ședința din 18 decembrie 2020 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 402/2020 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare al terenului în suprafată de 140 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Victoriei, nr. 90A, vândut în conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, societății comerciale SC EXIGENT SRL

Denumire
Hotărârea nr. 402 din 2020 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
402 / 2020
Data
18 decembrie 2020
Ședința
18 decembrie 2020
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru un teren de 140 mp, aferent spațiului comercial de pe strada Victoriei nr. 90A din Baia Mare, vândut către SC EXIGENT SRL în baza Legii nr. 550/2002, cu plata în rate. Pentru locuitori, înseamnă că terenul este transferat unei firme private, iar plata se poate realiza în rate, conform contractului existent; fondurile și eventualele termene vor respecta condițiile contractuale stabilite în hotărâre. Zona afectată rămâne spațiul comercial din imobilul respectiv, iar actul decizional confirmă trecerea dreptului de proprietate către cumpărător.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea actului autentic de vânzare cumpărare al terenului în suprafată de 140 mp identificat prin CF 127780 Baia Mare (CF vechi 5591 Baia Mare) nr. cadastral 127780 (din nr. topo 4233), teren aferent spatiului comercial situat în Baia Mare, str. Victoriei nr. 90A, în favoarea proprietarului spatiului SC EXIGENT SRL, dobândit conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2849/06.05.2003

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 402/2020 privind aprobarea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare al terenului în suprafată de 140 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Victoriei, nr. 90A, vândut în conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, societății comerciale SC EXIGENT SRL Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, întrunit în şedinţă ordinară, vineri 18 decembrie 2020 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 498/2020; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.498/2020 • Raportul de specialitate nr.1357/2020, promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune aprobarea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare al terenu lui în suprafată de 140 mp aparţinând domeniului privat al Statului Român, conform C.F. 127780 Baia Mare, aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Victoriei nr. 90A, vândut în conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, societății comerciale SC EXIGENT SRL, • Raportul de specialitate nr. 250/2020, promovat de Serviciul Contracte Imobiliare, privind plata sumelor din contractul de vânzare cu plata în rate; • Solicitarea S.C. EXIGENT SRL, prin administrator Popescu Gheorghe, înregistrată la Municipiul Baia Mare sub nr. 35116/25.09.2020, privind încheierea Contractului de vânzare cumpărare pentru terenul în suprafață de 140 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Victoriei, nr. 90A; • Extrasul de Carte Funciară nr. 127780 Baia Mare, nr. cadastral 127780; • Contractul de vanzare cumparare cu plata în rate nr. 2849/06.05.2003, conform căruia prețul de vânzare a terenului a fost stabilit la valoarea de 58.110.000 lei vechi; • Hotărârea Consiliului Local nr. 52/2003 privind aprobarea vânzării la licitație a spațiului; • Adresa nr. 39496/27.11.2019 emisa de Directia Patrimoniu - Serviciul Contracte Imobiliare conform căreia SC EXIGENT SRL a achitat ratele din contractul de vânzare - cumpărare pentru spațiu și nu figureaza cu datorii. În ceea ce priveste terenul acesta a fost achitat integral, urmand a face obiectul unui contract autentic de vanzare cumparare; • HCL 128/2020 privind însușirea documentației cadastrale a terenului în suprafata de 140 mp, situat în Baia Mare, str. Victoriei nr. 90A, în vederea parcelarii terenului aferent constructiei proprietatea SC EXIGENT SRL; • Procesul verbal de licitatie nr. 2596/2003 a Comisiei de licitație; • Faptul că, prețul terenului a fost achitat integral conform OP 13/24.04.2003 și chitanțele nr. 3026863/2003, nr. 3026147/2003 și nr. 3026813/2003, astfel cum a fost stabilit prin Contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 2849/06.05.2003 și Caietul de Sarcini anexa la HCL nr. 275/2000 Având în vedere : • Hotărârea Consiliului Local nr. 52/2003, privind aprobarea vânzării la licitatie a spatiului; • Art. 13 alin. 2 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, republicată, cu modificările si completările ulterioare; 7 ex. / N.M. / 14.01.2021 2 • Hotărârea Guvernului nr. 1341/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local; • Adresa Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, nr.1356/2020, din cadrul Primăriei Baia Mare prin care se arată că terenul care face obiectul prezentei hotărâri, nu figurează ca făcând obiectul unei solicitări conform Legii 10/2001, nesoluţionate; • Art. 129 alin.1, alin.2 lit. c) si alin. 14 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ • Avizele favorabile ale comisiei de buget și comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă încheierea actului autentic de vânzare cumpărare al terenului în suprafată de 140 mp identificat prin CF 127780 Baia Mare (CF vechi 5591 Baia Mare) nr. cadastral 127780 (din nr. topo 4233), teren aferent spatiului comercial situat în Baia Mare, str. Victoriei nr. 90A, în favoarea proprietarului spatiului SC EXIGENT SRL, dobândit conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2849/06.05.2003. Art.2 Prețul de vânzare al terenului a fost stabilit prin Contractul de v ânzare cumparare cu plata în rate nr. 2849/06.05.2003 la valoare de 58.110.000 ROL, fiind achitat integral. Art.3 Se împuterniceste Primarul Municipiului Baia Mare cu semnarea actului autentic de vânzare cumpărare. Art.4 Taxele legale și notariale precum și tarifele OCPI vor fi suportate integral de către cumpărător. Art.5 Prezenta hotărâre se comunică la Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; Primarul Municipiului Baia Mare; Directia Ecomonică Direcţia Patrimoniu, Popescu Gheorghe - Baia Mare, Bd. Republicii nr. 20 ap.46 Serviciul Administratie Publică Locală; Ardelean Radu Daniel Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 22 Pentru 22 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / N.M. / 14.01.2021 3 7 ex. / N.M. / 14.01.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință