Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
393/2016
privind aprobarea Studiului de Oportunitate şi demararea procedurilor în vederea achiziționării
unui teren ocupat de un tronson a străzii Colinei, în vederea înscrierii acestuia în domeniul
public al Municipiului Baia Mare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
MIERCURI 26 OCTOMBRIE 2016
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar
desemnat, înregistrat cu nr. 615/2016;
• Raportul de specialitate nr. 1360/2016, promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care propune
aprobarea Studiului de Oportunitate şi demararea procedurilor în vederea achizitionării unui
teren în suprafață de 755 mp, ocupat de un tronson a străzii Colinei, identificat prin C.F.
102493, nr. topo. 3758/7, 3758/9, 3758/10, 3761/12/3, 3764/2/2, 3764/4/2, C .F. 102482, din nr.
topo. 3764/3, în vederea înscrierii acestuia în domeniul public al Municipiului Baia Mare;
• Adresa doamnei Mihalca Stela, domiciliată în Baia Mare, str. Victoriei, nr. 92A/27, prin care ne
comunică faptul că ne oferă spre vânzare porțiunea de teren din strada Colinei, proprietatea
acesteia, la pretul de 80 lei/mp, rezultând un preț final de 60.400 lei;
• Adresa Direcției Juridice, prin care ne comunică faptul că Titlul de Proprietate, este menținut și
în ceea ce privește suprafața ocupată de strada Colinei;
• Faptul că, strada Colinei face parte din proiectul POS Mediu, Axa 1 " Extindere și modernizare
sisteme de alimentare cu apă și canalizare menajeră în localitătile Baia Mare, Sighetul
Marmatiei, Tăuţii Magherauş, Vişeu de Sus, Baia Sprie și Seini din judetul Maramureş"
aglomerarea Baia Mare, municipiul Baia Mare, această investiție se face din fonduri europene
fiind necesar ca terenul să fie domeniul public al municipiului Baia Mare;
• Decizia Civilă nr. 251/A, emisă de Tribunalul Maramureş Secţia I Civilă;
• Planul de amplasament şi delimitare, întocmit de expert Zlamparet Ioan, din cadrul Raportului
de Expertiză Tehnică;
• Hotărârea Consiliului Local nr.
217/2016, privind reorganizarea comisiei de licitaţie pentru
închirieri, concesionări, vânzări şi achiziţii de imobile în favoarea Municipiului Baia Mare ;
Având în vedere:
• Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară , nr.
700/09.07.2014, privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în
evidenţele de cadastru şi carte funciară;
• Art. 10, art. 36, alin. 2 lit.c, alin. 6 lit. a pct. 11 și 14, alin. 9, art. 120 şi art. 123, alin. 1, din
Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu completările şi modificările
ulterioare;
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
9 ex. / E.M. / 14.11.2016
2
În temeiul prevederilor:
• Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă Studiul de Oportunitate - Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta
hotarâre - pentru achizitionarea unui teren în suprafață de 755 mp, situat în Baia Mare,
tronson din strada Colinei, identificat conform Planului de amplasament şi delimitare întocmit
de topograf Zlamparet Ioan, Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotarâre.
Art. 2 Se aprobă realizarea unui raport de evaluare a terenului în suprafaţă de 755 mp, situat în Baia
Mare, str. Colinei, identificat conform Planului de amplasament şi delimitare întocmit de
topograf Zlamparet Ioan, Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotarâre.
Art. 3 Taxele ocazionate de întocmirea raportului de evaluare, vor fi suportate din bugetul Municipiul
Baia Mare.
Art. 4 Se împuterniceşte comisia stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr.
217/2016 , privind
reorganizarea comisiei de licitaţie pentru închirieri, concesionări, vânzări şi achiziţii de im obile
în favoarea Municipiului Baia Mare, cu negocierea clauzelor contractuale.
Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare - prin viceprimar desemnat;
• Direcţia Administrare Patrimoniu;
• Direcţia Juridică Administraţie Publică Locală;
• Direcţia Economică;
• Comisia numită în baza Hotărârii Consiliului Local nr.
217/2016;
• Mihalca Stela, domiciliată în Baia Mare, str. Victoriei, nr. 92A/27;
• Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă.
Bizău Simion Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă -
Abţineri -
9 ex. / E.M. / 14.11.2016
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.