Pe scurtSe aprobă o procedură clară pentru administrarea locuințelor sociale din Baia Mare și criterii pentru stabilirea priorității la acordarea acestora. Pentru locuitori înseamnă că se vor stabili cum sunt gestionate locuințele sociale și cum se decide cine primește o locuință mai întâi, pe baza unui punctaj/priorități; includ termene de urgență, condiții de eligibilitate și zone sau tipuri de familii vizate, astfel încât să se ofere locuințe celor aflați în nevoie. De asemenea, se folosesc reguli și acte preexistente (legea locuinței, transparență decizională) pentru a asigura o distribuire corectă și transparentă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
434/2015
privind aprobarea procedurii de administrare a locuinţelor sociale din Municipiul Baia Mare şi a
criteriilor pentru stabilirea priorităţii în vederea acordării acestora
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
MIERCURI 30 SEPTEMBRIE 2015
Examinând:
• proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
417/2015;
• raportul de specialitate nr. 8186 /2015 promovat de Serviciul Public Asistenţă Socială –
Serviciul Locuinţe Sociale şi Ajutor Social prin care se propune spre aprobare Procedura
de administrare a locuințelor sociale din Municipiul Baia Mare şi criteriile pentru
stabilirea priorităţii în vederea acordării acestora;
Având în vedere
• Legea Locuinței nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 de aprobare a Normelor Metodologice pentru
punerea în aplicare a Legii Locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificărie şi
completări ulterioare;
• Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările
ulterioare;
• Hotărârea Consiliului Local nr.
35/2013 privind criteriile de ierarhizare a cererilor depuse
de cetăţenii Municipiului Baia Mare pentru repartizarea locuinţ elor social;
• Hotărârea Consiliului Local nr.
76/2015 privind transmiterea în administrarea Serviciului
Public Asistenţă Socială a imobilelor blocuri de locuinţe sociale;
• Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică ,republicată;
• art. 36, alin. (2), lit. d), alin. (6) lit. a) pct.17 din Legea nr. 215 / 2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificări şi completări ulterioare;
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• art. 45 și art.115 alineatul (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE :
Art. 1 Se aprobă Procedura de administrare a locuinţelor sociale din Municipiul Baia Mare
conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
5 ex. / N.M. / 08.10.2015
2
Art. 2 Se aprobă criteriile pentru stabilirea priorităţii în vederea acordării locuinţelor sociale din
Municipiul Baia Mare, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 3 Procedura de administrare a locuinţelor sociale din Municipiul Baia Mare aprobată la art.1
din prezenta şi criteriile pentru stabilirea priorităţii în vederea acordării acestora, aprobate
la art. 2 din prezenta, se aplică şi cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data
intrării în vigoare a prezentei.
Art. 4 Serviciul Public Asistenţă Socială prin Compartimentul Locuinţe Sociale va asigura
publicitatea şi toate demersurile necesare astfel încât pânã la data de 31.12.2015 toate
cererile înregistrate şi nesoluţionate sã fie actualizate de solicitanţi prin depunerea
documentelor justificative care să răspundă noilor criterii aprobate.
Art. 5 Cererile neactualizate de către solicitanţi pânã la data de 31.12.2015 nu vor fi incluse în
lista de priorităţi care va fi supusă aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din luna
februarie 2016.
Art. 6 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotǎrâri se încredinţează Serviciul
Public Asistenţă Socială prin Serviciul Locuinţe Sociale şi Ajutor Social.
Art. 7 La data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea
Consiliului Local nr.
35/2013.
Art. 8 Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş,
• Primarul Municipiului Baia Mare,
• Serviciul Public Asistenţă Socială,
• Compartimentul Elaborare Documente , Arhivă.
Moga Liliana Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă Todoran Aurica
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 21
Pentru 21
Impotrivă -
Abţineri -
5 ex. / N.M. / 08.10.2015
3
5 ex. / N.M. / 08.10.2015
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.