ședința din 29 noiembrie 2022

HCL 491/2022 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea inițierii, depunerii și implementării de catre Direcţia de Asistenţă Socială a UAT Municipiul Baia Mare a proiectului „Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 13 reforme sociale, ținta 396, i2 reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, apelul dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități

Denumire
Hotărârea nr. 491 din 2022 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
491 / 2022
Data
29 noiembrie 2022
Ședința
29 noiembrie 2022
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă demararea, depunerea și implementarea proiectului „Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta 13 reforme sociale. Pentru locuitori înseamnă că se vor aloca fonduri pentru reabilitare, renovare și dezvoltarea infrastructurii sociale destinate persoanelor cu dizabilități, printr-un centru destinat zilnic acestora. Proiectul poate afecta termene, finanțări și condiții de acces la servicii sociale în Baia Mare, în cadrul apelului pentru dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă inițierea, depunerea și implementarea de către Direcţia de Asistenţă Socială a UAT Municipiul Baia Mare a proiectului „Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 13 reforme sociale, ținta 396, i2 reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, apelul dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.491/2022 privind aprobarea inițierii, depunerii și implementării de catre Direcţia de Asistenţă Socială a UAT Municipiul Baia Mare a proiectului „Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 13 reforme sociale, ținta 396, i2 reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, apelul dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MARȚI 29 NOIEMBRIE 2022 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.563/2022; • Referatul de aprobare al domnului Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.563/2022; • Raportul de specialitate nr. 25367/2022, al Direcţiei de Asistenţă Socială, prin care propune initierea, depunerea si implementarea de catre Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare a proiectului „Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 13 reforme sociale, ținta 396, i2 reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, apelul dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități. Având în vedere :  Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ;  Art. 79 şi art 88 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;  Ordinul nr. 82/2019 privind aprobarea standardelor specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare;  Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;  HCL 425/2016 privind aprobarea încheierii actului de donaţie ca urmare a ofertei f ormulată de Fundaţia HHC România având ca obiect imobilul „Centrul de Tranzit pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie al copilului”, împreună cu bunurile din dotarea acestuia şi predarea acestui obiectiv în administrarea Serviciului Public Asistenţă Socială Baia Mare;  Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat prin Decizia 2021/0309 de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României;  Ghidul solicitantului – pentru Componenta 13 - reforme sociale din planul național de redresare și reziliență (PNRR) - ținta 396, i2 reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, apelul dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități;  Art.129, alin. 1, alin.2, litera b), alin. 14, din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; • Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: 6 ex. / N.M. / 08.12.2022 2 • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă inițierea, depunerea și implementarea de către Direcţia de Asistenţă Socială a UAT Municipiul Baia Mare a proiectului „Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 13 reforme sociale, ținta 396, i2 reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, apelul dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități . Art. 2 Se dă acordul de înfiinţare a serviciului social Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi şi includerea lui în organigrama Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare , în condiţiile finanţării proiectului menţionat la art.1 din prezenta. Art. 3 Se aprobă suportarea tuturor cheltuielilor neeligibile identificate în faza de elaborare sau în faza de implementare a proiectului, precum şi toate costurile suplimentare din fonduri proprii, în cazul în care, pe parcursul implementării proiectului, în vederea atingerii obiectivelor acestuia, se impune depăşirea bugetului proiectului. Art. 4 Se aprobă dreptul de efectuare a lucrărilor de construcţie de către DAS a Centrului de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi, pe terenul situat în Baia Mare, str. Cuza Vodă, nr. 8C, identificat prin CF 118803, nr. cadastral 118803, aflat în administrarea Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare. Art. 5 Se aprobă asigurarea sustenabilităţii serviciului social Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi pe o durată de minim 10 ani de la încetarea contractului de finanţare. Art. 6 Se mandatează doamna Hîrb Elena Diana, Directorul General al Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare cu semnarea cererii şi a contractului de finanţare, precum şi a tuturor documentelor privind implementarea proiectului. Art. 7 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează, Direcţia Economică și Direcția de Asistență Socială Baia Mare. Art. 8 Prezenta hotărâre se comunică la:  Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;  Primarul Municipiului Baia Mare;  Direcţia Economică;  Direcția de Asistență Socială;  Serviciul Administrație Publică Locală. Dăncuș Ioan Doru Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 18 Pentru 18 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / N.M. / 08.12.2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință