ședința din 31 octombrie 2023

HCL 374/2023 Baia Mare adoptată

Aprobarea prelungirii locaţiunii prin încheierea de noi contracte de închiriere pentru chiriaşii din locuinţele de serviciu situate în Municipiul Baia Mare, str. Melodiei nr. 4

Pe scurt

Se aprobă prelungirea locațiunii prin încheierea de noi contracte de închiriere pentru chiriașii din locuințele de serviciu situate în Baia Mare, str. Melodiei nr. 4. Aceasta înseamnă că actualii locatari vor semna contracte noi pentru a continua să locuiască acolo, cu termene și condiții stabilite de primărie, în conformitate cu legile aplicabile. Pentru locuitori, efectele pot include menținerea locuinței, respectarea noului grafic de plată a chiriei și eventuale reajustări conform prevederilor legale, fără modificări majore ale amplasării sau a zonelor afectate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobǎ prelungirea locaţiunii până la data de 31.10.2026 prin încheierea de noi contracte de închiriere pentru chiriaşii din locuinţele de serviciu situate în M unicipiul Baia Mare, str. Melodiei nr. 4 prevăzuţi în Anexa nr. 1, parte componentă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Melodiei, Mel Odiei.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Melodiei” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 374 din 2023 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea prelungirii locaţiunii prin încheierea de noi contracte de închiriere pentru chiriaşii din locuinţele de serviciu situate în Municipiul Baia Mare, str. Melodiei nr. 4
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
374 / 2023
Data
31 octombrie 2023
Ședința
31 octombrie 2023
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Melodiei nr. 4 (hartă) · Melodiei (hartă) · Mel Odiei (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă)
Teme
Contracte și achiziții · Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Baia Mare

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 374/2023 privind aprobarea prelungirii locaţiunii prin încheierea de noi contracte de închiriere pentru chiriaşii din locuinţele de serviciu situate în Municipiul Baia Mare, str. Melodiei nr. 4 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MARȚI 31 OCTOMBRIE 2023 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 421/2023; • Referatul de aprobare al domnului Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 421/2023; • Raportul de specialitate nr. 269/22.09.2023 promovat de Directia Patrimoniu– Serviciul Contracte Imobiliare prin care se propune prelungirea locaţiunii prin încheierea de noi contracte de închiriere pentru chiriaşii din locuinţele de serviciu situate în Municipiul Baia Mare, str. Melodiei nr. 4 • Lista cu chiriaşii care deţin cu chirie locuințe de serviciu în blocul de pe str. Mel odiei nr. 4 şi care au depus cererile şi actele necesare în vederea prelungirii contractelor de închiriere • Borderoul cu propunerea aprobată de Comisia de Locuinte în şedinţa din data de 21.09.2023 Având în vedere : • Legea locuinţei nr. 114/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare ; • H.G. nr. 1275/2000, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuintei nr. 114/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare; • O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinatia de locuinte , cu modificările si completările ulterioare; • H.C.L nr. 433/2015 privind aprobarea Regulamentelor pentru repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu, locuinţelor din fondul locativ de stat şi locuinţelor din imobilele reabilitate aparţinând Municipiului Baia Mare: • Art.105, art. 108, art. 129 alin 2 lit, c, alin 6 lit. b , alin 7 lit q, art. 136 art 362, alin 1 din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; • Avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate nr. I, II și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobǎ prelungirea locaţiunii până la data de 31.10.2026 prin încheierea de noi contracte de închiriere pentru chiriaşii din locuinţele de serviciu situate în M unicipiul Baia Mare, str. Melodiei nr. 4 prevăzuţi în Anexa nr. 1, parte componentă a prezentei hotărâri . 5 ex. / C.G.C. / 06.11.2023 2 Art.2. Prelungirea locaţiunii se va face numai pentru chiriaşii care sunt la zi cu plata chiriei şi a taxelor comune la data încheierii contractului. Art. 3. (1) Chiria se va stabili potrivit O.U.G. 40/1999 cu modificările şi completările ulterioare, și se va modifica dacă acest act normativ va suferi modificări pe dura ta contractului . (2) Neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,01% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca penalitatea să poată depăşi totalul chiriei restante . Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotǎrâri se încredințea ză , Primarul Municipiului Baia Mare, Direcţia Patrimoniu - prin Serviciul Contracte Imobiliare Art. 5 Prezenta se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş; • Domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare • Directia Patrimoniu; • Chiriași; • Serviciul Administraţie Publică Locală. Pîrvu Ionuț Rareș Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 13 Pentru 13 Impotrivă - Abţineri - 5 ex. / C.G.C. / 06.11.2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala