Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
413/2019
privind aprobarea proiectului şi angajării cheltuielilor de la bugetul local pentru proiectul
<<Creșterea mobilității urbane prin extinderea și crearea benzilor dedicate transportului în
comun în Municipiul Baia Mare>>
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 31 OCTOMBRIE 2019
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
519/2019;
• Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
519/2019;
• Raportul de specialitate nr.7268/2019, al Serviciului Programe, Proiecte, Strategii din cadrul
Direcţiei Proiecte.
Având în vedere :
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
• Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17
decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul euro pean de dezvoltare
regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru
dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1080/2006;
• Hotărârea de Guvern nr.
399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în
cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, fondul social
european şi fondul de coeziune 2014-2020;
• Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 4e,
Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin
investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă;
• Ghidul Solicitantului – Condiţii generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014-2020 (cu
modificările şi completările ulterioare);
• Ghidul Solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte
cu numărul POR/2017/4/4.1/1;
• Hotărârea Consiliului Local nr. 555/2018 pentru aprobarea documentaţiilor tehnico -
economice pentru obiectivele de investiţie “Modernizare şi prelungire str. Dragoş Vodă şi
creare bulevard cu bandă dedicată şi pista de biciclete” și Hotărârea Consiliului Local nr.
64/2019 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 555/2018
pentru aprobarea documentaţiilor tehnico - economice pentru obiectivele de investiţie
“Modernizare şi prelungire str. Dragoş Vodă şi creare bulevard cu bandă dedicată şi pista de
biciclete”;
• Art.129, alin. 1, alin. 2, litera b), alin.4, alin. 14, din Ordonanța de Urgență nr.
57/2019 privind
Codul Administrativ,
• Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ;
8 ex. / N.M. / 08.11.2019
2
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă proiectul <<Creșterea mobilității urbane prin extinderea și crearea benzilor dedicate
transportului în comun în Municipiul Baia Mare>>, în vederea finanţării acestuia în cadrul
Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 4e,
Obiectivul specific 4.1 - reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ, prin
investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Art.2 Se aprobă valoarea totală a proiectului <<Creșterea mobilității urbane prin extinderea și crearea
benzilor dedicate transportului în comun în Municipiul Baia Mare>> în c uantum de 84.083.752,59
lei (inclusiv TVA).
Art.3 Se aprobă contribuția proprie totală în proiect de 34.900.280,40 lei (TVA inclus), reprezentând
achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 33.896.536,07 lei (TVA
inclus), cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.003.744,33
lei (TVA inclus), reprezentând cofinanțarea proiectului <<Creșterea mobilității urbane prin
extinderea și crearea benzilor dedicate transportului în comun în Municipiu l Baia Mare>>.
Art.4 Sumele, reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului
„Mobilitate urbană durabilă prin modernizarea spațiilor publice din Municipiul Baia Mare”, pentru
implementarea proiectului în condiţii optime, se vor asigura din bugetul local.
Art.5 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile
rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.6 În cazul în care proiectul nu va fi finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 -
2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 4.1 - reducerea emisiilor de
carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urb ană
durabilă, apelul de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1, conform aprobării angajate prin
prezenta, Hotărârea de Consiliu Local îşi încetează aplicabilitatea.
Art.7 Se împuterniceşte domnul Cătălin Cherecheş, în calitate de reprezentant legal al Munic ipiului
Baia Mare, să semneze toate actele necesare, contractul de finanţare și actele adiționale la
Contractul de finanțare.
Art.8 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului
Baia Mare.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică la:
Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
Primarul Municipiului Baia Mare;
Direcţia Proiecte;
Direcţia Economică;
Direcția Achiziții;
Direcția Juridică, Administrație Publică Locală.
Serviciul Administrație Publică Locală.
Marincaș Ioana Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 18
Pentru 18
Impotrivă -
Abţineri -
8 ex. / N.M. / 08.11.2019
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.