Pe scurtSe decide predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, a amplasamentului teren 22171 mp identificat în Cartea funciară nr. 126410, pentru a permite executarea obiectivului „Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu – Complex sportiv” din Baia Mare. Terenul va fi în stare liberă de sarcini și administrat pe bază de protocol, iar finanțarea și realizarea proiectului vor intra în responsabilitatea CN I-S.A. în cadrul investiției publice, cu eventuale efecte asupra bugetului local în perioda semnată prin protocol. (Mențiune: textul nu finalizează detaliile referitoare la termenele exacte, finanțare sau zone afectate ulterioare, însecțiune completă a hotărârii prezentate)
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții "C.N.I.- S.A.", pe bază de protocol, a amplasamentului în suprafață de 22171 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 126410, număr topo 126410, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către "C.N.I.- S.A." a obiectivului de investiţii: "Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu – Complex sportiv ”, str. Dr. Victor Babeș, nr.64, Municipiul Baia Mare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
486/2019
privind predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania
Națională de Investiții a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării
obiectivului: " Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu – Complex sportiv ”, str. Dr. Victor Babeș, nr.64,
Municipiul Baia Mare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
MARȚI 26 NOIEMBRIE 2019
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
599/2019;
• Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 599/2019
• Raportul de specialitate nr. 599/2019 promovat de Direcţia Investiții - Serviciul Investiţii, prin
care se propune predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin
Compania Națională de Investiții a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea
executării obiectivului: " Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu – Complex sportiv ”, str. Dr. Victor Babeș,
nr.64, Municipiul Baia Mare.
• Adresa CNI nr. 10663 din 09.08.2019 înregistrată la sediul UAT Municipiul Baia Mare cu
nr.32760 din 27.08.2019 ;
• Extrasul de carte funciară nr.126410, număr cadastral 126410,
Având în vedere :
• Art.129 alin.1 alin.2 lit. b) și alin.14 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă Predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin
Compania Națională de Investiții "C.N.I.- S.A.", pe bază de protocol, a amplasamentului în
suprafață de 22171 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 126410, număr topo 126410, liber
de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către "C.N.I.- S.A." a obiectivului de
investiţii: "Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu – Complex sportiv ”, str. Dr. Victor Babeș, nr.64,
Municipiul Baia Mare.
Art. 2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea
reglementărilor în vigoare.
Art. 3. Municipiul Baia Mare se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de
teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului.
8 ex. / I.M. / 03.12.2019
2
Art. 4. Se aprobă finanțarea din bugetul local a cheltuielilor pentru racordurile la utilități.
Art. 5. Municipiul Baia Mare se obligă ca, după predarea amplasamentului și a
obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să îl întrețină pe o perioada de minim
15 ani.
Art. 6. Se împuternicește Primarul Municipiului Baia Mare cu semnarea protocolului de predare
primire a amplasamentului identificat la art. 1 .
Art. 7. Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează:
- Direcţia Generală Dezvoltare Publică - Direcția Investiții;
- Direcţia Economică.
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare;
• Direcţia Generală Dezvoltare Publică - Direcția Investiții;
• Direcţia Economică;
• Direcţia Juridică Administraţie Publică Locală;
• Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Compania Națională de Investiții
„C.N.I.” S.A.
• Serviciul Administrație Publică Locală.
Marincaș Ioana Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 19
Pentru 19
Impotrivă -
Abţineri -
8 ex. / I.M. / 03.12.2019
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.