Baia Mare › ședința din 17 ianuarie 2020 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 4/2020 adoptată
privind neexercitarea de către Municipiul Baia Mare a dreptului de preemțiune pentru imobilul monument istoric, cunoscut sub numele de ”Restaurant–Casino”, înscris în Lista monumentelor istorice sub codul LMI 2015: MM-II-m-B-04442, situat pe str. Crisan, nr. 18 - Baia Mare
Pe scurtConsiliul Local renunță la dreptul Primăriei de a cumpăra cu prioritate clădirea monument istoric „Restaurant–Casino” de pe str. Crișan nr. 18 (teren 967 m² și casa în CF 110680), astfel proprietarul o poate vinde unui terț la prețul oferit (310.000 Euro). Pentru locuitori înseamnă că municipalitatea nu va cheltui bani pentru achiziție și nu blochează vânzarea; clădirea rămâne supusă reglementărilor pentru monumente istorice și poate fi schimbată de noul proprietar.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR. 4/2020
privind neexercitarea de către Municipiul Baia Mare a dreptului de preemț iune pentru imobilul
monument istoric, cunoscut sub numele de ”Restaurant–Casino”, înscris în Lista monumentelor
istorice sub codul LMI 2015: MM-II-m-B-04442, situat pe str. Crisan, nr. 18 - Baia Mare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ,
VINERI 17 IANUARIE 2020
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 5/2020;
• Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 5/2020;
• Raportul de specialitate nr. 9/15.01.2020, promovat de Direcția Patrimoniu – Serviciul
Contracte Imobiliare, prin care se arată că Municipiul Baia Mare nu-și exercită dreptul de
preemțiune pentru imobilul - monument istoric - cunoscut sub numele de ”Restaurant –
Casino”, înscris în Lista monumentelor istorice sub codul LMI 2015: MM-II-m-B-04442, situat
pe str. Crisan, nr.18 - Baia Mare;
• Adresa Direcției Județene de Cultură Maramureș nr. 8/08.01.2020 prin care ni se comunică că
această instituție nu-și exercită dreptul de preemțiune asupra imobilului, monument istoric
cunoscut sub numele de Restaurant - Casino, cod LMI 2015: MM-II-m-B-04442, situat pe str.
Crisan, nr. 18;
• Înștiințarea privind intenția de vânzare, înregistrată de d-na Craciun Angela, prin împuternicit
Craciun Adrian, la registratura Municipiului Baia Mare cu nr. 49518/2019, completată cu
adresa nr. 665/10.01.2020, prin care oferă spre vânzare imobilul descris mai sus la prețul de
310.000 Euro.
Având în vedere:
• Prevederile Legii nr. 422/2001, republicată, cu modificări și completări, art. 4, alin. 8, potrivit
căreia dreptul de preemțiune revine autorității publice, care se pronunță prin Hotărâre a
Consiliului Local;
• Art. 129, alin. 1, alin. 2, lit. (c) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ;
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133, alin. 2, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie
2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă neexercitarea de către Municipiul Baia Mare a dreptului de preemțiune pentru
imobilul monument istoric, cunoscut sub numele de ”Restaurant – Casino”, înscris în Lista
8 ex. / C.A. / 21.01.2020
2
monumentelor istorice sub codul LMI 2015: MM-II-m-B-04442, situat pe str. Crisan, nr. 18 - Baia
Mare, teren în suprafață de 967 mp și casa înscrisă în C.F nr. 110680 Baia Mare.
Art.2 Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare;
• Consiliul Județean Maramures;
• Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș;
• Direcția Patrimoniu;
• D-na Craciun Angela - prin împuternicit dl Craciun Adrian;
• Serviciul Administrație Publică Locală.
Mureșan Dorel Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 17
Pentru 14
Impotrivă 3
Abţineri -
8 ex. / C.A. / 21.01.2020
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.