Pe scurtSe aprobă mandatarea lui Nicoară Mihai să voteze în Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. URBIS S.A. Baia Mare pentru a decide asupra lansării procedurii de selecție a doi membri în Consiliul de Administrație, iar în același timp se înființează comisia de selecție. Pentru locuitori, înseamnă că se pot face eventual alegeri/numiri de conducere în companie publică locală, iar procesul va fi organizat de o comisie specială; decizia poate afecta modul în care se gestionează teoretic resursele și direcțiile URBIS S.A., cu impact pe termenele și alineele procedurii de selecție. (Textul se referă la inițierea procedurii, nu la rezultate imediate sau sume bugetare exacte.)
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe mandatează dl. Nicoară Mihai, consilier juridic, legitimat prin C.I. seria MM nr. 411218, eliberată la data de 07.02.2008, să voteze în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a S.C. URBIS S.A. Baia Mare, pentru aprobarea declanșării procedurii de selecție pentru doi membri în Consiliul de Administrație al S.C. URBIS S.A. Baia Mare, organizată de către Municipiul Baia Mare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
463/2016
privind aprobarea mandatării d-lui Nicoară Mihai pentru a vota în A.G.A. a S.C. URBIS S.A. Baia
Mare, aprobarea declanșării procedurii de selecție pentru doi membri în Consiliul de
Administrație și înființarea comisiei de selecție
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
MARȚI 29 NOIEMBRIE 2016
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar
desemnat, înregistrat cu nr. 728/2016;
• Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 728/2016, prin care
se propune aprobarea mandatării d-lui Nicoară Mihai pentru a vota în A.G.A. a S.C. URBIS
S.A. Baia Mare, aprobarea declanșării procedurii de procedurii de selecție pentru doi membri
în Consiliul de Administrație și înființarea comisiei de selecție,
Având în vedere :
• Articolului V alin. (1) din Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare ;
• H.G.R. nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din
O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinde rilor publice;
• Articolului 36 alineatul (3) litera b), din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se mandatează dl. Nicoară Mihai, consilier juridic, legitimat prin C.I. seria MM nr. 411218,
eliberată la data de 07.02.2008, să voteze în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a S.C.
URBIS S.A. Baia Mare, pentru aprobarea declanșării procedurii de selecție pentru doi membri
în Consiliul de Administrație al S.C. URBIS S.A. Baia Mare, organizată de către Municipiul Baia
Mare.
Art. 2 Se aprobă înființarea comisiei de selecție pentru doi membri în Consiliul de Administrație al
S.C. URBIS S.A. Baia Mare, formată din:
- Mureșan Lia Augustina, Secretar al Municipiului Baia Mare - Președinte;
- Cozma Erica Laura, Șef Serviciu Administrație Publică Locală;
7ex. / N.M. / 13.12.2016
2
- Butnar Virginia, Șef Serviciu Resurse Umane.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare – prin viceprimar desemnat;
• S.C. URBIS S.A. Baia Mare;
• Serviciul Resurse Umane;
• Membrii comisiei de selecție;
• Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă.
Brăgaru Marin Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă -
Abţineri -
7 ex. / N.M. / 13.12.2016
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.