ședința din 31 octombrie 2017 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 436/2017 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 436 din 2017 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
436 / 2017
Data
31 octombrie 2017
Ședința
31 octombrie 2017
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Hotărârea aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Spitalului de Pneumoftiziologie „Nicolae Rușdea” din Baia Mare. Pentru locuitori, înseamnă reguli despre cum este condus spitalul, cine se ocupă de activități, ce servicii pot fi oferite și cum sunt gestionate resursele și personalul, adică impact pe buget, termene și responsabilități. Practic se stabilește cadrul operațional al spitalului, cu efecte asupra modului în care pacienții primesc îngrijire și cum se folosesc fondurile publice locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare conform Anexei la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 436/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MARȚI 31 OCTOMBRIE 2017 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 601/2017; • Raportul Serviciului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 6012017, privind fundamentarea elaborării proiectului de hotărâre, având ca obiect aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare; • Solicitarea nr. 5077/16.10.2017 a Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare; • Hotărârea nr. 10/2017 a Consiliului de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare. Având în vedere : • Articolul 180 alin. (1) lit. a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Articolul 18 alin. (1) litera b) din O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificări și completări, ale articolul 15 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificări, aprobate prin H.G.R. nr. 56/2009; • Articolul 36, alin. (2), litera a), din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată cu completările şi modificările ulterioare, • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare conform Anexei la prezenta hotărâre. Art. 2 Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine Managerului Spitalului de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare. Art. 3 Prezenta hotãrâre se comunicã la: 8 ex. / I.M. / 15.11.2017 2 • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Spitalul de Pneumoftiziologie "Nicolae Rușdea" Baia Mare; • Serviciul Resurse Umane; • Serviciul Administraţie Publică Locală. Călăuz Doris Gianina Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 20 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri - 8 ex. / I.M. / 15.11.2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință