ședința din 17 septembrie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 377/2019 Baia Mare adoptată

Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal, datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către contribuabilii…

Pe scurt

Se aprobă anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018, administrate de organul fiscal, datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către persoane fizice și juridice. Practic, locuitorii care aveau datorii restante în acea perioadă nu vor mai plăti penalități și dobânzi aferente, iar existenta restanțelor se poate închide fără aceste accesorii, conform unei proceduri descrise în anexa hotărârii. Pentru cetățeni, înseamnă o reducere a sumei de plată totală și clarificări despre cum se aplică anularea (cu termene și pași în anexă).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal, datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 377 din 2019 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal, datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
377 / 2019
Data
17 septembrie 2019
Ședința
17 septembrie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă)
Teme
Bugetul local

Pe același subiect în Baia Mare

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 377/2019 privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal, datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MARȚI 17 SEPTEMBRIE 2019 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 476/2019; • Referatul de aprobare nr. 34379/10.09.2019, al Primarului Municipiului Baia Mare, în calitate de inițiator; • Raportul de specialitate nr. 34381/10.09.2019, promovat de către Direcţia de Venituri din cadrul Municipiului Baia Mare; Având în vedere: • Art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 6 din 31 iulie 2019, privind instituirea unor facilități fiscale; • Art. 7, alin. 13 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; • Art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. c, din O.U.G. nr. 57/2019 , privind Codul administrativ; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare. În temeiul prevederilor: • Art. 133, alin. 1, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal, datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice . Art.2 Se aprobă procedura de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal, datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 Prezenta hotărâre se aplică de la data adoptării până la data 15 decembrie 2019 inclusiv (data limită pentru depunerea cererii sub sancțiunea decăderii). 8 ex. / I.M. / 19.09.2019 2 Art.4 Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin grija Direcției Relații Publice. Art.5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se incredinţează Primarul Municipiului Baia Mare. Art.6 Prezenta hotărâre se comunică: • Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarului Municipiului Baia Mare; • Direcției Economice; • Direcției de Venituri; • Direcției Juridice, Administraţie Publică Locală; • Direcției Relații Publice; • Serviciului Administrație Publică Locală. Marincaș Ioana Contrasemnat Preşedinte de şedinţă jur. Lia Augustina Mureşan Secretar al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - 8ex. / I.M. / 19.09.2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala