gavril, iniţiatori: Horincar Radu Dumitru şi Horincar Florentina. Art.2 Arhitectul şef, prin structurile de specialitate va răspunde de includerea Planului Urbanistic de Detaliu aprobat la art.1 din prezenta hotărâre, în Planul Urbanistic General. 8 ex. / E.M. / 12.11.2015 2 Art.3 Valabilitatea Planului Urbanistic de Detaliu este de 36 luni de la data adoptării prezentei. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş • Primarul Municipiului Baia Mare • Arhitect şef • Direcţia Urbanism • Direcţia Generală Dezvoltare Publică • Horincar Radu Dumitru şi Horincar Florentina - str.Brânduşelor nr. 12 A, Baia Mare • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă Mureşan Dorel Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Todoran Aurica Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 18 Pentru 18 Impotrivă - Abţineri - 8 ex. / E.M. / 12.11.2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință