Baia Mare › ședința din 6 octombrie 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 427/2025 adoptată
pentru modificarea H.C.L. nr. 291/2025, privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în Municipiul Baia Mare – CF 15, Bulevardul Unirii, Nr. 12”
Pe scurtBlocul de pe Bulevardul Unirii nr. 12 (CF 15) din Baia Mare va fi renovat pentru a consuma mai puțină energie (izolare termică), printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Valoarea totală actualizată a lucrărilor este de circa 23,6 milioane lei, din care Primăria pune aproximativ 3 milioane lei, iar restul vine din fonduri europene.
Proprietarii apartamentelor cu destinație de locuință obișnuită nu plătesc, dar firmele, spațiile comerciale și anumite proprietăți speciale din bloc contribuie cu partea lor (în total aproape 600.000 lei), sumă pe care o vor achita eșalonat pe 5 ani după finalizarea lucrărilor, printr-o taxă calculată în funcție de cota-parte deținută.
→ Vezi proiectul inițial și documentația
Documente
Documentația proiectului
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR. 427/2025
pentru modificarea H.C.L. nr. 291/2025, privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de
proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în Municipiul Baia Mare – CF
15, Bulevardul Unirii, Nr. 12”
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ,
LUNI 06 OCTOMBRIE 2025
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
463/2025;
• Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare înregistrat cu nr. 463/2025;
• Raportul de specialitate nr. 20635/30.09.2025 al Direcției Proiecte.
Având în vedere:
• Legea 227/2015 privind codul fiscal prin legea 141/2025-Taxa pe valoare adaugata, art. 291,
alineat 1;
• Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
• Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (PR NV 2021-2027);
• Ghidul Solicitantului Creșterea eficienței energetice în regiune ca parte a investițiilor în
sectorul locuințelor - Versiunea 10 publicată la data de 29 iulie 2025 ;
• Hotărârea Nr. 288/2024 privind aprobarea documentației tehnico-economice în faza DALI
pentru obiectivul de investiţii: “Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte in
Municipiul Baia Mare- CF15, Bulevardul Unirii, nr. 12’’, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș;
• Hotărârea Nr. 10/2025 privind aprobarea documentației tehnico-economice în faza PT pentru
obiectivul de investiţii: “Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte in Municipiul
Baia Mare – CF15, Bulevardul Unirii, nr. 12’’, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș;
• Hotărârea Nr. 389/2025 privind modificarea art. 1, lit. a.) din H.C.L. nr. 10/2025 privind
aprobarea indicatorilor tehnico-economice actualizati în faza P.T., pentru obiectivul de
investiţii: “Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte in Municipiul Baia Mare –
CF15, Bulevardul Unirii, nr. 12’’, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș;
• Hotărârea Nr. 291/2025 privind aprobarea proiectului si a cheltuielilor legate de proiectul
“Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte in Municipiul Baia Mare – CF15,
Bulevardul Unirii, nr. 12’’, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș;
• Instrucțiunea nr. 19 privind “Centralizatorul cheltuielilor proiectului” aferent proiectel or depuse
pentru finanțare în cadrul PR N-V 2021-2027 emisă de AM pentru PR N-V 2021-2027;
• Anexa 1 la Instrucțiunea 19 – Centralizatorul cheltuielilor proiectului” pentru proiectul
„Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în Municipiul Bai a Mare – CF 15,
Bulevardul Unirii, Nr. 12”;
• Solicitarea de clarificări nr. 4 transmisă de ADR N-V cu NR. ADRAM 031233/11.09.2025 în
etapa de contractare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe
în Municipiul Baia Mare – CF 15, Bulevardul Unirii, Nr. 12”;
• Art. 129, alin. 1, alin. 2, litera b), alin. 14 din Ordonanţa de Urgenţă 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificari si completari;
• Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I și II din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
7ex. /C.A. / 08.10.2025
2
În temeiul prevederilor:
• Art. 133, alin. 2, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie
2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
ART.I Se aprobă modificarea articolului 2 din cadrul H.C.L. nr. 291/2025, care va avea urm ătorul
conținut:
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de
locuințe în municipiul Baia Mare – CF 15, Bulevardul Unirii, nr. 12”, în cuantum de
23.634.059,30 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă 21.039.962,75 lei (inclusiv
TVA) și valoarea totală neeligibilă 2.594.096,55 lei (inclusiv TVA).
ART.II Se aprobă modificarea articolului 3 din cadrul H.C.L. nr. 291/2025, care va avea urm ătorul
conținut:
Art.3 Se aprobă contribuția proprie a UAT Baia Mare în proiect , în valoare totală de
3.014.895,83 lei, TVA inclus, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale
proiectului în cuantum de 2.594.096,55 lei, TVA inclus, cât și contribuția de minim 2% din
valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 420.799,28 lei TVA inclus, reprezentând
cofinanțarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în municipiul
Baia Mare – CF 15, Bulevardul Unirii, nr. 12”.
Contribuția Asociaţiei de proprietari la cheltuielile neeligibile în cuantum de 596.504,03 lei, TVA
inclus, reprezentând, după caz:
• 100% din valoarea cheltuielilor corespunzătoare apartamentelor cu destinație locuință, aflate în
proprietatea persoanelor juridice, care nu se încadrează în categoria IMM, a solicitantului UAT sau
a autorităților şi instituţiilor publice;
• 100% din valoarea cheltuielilor corespunzătoare apartamentelor cu destinație de spații
comerciale sau spatii cu altă destinație decât cea de locuință, aflate în proprietatea persoanelor
fizice, a persoanelor juridice, care nu se încadrează în categoria IMM, a solicitantului UAT sau a
autorităților şi instituţiilor publice;
• 100% din valoarea cheltuielilor corespunzătoare apartamentelor cu destinație locuință (inclusiv
apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfăşoară activitate
economică, cu destinație locuință), sau apartamentelor cu destinație de spații comerciale sau
spații cu altă destinație decât cea de locuință, aflate în proprietatea persoanelor juridice de tip
IMM, care nu depun proiectul în parteneriat cu solicitantul eligibil UAT;
Mecanismul de recuperare a cheltuielilor eligibile şi neeligibile, ce revin Asociației de
proprietari, se va face eșalonat pe o perioadă de 5 ani, după finalizarea implementării
proiectului, prin stabilirea unei taxe în funcție de situația financiară concretă și de cota parte
indiviză aferentă fiecărei proprietăţi individuale.
ART.III Celelalte articole ale H.C.L. nr. 291/2025 rămân nemodificate.
Art.IV Prezenta hotărâre se comunică la:
Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
Primarului Municipiului Baia Mare;
Direcţia Investiţii;
Direcția Proiecte;
Direcţia Economică;
Directia Juridica;
7 ex.C.A / 08.10.2025
3
Serviciul Administrație Publică Locală, Registru Agricol.
Pîrvu Ionuț Rareș Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Vasile Cameliu Gligan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 19
Pentru 19
Impotrivă -
Abţineri -
7 ex.C.A / 08.10.2025
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.