ședința din 31 octombrie 2022

HCL 456/2022 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind identificarea cadastrală a unui tronson de teren aferent străzii Brazilor, în suprafață totală de 8.765 mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 456 din 2022 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
456 / 2022
Data
31 octombrie 2022
Ședința
31 octombrie 2022
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide identificarea cadastrală a unui tronson de 8.765 mp de teren aferent străzii Brazilor, care va fi inclus în inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Baia Mare. Înseamnă pentru locuitori că terenul respectiv va rămâne în proprietatea orașului și va face parte din zona eligibilă pentru utilități și investiții publice, în contextul extinderii străzii Brazililor; demersul este legat de posibilitatea exproprierii pentru utilitate publică în cadrul lucrărilor planificate. Nu se specifică termene concrete sau costuri în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se confirmă identitatea dintre imobilul din planul de amplasament și delimitare ce constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, în natură teren, în suprafață de 8.765 mp, înscris în C.F. – fără date de C.F. din nr. topo 347, din nr. topo 419, din nr. topo 432, din nr. topo 418, nr. topo 348, nr. topo 379, C.F. 857 Firiza nr. topo 344/2 și cel evidențiat la nr. crt. 4 ” Străzi cu macadam – Municipiul Baia Mare”, 264 „Străzi asfaltate – Municipiul Baia Mare„ și nr. crt. 265 „Străzi betonate – Municipiul Baia Mare„ , în inventarul centralizat al bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 456/2022 privind identificarea cadastrală a unui tronson de teren aferent străzii Brazilor, în suprafață totală de 8.765 mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, LUNI 31 OCTOMBRIE 2022 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 513/2022; • Referatul de aprobare al domnului Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 513/2022; • Raportul de specialitate nr.1616/2022 promovat de Serviciul Patrimoniu privind identificarea cadastrală a unui tronson de teren aferent străzii Brazilor, în suprafață totală de 8.765 mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, imobil înregistrat la pozițiile nr. 4, nr. 264, respectiv nr. 265 din Anexa nr. 2 aprobată prin H.G. nr. 934/2002, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, modificată și completată prin Anexa nr. 1 la H.G. 656/2010 și Anexa nr. 1 la H.G. 767/2011; • Planul de amplasament și delimitare, Anexa 1, întocmit de topograf autorizat ....., • Adresa Agenției Naționale ”Apele Române” nr. 4280/13.10.2022, conform căreia acest teren nu face parte din imobilele proprietate a Statului Român în administrarea Agenției Naționale ”Apele Române”; • Hotărârea Consiliului Local nr. 13/2022 privind efectuarea demersurilor pentru declanşarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a imobilului teren și construcții aferente pentru realizarea obiectivului de investiții „ PRELUNGIRE STRADA BRAZILOR" DIN MUNICIPIUL BAIA MARE; • Hotărârea Consiliului Local nr. 310/2001, privind inventarul domeniului public al Municipiului Baia Mare, modificată; • Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, Anexa nr. 2 la H.G. nr. 934/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere : • Art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 43/1997,privind regimul drumurilor cu modificările și completările ulterioare; • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările și completările ulterioare; • Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare aprobat prin Ordinul Directorului General al Agenției Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700 / 09.07.2014 • Art. 858 - 865 , din Codul Civil 6 ex. // 08.11.2022 2 • Adresa Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 nr. 1615/2022 din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare prin care se arată că terenul care face obiectul prezentei hotărâri, nu figurează ca făcând obiectul unei solicitări conform Legii 10/2001, nesoluţionate, • Adresa Biroului Agricol Fond Funciar nr. 366/14.10/2022, conform căreia terenul ce face obiectul prezentei hotărâri nu a fost solicitat în baza legilor fondului funciar, • Art. 108, art. 129 alin (2) lit.c), alin. 14, art. 286 și art.287, lit.b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, • Avizul favorabil al comisiei de specialitate II, din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se confirmă identitatea dintre imobilul din planul de amplasament și delimitare ce constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, în natură teren, în suprafață de 8.765 mp, înscris în C.F. – fără date de C.F. din nr. topo 347, din nr. topo 419, din nr. topo 432, din nr. topo 418, nr. topo 348, nr. topo 379, C.F. 857 Firiza nr. topo 344/2 și cel evidențiat la nr. crt. 4 ” Străzi cu macadam – Municipiul Baia Mare”, 264 „Străzi asfaltate – Municipiul Baia Mare„ și nr. crt. 265 „Străzi betonate – Municipiul Baia Mare„ , în inventarul centralizat al bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al Municipiului Baia Mare, însușit prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Baia Mare nr. 310/2001, cu modificările și completările ulterioare și atestat potrivit Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al județului Maramureș precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Maramureș, cu modificările și completările ulterioare. Art. 2 Se însușește documentația cadastrală, Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, având ca obiect identificarea cadastrală a terenului identificat prin C.F. – fără date de C.F. din nr. topo 347, din nr. topo 419, din nr. topo 432, din nr. topo 418, nr. topo 348, nr. topo 379, respectiv C.F. 857 Firiza nr. topo 344/2, parcelele rezultate fiind următoarele: • C.F. – fără date de C.F. - din nr. topo 347, în suprafață de 83 mp - din nr. topo 419, în suprafață de 2.702 mp - din nr. topo 432, în suprafață de 77 mp - din nr. topo 418, în suprafață de 703 mp - nr. topo 348, în suprafață de 1.350 mp - nr. topo 379, în suprafață de 3.697 mp • C.F. 857 Firiza - nr. topo 344/2/1, în suprafață de 153 mp - nr. topo 344/2/2, în suprafață de 864 mp Art. 3 Se aprobă depunerea documentației cadastrale prevăzute la Art. 2, la O.C.P.I. Maramureș, în vederea atribuirii de număr cadastral, actualizării datelor imobilului și intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate publică a Municipiului Baia Mare, asupra terenului descris la Art.1 al prezentei, categorie de folosință drum și albie apă curgătoare. Art. 4 Se modifică și se completează în mod corespunzător Anexa nr. 1 la HCL nr. 310/2001, privind inventarul domeniului public al Municipiului Baia Mare cu modificările ulterioare, cu imobilul identificat la Art. 1 din prezenta hotărâre. Art. 5 Prezenta hotãrâre se comunicã la: 6 ex. / 08.11.2022 3 • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcția Patrimoniu; • Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureș- Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobilară Baia Mare prin Serviciul Patrimoniu; • Serviciul Administraţie Publică Locală Marincaș Ioana Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 17 Pentru 17 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / 08.11.2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință