Baia Mare › ședința din 29 ianuarie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 48/2026 adoptată
privind acordarea unui sprijin cu titlu de compensaţie pentru plata impozitului aferent clădirii folosită ca domiciliu, pentru terenul aferent acesteia, și pentru mijloacele de transport, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor încadrate în grad de handicap grav, grav cu asistent personal şi accentuat, respectiv a reprezentanților legali pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere si întreținere persoane cu handicap grav și accentuat, cu domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare
Pe scurtPersoanele cu handicap grav sau accentuat din Baia Mare (și cei care îngrijesc astfel de persoane) pot primi în 2026 un ajutor de până la 500 de lei ca să-și recupereze impozitul plătit pentru locuința de domiciliu, terenul aferent și mașina proprie. Banii se dau doar la cerere, care se depune personal (str. Dacia nr. 1) sau prin email la Direcția de Asistență Socială, până la 30 octombrie 2026, împreună cu certificatul de handicap valabil și dovada că impozitul a fost achitat. Suma nu poate depăși impozitul efectiv plătit, iar plata se face în 15 zile lucrătoare după aprobarea dosarului.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR. 48/2026
privind acordarea unui sprijin cu titlu de compensaţie pentru plata impozitului aferent clădirii
folosită ca domiciliu, pentru terenul aferent acesteia, și pentru mijloacele de transport, aflate în
proprietatea sau coproprietatea persoanelor încadrate în grad de handicap grav, grav cu asistent
personal şi accentuat, respectiv a reprezentanților legali pe perioada în care au în îngrijire,
supraveghere si întreținere persoane cu handicap grav și accentuat, cu domiciliul pe raza
Municipiului Baia Mare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 29 IANUARIE 2026
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.49
/2026;
• Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.49 /2026;
• Raportul de specialitate promovat de Direcţia de Taxe şi Impozite înregistrat sub nr.
3760/27.01.2026 prin care se justifică necesitatea acordarii unui sprijin cu titlu de compensaţie
pentru plata impozitului aferent clădirii de domiciliu și pentru terenul aferent acesteia, aflate în
proprietatea/coproprietatea persoanelor încadrate în grad de handicap grav, grav cu asistent
personal şi accentuat, respectiv a reprezentanților legali pe perioada în care au în îngrijire,
supraveghere si întreținere persoane cu handicap grav și accentuat, cu domiciliul pe raza
Municipiului Baia Mare;
• Raportul de specialitate promovat de Direcţia de Asistenţă Socială înregistrat sub nr.
1394/27.01.2026 prin care se propune acordarea unui sprijin cu titlu de compensaţie pentru
plata impozitului aferent clădirii de domiciliu și pentru terenul aferent acesteia, aflate în
proprietatea/coproprietatea persoanelor încadrate în grad de handicap grav, grav cu asistent
personal şi accentuat, respectiv a reprezentanților legali pe perioada în care au în îngrijire,
supraveghere si întreținere persoane cu handicap grav și accentuat, cu domiciliul pe raza
Municipiului Baia Mare,
Având în vedere :
• Prevederilor art. 7, art. 8 alin (1) lit c), art. 15, art. 79, art. 81, art. 112, alin. (1) alin (2) din
Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificarile şi completările ulterioare;
• Prevederile art. 2 alin (1), art. 6, art. 7 alin (1) şi (2), art. 9 alin (1), art 31 alin (4) din Legea
448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap cu modificărle şi
completările ulteroare;
• Legea 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor
publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
• HG 440/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea
sărăciei pentru perioada 2022-2027 ;
• Art. 129, alin (1) alin (2) lit. d) alin (7) lit b), alin. (14) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificări și completări;
• Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Amendamentul comisiei I : La Art.2 după strada Dacia nr. 1, se completează cu „sau online la
adresa de email a Direcţiei de Asistenţă Socială, cu certificarea conformităţii prin interogarea
bazei de date a autorităţii locale.”
• Amendamentul adus în plenul şedinţei de domnul primar pentru completarea în titlu, în Art. 1
şi Art.2: „şi pentru mijlocul de transport aflat în proprietate” .
5 ex. /I.M. / 02.02.2026
2
• Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă acordarea în anul bugetar 2026 a unui sprijin cu titlu de compensaţie ca
beneficiu complementar, susținut din bugetul local pentru plata impozitului aferent clădirii
folosită ca domiciliu, terenul aferent acesteia şi pentru mijloacele de transport, aflate în
proprietatea sau coproprietatea persoanelor încadrate în grad de h andicap grav, grav cu
asistent personal şi accentuat, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în
îngrijire, supraveghere şi întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat, cu domiciliul
pe raza Municipiului Baia Mare, pentru care datorează acest impozit.
(2) Compensația se acordă în cuantum de până la 500 lei /beneficiar, dar nu mai mult decât
valoarea impozitului datorat de beneficiar pentru clădirea de domiciliu, terenul aferent acesteia
și mijlocul de transport, aflate în proprietate, pe raza teritoriala a Municipiului Baia Mare.
Art. 2 Sprijinul prevăzut la art. 1 al prezentei, se va acorda la cerere, care se va depune la sediul
Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare, str. Dacia nr. 1, sau online la adresa de email a
Direcţiei de Asistenţă Socială, cu certificarea conformităţii prin interogarea baze i de date a
autorităţii locale, însoţită de următoarele documente doveditoare:
-Act de identitate al beneficiarului si a persoanei aflate în întreţinere după caz;
-Certificat de încadrare în grad de handicap valabil pentru întregul an 2026 al beneficiarului
sau a persoanei aflate în întreţinere după caz;
-Dovada achitării impozitului pentru anul 2026, aferent locuinţei de domiciliu, terenului aferent
acesteia şi a mijlocului de transport aflate în proprietatea solicitantului sau beneficiarului după
caz;
Art. 3 (1) Stabilirea dreptului sau respingerea cererii se va realiza prin dispoziţia Primarului
Municipiului Baia Mare, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii şi a tuturor
documentelor justificative.
(2) Cererea se va depune cel târziu la data de 30.10.2026, indiferent de data anterioar ă la care s-
a achitat impozitul.
(3) Plata se va realiza în termen de 15 zile lucrătoare de la stabilirea dreptului conform alin.( 1),
dar după aprobarea bugetului local pentru anul 2026.
Art. 4 Suma necesară acordării sprijinului prevăzut la art. 1 se va cuprinde în bugetul Direcţiei de
Asistenţă Socială Baia Mare, odată cu aprobarea bugetului general consolidat al Municipiului
Baia Mare pe anul 2026.
Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Direcția
de Asistență Socială Baia Mare.
Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş,
• Primarul Municipiului Baia Mare,
• Direcţia Economică,
5 ex. / I.M./ 02.02.2026
3
• Direcţia de Asistenţă Socială,
• Serviciul Administrație Publică Locală, Registru Agricol.
Bențea Marcel Răzvan Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Vasile-Cameliu Gligan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 18
Pentru 18
Impotrivă -
Abţineri -
5 ex. / I.M./ 02.02.2026
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.